Intemeierea unei cetati in mitologie

Deosebit de interesanta pentru legenda intemeierii moldave este descrierea intemeierii cetatilor africane, mai exact spus afroasiatice, conform unui scenariu mitico-religios, in care taurul joaca un rol cardinal. Vechimea scenariului pare sa fie de peste 5.000 ani. Intemeietorii de cetati erau fii de nobili, care prin sistemul dreptului vechi nu aveau drept de mostenire si plecau sa intemeieze ei insisi cetati insotiti de barzii lor si de fierari. Locul ales era intotdeauna pe malul unei ape, care era de obicei afluent al unui rau sau fluviu mai mare, niciodata la varsare.

Nu e fastidios sa remarcam ca locul de intemeiere moldoveana este pe malul unei ape la distanta de varsare. Dupa confirmarea oracolului se trecea la construirea cetatii, care se ridica, cel mai adesea, cu localnici, nu cu oamenii adusi de tanarul cavaler. Constructia incepea insa numai odata cu prima zi a noului patrar al lunii de “crai-nou”. Locul circular sau rectangular era desenat cu tarusi. Se lasa locul portilor, cate una pentru fiecare punct cardinal. Iata de ce se remarcau cetatile cu mai mult de patru porti – se remarca chiar prin titulatura lor (Teba cea cu 7 porti!). Circumferinta stabilita era inconjurata de tinerii cavaleri impreuna cu un taur tanar. Locurile pentru porti, lasate liber, nu erau calcate la aceasta ceremonie, ci sarite. Primii locuitori ai perimetrului erau taurul plus patru vaci. Dupa ce monta trei vaci, taurul era ucis. Acest sacrificiu avea regulile sale: taurului i se strapungeau succesiv din spate chisitele pana cand innebunit cadea jos insangerand totul in jurul lui. Carnea taurului era parte arsa, parte mancata. Carnea mancata devenea cuminecatura: cei care mancau din ea erau din acel moment frati, ei si urmasii lor, nu se puteau atinge de fiica altuia si erau datori cu devotament reciproc pana la moarte. In linii mari, schema legendei lui Dragos, care este o legenda cavalereasca, corespunde acestei scheme extrem de arhaice. In ziua ultimei aparitii a cornului lunii pe cer, organul genital al taurului era ingropat in centrul terenului imprejmuit, iar deasupra gropii se construia un altar in forma de falus, intovarasit de o groapa in care se scurgea sangele de la sacrificii. Sacrificiile tineau tot de fazele lunii. Dupa aceasta faza de interdictii, ceea ce presupune o societate cu reguli riguroase, urma o a doua perioada de interdictii. Se construiau locuinte si mestesugarii isi incepeau treaba, dar viata noii cetati se petrecea exclusiv intre peretii ei: se consuma numai ce se producea in interior, negustorii si marfa din afara erau opriti, dupa cum nici mestesugarii nu aveau voie sa vanda in afara, nu se iesea la vanatoare sau prada, nu se casatorea nimeni, nu se ucidea nici un taur.

Evenimentul care urmeaza este cautarea de catre taur a unei fecioare pe care o alege si o aduce pe spinare pana la cetate, unde taurul dupa aparitia lunii o purta de trei ori in jurul imprejurimii in care intra prin poarta de rasarit. Taurul este sacrificat pe altarul de cult cu sulita, fata deasupra gropii. In acest timp barzii cantau un cantec despre nunta soarelui cu luna. Nu stim daca fragmentul mitic din balada romaneasca “Soarele si luna” poate fi pus in relatie cu acest scenariu arhaic, dar apropierea este obligatorie, fie pentru infirmare, fie pentru confirmare. Fata este soarele, laurul este luna: cadavrul fetei este ingropat la stanga portii de este, pe cand cadavrul taurului la dreapta aceleiasi porti. Sangele lor este pastrat la lichid sacru. Deasupra celor doua trupuri sacrificate, se ridica stalpii portii. Se inalta si celelalte porti. O data cu rificarea lor, inainte chiar de ridicarea zidului, locuitorii pot iesi sau intra pe aceste porti. Comertul poate incepe, cetatea fiind sacralizata. Balada “Mesterul Manole” contine si ea un sacrificiu feminin la ridicarea unui lacas religios.

Nici ridicarea portilor, nici a zidului nu erau facute fara un ceremonial si o regula sticta. Lucrarile incepeau din nou sub semnul primului patrar al lunii. Orasul era din nou ocolit cu un taur. Apoi e introdus in spatiul jalonat cu patru vaci, dupa ce monta trei era sacrificat, organul genital ingropat, deasupra-i ridicandu-se un altar in forma de falus cu o groapa alaturi. Pe altar erau jertfite intotdeauna trei animale, in groapa patru. Cifrele aveau si ele semnificatii astronomice.

Frobenius atrage atentia ca in varstele istorice ale oamenilor, deci mult mai tarziu, se atesta obiceiul sau regula ca tinerii printi sa paraseasca cetatea paterna cu datoria de a intemeia cetati dupa reguli fize, cu un ceremonial care aminteste de cel descris de Leo Frobenius.

Esenta acestor intemeieri era reconstructia in spatiul limitat al universului. Omul face parte din orasul, din cetatea locuita “o scena, un templum ca reflectare a cosmosului”.