Genofondul - resursa inepuizabila si slab valorificata

Poate nu exista o alta problema atat de dificila ca aceea a conservarii comunitatilor biologice – cele mai complexe sisteme din universul cunoscut.

Pana la aparitia societatii umane, cu munca organizata, prin care omul a inceput sa transforme mediul ambiant, adaptandu-l la nevoile sale, genofondul speciei umane s-a format sub controlul permanent al selectiei naturale, deci a ecosistemelor din care facea parte. De fapt, genofondul speciei umane utilieaza inca de la aparitia sa resursele biologice ale ecosistemelor si ramane, chiar in societatile industrializate cele mai avansate, indisolubil legat, dependent chiar de resursele naturale. Ceea ce a suferit schimbari importante a fost utilizarea acestor resurse.

Se constata doua tendinte diferite:

1. cresterea diversificarii activitatilor si necesitatilor societatii dezvoltate, implicit a resurselor;

2. ingustarea diversitatii resurselor folosite, fireste, in unele domenii esentiale, ca de exemplu alimentatia.

Hrana omenirii este cel mai important domeniu de utilizarea genofondului biosferei ca resursa biologica:

a) cea de natura vegetala este asigurata de mai putin de 20 de specii vegetale (0.5% din cele peste 400.000 specii de plante cunoscute);

b) cea de natura animala este reprezentata se si mai putine surse: 9 specii la care se adauga si produsele pescuitului reprezentand circa 14% din proteinele animale consumate de om. O sursa suplimentara de hrana o reprezinta vanatul.

Regimul alimentar actual al omului, limitat la un numar restrans de specii este, in cea mai mare masura, rezultatul evolutiei recente a metodelor si tehnologiilor de crestere a animalelor si de cultivare a plantelor, in societatea industrializata. Medicii si nutritionistii sunt tot mai convinsi ca obiceiurile alimentare adoptate de societate, in ultima suta de an, constituie o importanta contributie etiologica la boala coronariana a inimii, hipertensiune, diabet si unele tipuri de cancer.

Apare, deci, ca fiind de un deosebit interes cunoasterea cailor preconizate in prezent de catre specialisti, pentru sporirea productiei de alimente, in primul rand al celor vegetale de care depinde si productia animaliera.