Luni, 31 Mai 2010 16:58 |
13. Plantele etnobotanice
Plantele halucinogene induc efecte fiziologice şi mentale care cuprind în special perturbări ale comportamentului, ale funcţiilor cognitive şi ale percepţiei, care se pot perturba până la instalarea halucinaţiilor, adică la modificarea realităţii.
Aproape 98% din produsele etnobotanice, vândute în magazinele de profil, prezintă pericol pentru sănătate, fiind vorba de plante cu efect halucinogen, dar şi de plante obişnuite, stropite cu substanţe interzise. Folosirea plantelor psihotrope a crescut puternic în societăţile occidentale moderne. Principalii consumatori de produse etnobotanice din România sunt adolescenţi sau adulţi tineri, iar în cazul celor care au început să consume produse etnobotanice s-a constatat o degradare fizică şi psihică în trei luni de la începerea consumului. Centrul European pentru Monitorizarea Drogurilor şi Dependenţei de Droguri (EMCDDA) a analizat componenţa celei mai des întâlnite game de produse, vândute sub numele de „Spice”. În urma unor cercetări care au decodificat structura moleculară şi biochimică a ierburilor, cercetătorii au descoperit că efectele halucinogene descrise de consumatori sunt cauzate de nişte substanţe sintetice, adăugate de către producători, care poartă numele de canabinoide. Cei mai întâlniţi compuşi chimici sunt JWC-018, HU-210 şi CP 47, 497. Aceştia sunt receptori canabinoizi care se fixează pe o celulă şi declanşează activitatea acesteia, generând un efect psihoactiv. Substanţele pot fi de sute de ori mai puternice decât THC, elementul psihoactiv din canabis. Pentru a masca adăugarea componenţilor chimici sintetici, producătorii completează amestecul cu o cantitate mare de substanţe care nu prezintă niciun risc, precum vitamina E, cafeină sau mentol. De asemenea, unele dintre amestecuri pot avea chiar reziduuri de metale grele, periculoase pentru organism. Aceste produse se comercializează în special sub formă de ţigări, comprimate, pulberi, fragmente vegetale ambalate în plicuri, sub denumite denumiri ca: Spice Gold, Genie, Pulse, Spice Diamond, Wild Opium Mix, Mojo, Shunk, Smoke, Hummer, Fly Agaric Mushroom, sau plante celebre ca zorele, salvia, cornul secarei, mitragina, keraton, etc. Consumul de etnobotanice este mai periculos decât cel de droguri, pentru că nu sunt cunoscute efectele pe care aceste produse îl pot avea şi, prin urmare, medicii nu ştiu ce tratamente pot aplica. Plantele etnobotanice halucinogene pot acţiona asupra organismului în diverse moduri. Pe termen scurt, persoana care a utilizat acest produse poate resimţi diverse efecte fizice: · Dureri puternice de cap; · Ameţeli, senzaţie de greaţă şi vărsături; · Creşterea frecvenţei cardiace; · Creşterea tensiunii arteriale; · Transpiraţie excesivă; · Dilatarea pupilelor; · Tremurături ale corpului. Efectele psihice produse de folosirea plantelor psihotrope sunt: · Stări confuzionale – pierderea identităţii; · Dispoziţii schimbătoare; · Atacuri severe de panică, senzaţie de moarte iminentă; · Râs fără motiv, euforie, relaxare; · Imposibilitatea de a se concentra şi memora, diminuarea atenţiei; · Probleme de raţionament logic, clarviziuni; · Iluzii senzoriale şi distorsiuni spaţio-temporale; · Halucinaţii, senzaţia decorporalizării (ieşirii-expulzării din corp); · Senzaţie de omniscienţă (persoana se crede atotcunoscătoare); · Frică, anxietate, angoasă, tristeţe, iritabilitate, paranoia, etc. Ceea ce este deosebit de important de specificat este că anumite persoane pot manifesta halucinaţii deosebit de grave care pot deveni extrem de periculoase atât pentru ele, cât şi pentru cei din jur.
Plantele şi substanţele etnobotanice interzise în RomâniaPrintr-o Ordonanţă de Urgenţă adoptată în data de 10 februarie de Guvernul României, au fost interzise 36 de plante şi substanţe etnobotanice cu caracter halucinogen. Persoanele care comercializează sau consumă una dintre aceste plante psihotrope riscă să fie pedepsite cu închisoarea. Plante interzise:Anumite specii de salvie (Salvia divinorum Epling & Játiva). Planta produce halucinaţii – se pedepseşte cu închisoarea de la 3-15 ani. Anumite specii de mitragina (Mitragyna speciosa Korth (Kratom). Planta are efecte similare cocainei, care creează dependenţă - se pedepseşte cu închisoarea de la 3-15 ani. Ciuperci interzise:Amanita muscaria - se pedepseşte cu închisoarea de la 3-15 ani. Amanita pantherina - se pedepseşte cu închisoarea de la 3-15 ani. Toate speciile din genul Psilocybe - planta care produce halucinaţii, cu efecte similare LSD (Acidul Lisergic) - se pedepseşte cu închisoarea de la 10-20 ani. Substanţe interzise:LSA (amida acidului lisergic) - se pedepseşte cu închisoarea de la 3-15 ani. Ketamina - creează dependenţă şi poate provoca chiar şi deces - se pedepseste cu închisoarea de la 3-15 ani. Derivaţi din piperazina - produce halucinaţii - se pedepseşte cu închisoarea de la 10-20 ani. Sare de baie (Mefedrona) - au fost înregistrate cazuri de deces - se pedepseşte cu închisoare de la 10-20 ani.
Lista substanţelor interzise de Guvern este următoarea: · DOC (2,5-dimetoxi-4-cloroamfetamin) = 1-(4-clor-2,5-dimetoxifenil)propan-2-amina · DOI (2,5-dimetoxi-4-iodoamfetamina) = 1-(2,5-dimetoxi-4-iodofenil)-propan-2-amina · 4-metilmetcatinona (mefedrona) = 1-(4-metilfenil)-2-metilaminopropan-1-ona · Fluorometcatinona (flefedrona) = 1-(fluorofenil)-2-(metilamino)propan-1-ona · 4-metoximetcatinona (metedrona) = 1-(4-metoxifenil)-2-(metilamino)propan-1-ona · ß-ceto-MDMA (metilona) = 2-metilamino-1-(3,4-metilendioxifenil)propan-1-ona · ß-ceto-MBDB (butilona) = 1-(1,3-benzodioxol-5-il)-2-(metilamino)butan-1-ona · CPP (clorofenilpiperazina) · TFMPP (trifluorometilfenilpiperazina) · BZP (benzilpiperazina) · CP 47,497 = 2-(3-hidroxiciclohexil)-5-(2-metiloctan-2-il)fenol · JWH-018 = Naftalen-1-il-(1-pentilindol-3-il)metanona · Indanylamphetamine · Toate speciile din genul Psilocybe · Amida acidului lisergic · Rivea Corymbosa (L.) Hallier f. · Toate speciile din genul Argyreia · Nymphaea caerulea Sav. · Acid ibotenic · Muscimol · Amanita muscaria (L:Fr.) Lam · Amanita pantherina · Ketamina · Salvia divinorum Epling & Jativa · Salvinorin A-F · Tabernanthe iboga (L.) Nutt. · Ibogaina · Mitragyna speciosa Korth (Kratom) · 7-hidroximitragynina · Mitragyna · Nitril de amil · Bromo-dragonfly = 1-(8-Bromobenzodifuran-4-il)-2-aminopropan · Gama-butirolactona (GBL) = Dihdrofuran-2(3H)-ona
Alte tipuri de droguri1. Haşişul şi marihuana2. Opiacee3. Halucinogene4. Amfetamine5. Sedative şi somnifere6. Cocaina7. Crack-ul8. Droguri sintetice (designer drugs) - Ecstasy9. Droguri de petrecere (party drugs)10. Metadona11. Solvenţi12. Alcoolul13. Plantele etnobotanice
Newer news items:
|

Poezii de dragoste - Lucian Blaga Dorul Seţos îţi beau mirasma şi-ţi cuprind obrajiicu palmele-amândouă, cum cuprinziîn suflet o minune.Ne arde-apropierea, ochi în ochi cum stăm.Şi totuşi tu-mi şopteşti: "Mi-aşa de...
Read moreGrupele Campionatului Mondial de Fotbal 2010 Campionatul Mondial de Fotbal 2010 - Grupe Grupa A § Meciurile din Grupa A a Campionatului Mondial de Fotbal 2010 se vor desfăşura între 11 iunie -...
Read more
Semnificaţiile istorice şi evenimentele zilei de 14 noiembrie 565 - A încetat din viaţă împăratul bizantin Justinian. 1716 - A murit Gottfried Wilhelm Leibnitz, filosof, matematician, fizician german (n. 01.07.1646). 1719 - S-a născut Johann Georg Leopold Mozart,...
Read moreInima girafei Girafa cu originala ei “constructie” este un interesant obiect de studiu pentru specialistii in boli cardiovasculare. Girafa are tensiunea arteriala foarte ridicata. Numai astfel, creierul ei poate primi suficient...
Read more
Horoscop Fecioara noiembrie 2016 Afla horoscop Fecioara noiembrie 2016. Afla previziunile astrologice pentru luna noiembrie 2016 pentru zodia Fecioara: dragoste, cariera si bani, sanatate.
Read more
Uimitorul sistem nervos al albinelor Cercetarile intreprinse pe plan mondial de numerosi specialisti au stabilit ca sistemul nervos al albinei melifere este deosebit de evoluat in scara zoologica, posedand organe...
Read more
Cantata Bucurestiului de Alfred Mendelsohn Conceputa pentru doi solisti, cor mixt, orchestra simfonica, orga si recitator, lucrarea evoca unele moment importante din trecutul istoric al Bucurestiului, aspecte ale vietii noi ce...
Read more
Eleganta fara oglinda si femeile arabe Femeile arabe n-au voie sa se priveasca in oglinda. De asemenea, islamul ortodox, lipsit inca de energia unui Ataturk, se modernizeaza totusi pe zi ce...
Read more
Mesaje si citate de Craciun Sarbatorile de iarna se apropie si constituie cel mai bun prilej de a transmite urari de bine si ganduri frumoase celor din jurul tau. Am pregatit special pentru...
Read more
Felicitare de Revelion si Anul Nou Transmite celor dragi o felicitare de Revelion, de Anul Nou, precum si un gand bun, o urare ... E un nou inceput, sa incercam sa...
Read more
Horoscop Sagetator iulie 2014 Afla horoscop Sagetator iulie 2014. Afla previziunile astrologice pentru luna iulie 2014 pentru zodia Sagetator: dragoste, cariera si bani, sanatate.
Read more
Horoscop Rac 2015 Afla ce prezic astrele si horoscopul pe 2015 pentru zodia Rac: caracteristici generale, dragoste, cariera, bani si sanatate.
Read more
Felicitari animate de Valentines day – Ziua Indragostitilor Iubirea, o intamplare fericita a fiintei noastre. Dragostea este motivatia si poate scopul nostru pe acest pamant. Alaturi de persoana iubita suntem mai puternici,...
Read more
Mediul oceanic, zona de suprafata - factori de influenta si organisme Despre mediul oceanic si viata de la suprafata oceanelor am mai discutat, iar acum dorim sa raspundem intrebarea: Care ar...
Read more
Horoscop Leu februarie 2016 Afla horoscop Leu februarie 2016. Afla previziunile astrologice pentru luna februarie 2016 pentru zodia Leu: dragoste, cariera si bani, sanatate.
Read more
Horoscop Fecioara iunie 2017 Afla horoscop Fecioara iunie 2017. Afla previziunile astrologice pentru luna iunie 2017 pentru zodia Fecioara: dragoste, cariera si bani, sanatate.
Read more