Interferente.ro Cultura Diversitate Portile maramuresene intre distinctie si ritual

Marţi, 16 Septembrie 2014 01:06

Portile maramuresene intre distinctie si ritual

Portile maramuresene intre distinctie si ritualIn trecut, portile erau privilegiul nemesilor (tarani cu ranguri nobiliare). Cu timpul, el s-a extins si la celelalte categorii sociale. In grai maramuresean, “poarta” desemneaza intreaga constructie de la intrarea in gospodarie. Dimensiunile unei porti reflectau starea materiala a proprietarului. Se folosea lemnul de stejar sau gorun, iar pentru anumite elemente componente, si cel de brad. De obicei, poarta era sustinuta de trei stalpi, care reprezentau si ancadramentul pentru intrarea oamenilor si a vehiculelor. Stalpii erau legati de o grinda de stejar, numita fruntar, pe care se sprijinea haizasul (acoperisul), din dranita de brad.

Au existat trei categorii de constructori ai portilor: “mesteri de meserie” (din tata in fiu), “mesteri pe seama lor” (gospodari priceputi, care ciopleau porti in timpul liber) si membri ai gospodariei respective.

Fiind indelung folosite si expuse intemperiilor, portile se inlocuiau perioadic. Astfel, cele mai vechi porti care se gasesc in zilele noastre au in jur de 150 de ani.

Tehnica si rituri in constructia portilor

In trecut, constructiile nu se faceau la intamplare. Ele erau insotite de stravechi rituri specifice. Poarta avea un rol esential in delimitarea spatiului umanizat al gospodariei de cel exterior, aflat sub influenta spiritelor potrivnice. Sub stalpul care leaga pragul se puneau “bani, agheasma si tamaie, ca sa nu se apropie ciuma”. De asemenea, pentru protectie si prosperitate, erau incrustate diferite simboluri. Pe portile existente apar motive cum ar fi “funia vietii”, “pomul vietii”, soarele luna, dar si multe figuri antropomorfe.

Copacii se taiau in februarie-martie, inainte ca seva sa inceapa sa circule prin trunchi. Mai intai, se alegea copacul, in noptile cu Luna plina, pentru ca nenoricirile si “ceasurile rele” sa fie indepartate din jurul gospodariei. Trunchiul trebuia sa aiba un diametru de 50-70 cm, sa fie inalt si drept “ca lumanarea”, fara cioturi si cu crengile cat mai sus. Se dobora cu securea si se curata de crengi. Transportul lemnului de la padure in sat se facea pe sanie sau pe teleaga, dar intr-o zi “de dulce” (marti, joi sau sambata), pentru ca lemnul sa fie bun si sa aduca noroc celor din gospodarie. Acasa, busteanul era curatat de coaja si portionat, dupa cum se dorea poarta. Poarta de jos se folosea pentru stalpii inalti de 4-4.5 metri. Lemnul era apoi cioplit cu securea si netezit (in patru muchii) cu barda. Se foloseau cuie de lemn.

Bisericile sageata

Maramuresul este cunoscut si pentru bisericile suple din lemn, cu turla in forma de sageata, care au devenit deja un “brand” turistic. De sute de ani, acestea au reprezentat pentru maramureseni nu numai spatiul unde se oficiau slujbele religioase, ci si loc de sfat pentru deciziile importante ale comunitatilor.

Absida altarului este pentagonala, mai rar dreptunghiulara. Naosul, de forma unui dreptunghi, este acoperit de o bolta semicilindrica care se sprijina pe un sistem de grinzi si console si nu pe peretii naosului. Pronaosul sprijina turnul sageata care are si rol de clopotnita.

Intre cele doua stresini ale acoperisului se gasesc mici ferestre acoperite cu ochiuri de sticla ce permit intrarea luminii, facand vizibila pictura boltei. Ancadramentele usilor masive de la intrare si ale ferestrelor sunt decorate cu elemente avand o simbolistic bogata, si pe care, uneori, este incrustata data ridicarii.

Bisericile au si o pictura valoroasa, opera a pictorilor tarani, unii dintre ei fiind celebri in epoca: Radu Munteanu (din Tara Lapusului), Gheorghe Zugravul etc.

Biserici maramuresene reprezentative se gasesc la Breb, Desesti, Budesti, Sarbi, Ieud, Barsana etc., iar la Muzeul National al Satului “Dimitrie Gusti” se afla inca din 1936, o biserica adusa de la Dragomiresti (datata 1722).

Catalin Stoian

Addthis