Pierderile involuntare de urina la femeie

Datorita conformatiei si situarii particulare a cailor urinare inferioare, pierderile involuntare de urina sunt frecvent intalnite la femei. De-a lungul intregii lor existente, mai bine de jumatate din femeile care au nascut pot prezenta – este adevarat cu totul ocazional – mici pierderi involuntare de urina. Aceste pierderi, ce nu pot fi controlate de catre femeie, devin insa jenante, cand apar in urma unor eforturi fizice nu foarte mari. In cazuri din fericire rare, prin frecventa si usurinta cu care se produc, ele reprezinta o infirmitate pentru bolnavi.

Urina se acumuleaza in vezica, rezervor extensibil ce isi creste progresiv capacitatea, pe masura umplerii sale. La intervale de cateva ore, are loc golirea vezicii printr-un scurt conduct, denumit uretra. Nevoia de a urina poate fi stapanita atunci cand vezica nu este prea plina.

Natura nu a inzestrat insa femeia cu un dispozitiv foarte puternic, care sa inchida scurgerea urinei spre exterior. In conditii normale, acest dispozitiv isi face din plin datoria: la nevoie evacuarea vezicii poate fi amanata pentru intervale mai lungi de timp. Mictiunea este supusa deci vointei.

Vecinatatea vezicii urinare si a uretrei cu vaginul si oficiul vulvar complica insa lucrurile. Destinderea importanta suferita de caile genitale in momentul nasterii pentru a permite trecerea copilului inspre exterior se poate solda cu diverse rupturi ale tesuturilor. Perineul este cel interesat de obicei, si din acest motiv, la nevoie se sectioneaza la nastere. Sunt situatii in care chiar daca pielea ramane intacta, se rup in profunzime fascicule musculare si sustinerea diverselor organe. Dupa un interval variabil de timp, se va instala prolapsul genital, constand in caderea peretilor vaginului, a vezicii urinare, a uterului chiar.

In cursul nasterilor grele, prelungite, dar si mult prea rapide uneori, dispozitivul de inchidere a vezicii urinare si a uretrei poate fi lezat. Consecintele nu apar imediat, in lunile si anii urmatori nasterii, ci mult mai tarziu. Ele se traduc prin tulburari urinare, iar in declansarea lor menopauza intervine adeseori decisiv. Femeia prezinta pierderi involuntare de urina in momentul cresterii bruste a presiunii intraabdominale, produsa de catre eforturi fizice. Aceste tulburari urinare sunt cunoscute sub denumirea de inconsistenta urinara de efort. De asemenea, in cursul ridicarii unor greutati, al alergarii si al efectuarii unor salturi, cateva picaturi de urina vor umecta lenjeria, iar in situatii mai avansate, tusea, stranutul, rasul chiar, pot determina pierderea involuntara de urina. Dar aceste pierderi de urina incontrolabile devin o adevarata infirmitate atunci cand insotesc eforturile cele mai banale, cum ar fi urcatul unor scari, ridicarea pe varfuri sau chiar statul prelungit in picioare! Femeia este obligata sa poate permanent un tampon. Senzatiei dezagreabile produsa prin continua umectatie a lenjeriei i se adauga iritatia pielii din regiunile inconjuratoare, precum si mirosul amoniacal persistent. Golirea frecventa a vezicii cu scopul de a reduce cat mai mult posibil pierderile involuntare de urina, dar si evitarea eforturilor, devin pentru femeia suferinda o preocupare obsedanta. O eventuala repriza de tuse sau stranutul sunt asteptate cu groaza. Din acelasi motiv, femeia evita chiar si sa rada.

In masa larga a femeilor este raspandita ideea ca pierderile involuntare de urina se datoresc ruperilor de perineu si prolapsurilor. Acest lucru nu corespunde intru totul cu realitatea. Atat incontinenta urinara de efort, cat si ruptura de perineu sunt, cel mai adesea, consecinta leziunilor locale produse in cursul nasterilor si agravate progresiv. Ele nu pot fi confundate si nu pot exista separat. Uneori, desi pierderile de urina sunt prezente, prolapsul este absent, iar alteori caderea uterului inspre exterior nu presupune incontinenta de urina. De aceea, medicul este singurul in masura sa stabileasca adevarata cauza a suferintei urinare, printr-o examinarenta si o serie de probe de laborator, indicand si conduita terapeutica.

In cazul incontinentei de efort, bolnava va fi supusa unui tratament chirurgical.

Dar in afara cauzelor mentionate in producerea tulburarilor urinare, mai amintim inflamatiile cronice ale vezicii urinare si ale uretrei (cistitele si uretritele), care determina, de asemenea, mectiuni frecvente, insotite de arsuri, usturimi, dureri chiar in timpul golirii vezicii si in minutele imediat urmatoare. Alteori, vezica se contracta spasmodic, eliminarea urinei limitandu-se doar la cateva picaturi. Nevoia frecventa si intensa de urina exista si in repaus, iar noaptea bolnava este trezita de mai multe ori din somn. In acest caz, femeia nu prezinta de fapt pierderi de urina involuntare, iar tratamentul este medicamentos.

Precizam ca la femeile in varsta, la care menopauza s-a instalat cu mult timp in urma, tulburarile urinare de orice natura se accentueaza an de an, datorita disparitie complete a secretiei ovarelor. In aceste cazuri, un tratament hormonal este de o mare utilitate.

O situatie destul de frecvent intalnita, nu usor de diagnosticat si adesea dificil de tratat, o reprezinta mictiunile imperioase. Femeia nu poate rezista nevoii acute de a urina. Emisiunea urinei are loc imediat sau in secundele urmatoare aparitiei senzatiei coplesitoare de a urina. A se opune declansarii mictiunii, ii este imposibil. Bolnava nu poate sa isi intrerupa emisiunea de urina in mod voluntar; daca sconteaza ca se va putea abtine, risca sa-si umecteze din plin lenjeria, pierderile de urina ne mai limitandu-se doar la cateva picaturi, ca in incontinenta de efort. Mictiunile imperioase apar in inflamatiile cronice ale vezicii (tuberculoza, mai ales), litiaza, unele tumori (nu obligatoriu de natura canceroasa) si, mai ales, in cadrul tulburarilor nevrotice, in care caz se impune colaborarea ginecologului cu psihiatrul.

Mult mai rar, pierderile involuntare de urina se datoresc unor fistule aparute dupa nasteri sau interventii chirurgicale, cat si unor anomalii congenitale.

Este de datoria ginecologului sau a chirurgului de a examina corect femeia suferinda, pentru a stabili cu precizie cauza pierderilor involuntare de urina, in vederea instituirii tratamentului corespunzator.

Dr. N. Crisan