| Luni, 31 Mai 2010 17:01 |
11. Solvenţi
În anii 50, inhalarea de cleiuri a fost larg răspândită în rândul adolescenţilor americani şi suedezi. Adezivii care conţin toluol şi solvenţi volatili erau picuraţi pe batiste (care apoi au fost ţinute în faţa gurii şi nazului), sau turnaţi în pungi, pentru inhalarea vaporilor acestora.
Substanţele care se pretează la inhalare (adulmecare) sunt solvenţii chimici din industrie, bricolaj şi domeniul casnic, precum: cleiuri, diluanţi pentru adezivi, vopsele şi lacuri, benzina, acetona, butilacetatul, diclormetanul, hexanul, xilolul, tetraclorura de carbon ("Tetra") şi hidrocarburile fluorurate alifatice. Diluantul utilizat de pictori pentru culorile lor conţine, de exemplu, toluol. Cloroformul, sau triclormetanul, este un solvent cu proprietăţi narcotizante care produce vapori neinflamabili.
Mulţi copii ai străzii din toată lume inhalează aceste substanţe toxice din pungi de plastic. În comparaţie cu toate celelalte droguri, acestea cauzează distrugeri organice şi moartea chiar de la prima încercare. Consumatorii sunt şi foarte greu de tratat, deoarece suferă schimbări de personalitate care îi fac greu de îndrumat. Forma de consum: Inhalarea acestor substanţe provoacă distrugerea membranei celulare. Efectul se instalează în câteva secunde şi durează câteva minute, dar, prin repetări, poate dura ore în şir. Periculoasă este mai ales varianta ce utilizează pungi de plastic, deoarece - trase prea mult peste cap - pot duce la moarte, în cazul instalării rapide a efectului stupefiant şi a intoxicaţiei necontrolabile de către consumator.
Alte tipuri de droguri1. Haşişul şi marihuana2. Opiacee3. Halucinogene4. Amfetamine5. Sedative şi somnifere6. Cocaina7. Crack-ul8. Droguri sintetice (designer drugs) - Ecstasy9. Droguri de petrecere (party drugs)10. Metadona11. Solvenţi12. Alcoolul13. Plantele etnobotanice
Newer news items:
Older news items:
|

Despre UNESCO, Palatul UNESCO si sediul UNESCO din Paris UNESCO e prescurtarea pentru Organizatia Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura. UNESCO activeaza in domeniul crearii unui climat de pace pe...
Read more
Tipuri de respiratie In respiratie se deosebesc mai multe tipuri respiratorii: costal superioara sau claviculara, costal inferioara sau intercostala, diafragmatica sau abdominala si costo-diafragmatica sau respiratia artistica. Vom prezenta, rand pe...
Read more
Cum se culeg plantele medicinale Uneori nu le dam nicio atentie: un fir de iarba, o floare, alt fir de iarba … Si totusi, in seva lor, in substantele depozitate in...
Read more
Acatistul Schimbării la Faţă a Mântuitorului Nostru Iisus Hristos Vezi Acatistul Schimbării la Faţă a Mântuitorului, a Domnului Nostru Iisus Hristos (6 august). Rugăciuni începătoare, apoi: Condacul 1 Alesule Voievod şi Împărat al slavei, pe Tine, Făcătorul...
Read more
Complexul de vitamine B Vitamina B este, de fapt, un complex de mai multe vitamine. Ele provin, in general, din aceleasi alimente si actioneaza sprijinindu-se reciproc, intr-o stransa colaborare. Termenul mai...
Read more
Horoscop Pesti septembrie 2013 Afla horoscop Pesti septembrie 2013. Afla previziunile astrologice pentru luna septembrie 2013 pentru zodia Pesti: dragoste, cariera si bani, sanatate.
Read more
Horoscop Gemeni aprilie 2017 Afla horoscop Gemeni aprilie 2017. Afla previziunile astrologice pentru luna aprilie 2017 pentru zodia Gemeni: dragoste, cariera si bani, sanatate.
Read more
Ultrasunetele in lumea vie Traim intr-un univers sonor. Vibratiile, undele ne asalteaza din toate partile. Urechea inregistreaza armonia acestora, dar si zgomotele uneori asurzitoare. Sunt sunete, infrasunete, ultrasunete sau hipersunete. Primele,...
Read more
Castane comestibile Informatii generale Culegerea castanelor comestibile se face de la sfarsitul lui septembrie pana la inceputul lui noiembrie. Castanele comestibile sunt acoperite de o carapace cu tepi de culoare verde care se...
Read more
Horoscop Scorpion iunie 2015 Afla horoscop Scorpion iunie 2015. Afla previziunile astrologice pentru luna iunie 2015 pentru zodia Scorpion: dragoste, cariera si bani, sanatate. ...
Read more
Mesaje, sms, urari si felicitari de Anul Nou 2013 Va prezentam o colectie de mesaje, sms-uri, urari si felicitari de Anul Nou 2013, de Revelion 2013. Surprinde-i pe cei dragi intr-un...
Read more
Taj Mahal - o poveste de dragoste “Marile pasiuni in iubire sunt la fel de rare ca si capodoperele de arta”, proclama un vechi dicton oriental, care se refera cum nu...
Read more
Traditii si obiceiuri din Postul Mare si Saptamana Patimilor Ziua oualor. Miezul Paresimilor. Exact la jumatatea Postului Mare, intotdeauna in miercurea din saptamana a patra a Postului Mare, stramosii nostri tineau...
Read more
Staţiunea şi plaja Jupiter - litoralul românesc Informaţii generale, descriere, situare geografică şi acces Jupiter este o staţiune de mici dimensiuni, în apropierea lacului Tismana şi a pădurii Comorova. Jupiter este o...
Read more
Inotatorii si saritura in apa Se considera si azi, de catre multi, saritura in apa drept un fel de acrobatie, o exhibitie de circ. E o greseala aceasta, pentru...
Read more
Sărbătoarea Praznicului Crăciunului Postul Crăciunului Postul Naşterii Domnului sau al Crăciunului ne dă putinţa curăţirii trupeşti şi sufleteşti. El închipuie ajunarea de patruzeci de zile a Proorocului Moise, precum şi postul patriarhilor...
Read more


