Interferente.ro

Miercuri, 11 Mai 2011 04:00

Citate F. M. Dostoievski - Idiotul

[...] in orice idee geniala, ori noua, sau in orice idee, cat de cat serioasa, ce incolteste in capul unui om, exista un ceva care nu se poate comunica altuia chiar daca ai scrie volume intregi, straduindu-te in fel si chip sa explici aceasta idee vreme de treizeci de ani; intotdeauna va ramane ceva netransmisibil, ceva care, in ciuda straduintelor tale, nu va voi sa iasa din cutia ta craniana si va zace mereu acolo, pana cand nu vei mai fi, fara se fi exprimat sensul major al ideii tale.


[...] savarsind o fapta buna, sub orice forma ar fi, iti dai o parte din personalitatea dumitale si primesti o parte din personalitatea celuilalt; intrati intr-o comuniune reciproca; putina straduinta inca si sunteti recompensat prin darul cunoasterii, prin cele mai neasteptate descoperiri. Negresit, in cele din urma, vei incepe sa-ti consideri opera drept o stiinta, ea va cuprinde si-ti va absorbi intreaga viata fiind totodata in masura sa ti-o umple dandu-i finalitate. Pe de alta parte, toate aceste boabe de samanta aruncate de tine si de care poate nici nu-ti mai aduci aminte vor incolti si vor creste; cel care le-a primit de la tine le va transmite si altuia mai departe. Si de unde poti sti in ce fel si in ce masura vei participa si tu in rezolvarea destinelor viitoare ale umanitatii.

Absurditatile din vis te fac sa zambesti, in acelasi timp insa, simti in subconstient ca implinirea aceasta de absurditati ascunde o idee, da - o idee reala, ca si cum visul ti-a spus ceva nou, profetic, ceva de mult asteptat; impresia pe care o incerci este atat de puternica, fie ca-i placuta ori chinuitoare, dar ce anume ti s-a sugerat si care e talcul ei adevarat - nu mai esti in stare sa intelegi si nici macar sa-ti reamintesti.

Ai cunoscut suferinta si ai iesit neintinata din infern. Asta inseamna mult!

Cati nu sunt dintre cei care, lustruiti pe dinafara, avand apartenenta de virtute numai pentru ca dispun de caleasca proprie? Multi au caleasca proprie... Dar prin ce anume mijloace...

Compasiunea este principala, poate chiar unica lege a existentei pentru intreaga umanitate.

Copilului poti sa-i spui tot, tot; intotdeauna m-a uimit cat de putin cei mari, tatii si chiar mamele, isi cunosc copiii. Copiilor nu trebuie sa le ascunzi nimic sub pretextul ca sunt inca mici si e prea devreme pentru ei sa stie ceva. Ce idee trista si nefericita! Si ce bine isi dau seama copiii ca parintii lor ii cred prea mici si prea nestiutori, cand ei, in realitate, inteleg totul. Adultul nu stie ca, pana si in chestiunea cea mai dificila, copilul ii poate da un sfat util.

Da, natura e perfida! De ce oare, exclama el, [...], de ce oare creeaza ea cele mai bune fiinte, ca la urma sa isi bata joc de ele! Cine a facut, daca nu ea, ca singura faptura a carei pefectiune a fost recunoscuta pe pamant... cine altul daca nu ea, natura, dupa ce a infatisat omenirii aceasta perfectiune, a facut ca aceeasi faptura sublima sa rosteasca cuvantul de pe urma caruia s-a varsat atata sange, incat daca s-ar fi varsat dintr-o data, cu siguranta ca s-ar fi inecat omenirea intreaga.

Dezordinea frange si ultima incercare de a lupta impotriva ei. Ii aduce pe oameni intr-o stare incat incep sa simta nevoia disperata de a gasi in aceasta dezordine, in fiece zi mai haotica, un fel de voluptate amara si razbunatoare.

Dragostea abstracta pentru umanitate ascunde aproape intotdeauna o iubire egoista fata de tine insuti.

Ei, printe, esti ca un copil caruia, orice i-ai face, vrea sa-i dai o jucarie; mai departe nu pricepe nimic.

Esentialul este viata, numai viata, calea vesnica, necurmata spre descoperirea vietii, actul descoperirii ca atare, si nicidecum descoperirea in sine.

Fiecare fiinta isi are drumul ei, il cunoaste, soseste si pleaca cantand; numai el singur nu stie nimic, nu intelege nimic, nici pe oameni, nici limba lor, e strain de toate - un avorton al naturii.

Frumosul va salva lumea.

Frumusetea e o enigma.

Insa o anumita marginire a mintii este, se pare, calitatea aproape necesara, daca nu a oricarui om activ, atunci macar a oricarei persoane pusa pe agoniseala serioasa de bani.

N-as putea sa ma umilesc nici chiar intr-un acces de orgoliu.

Nu exista un mijloc mai bun de indreptare decat sa te gandesti cu pocainta la cele ce-ai savarsit.

Oamenii sunt facuti ca sa se chinuiasca unii pe altii.

Sa stiti ca exista o limita a rusinii pe care omul o resimte in fata nimicniciei si neputintei sale, dar, odata depasita aceasta limita el gaseste o placere imensa in chiar sentimentul rusinii.

Sentimentele oglindesc o trasatura de caracter de mare profunzime.

Timpul meu ingaduie, timpul imi apartine numai mie.

Umilinta e o forta uriasa.

 

Addthis

Related news items:
Newer news items:
Older news items: