Interferente.ro Turism Romania Gorunul lui Horea si Tebea lui Iancu un spatiu fluid

Vineri, 18 Iulie 2014 01:19

Gorunul lui Horea si Tebea lui Iancu - un spatiu fluid

Gorunul lui Horea si Tebea lui Iancu un spatiu fluid… Un scurt popas la Tebea, asezarea din Apuseni de care se leaga amintiri fastuoase de istorie romaneasca (dar si de mit romanesc) derulate cu lentoarea ploilor de toamna astfel incat ochii sa ni se umple cu aurul lor sfant. Si, ajungand, sa devalmasim secundele, orele, secolele prefirand boabele de nisip ale clepsidrei in potirile transparente ale simtirii.

Un gorun al lui Horea: mai mult sculptura de mortar, mai mult o statuie a sevelor primordiale … Inlocuind an de an crengi moarte cu alte crengi, de piatra, gospodarii din Tebea pastreaza verticalitatea maruntului sambure de viata vegetala al arborelui care a fost – si a ramas – Gorunul, Gorunul lui Horea. Ninsori, furtuni, razboaie, razmerite, nu l-au frant.

El e acolo, el exista parca nedumerit de vecinatatea atator morti cand el iveste in fiecare primavara mereu alte frunze verzi. E un stra-strabunic veghind de pe deal trecerea anotimpurilor, risipa orelor. El e acolo. A fost de totodeauna acolo.

Dar ce vrea sa insemne acest lesne rostit totdeauna cand prezentul e mereu ingemanat cu timpul trecut, cand eroii unor secole devenite legendare par a se infrati cu oamenii clipei de fata? Un spatiu fluid in care respiram acelasi aer cu Horea se bolteste in jurul nostru.

… Si sub fantasticul arbore de piatra (ori mai degraba de lemn altoit cu piatra) un alt gorun, mai tanar dar nu ami putin falnic: gorunul lui Iancu vibrandu-si frunza si acum bogata peste un loc de ingropaciune pe care florile n-au vreme sa se vestejeasca.

In preajma, un modest loc de popas al soferilor veniti din lungi curse ori al padurarilor. Roaga-l pe oricare dintre cei ce-si fumeaza tigara privind prin geamuri spre cupolele verzi ale marginii de codru, roaga-l sa-ti vorbeasca despre Avram Iancu. Ei vorbesc despre barbatul cu ochi de poet si brat de mare capital de oaste ca despre unul de-al lor nu de prea multa vreme lunecat in moarte. Ei stiu cum vorbea, ce manca, stiu cum doinea cu fluiera, ii cunosc semetiile, iubirile, pot descrie ceremonia ingroparii sale abrupte. Un strain ar fi uluit de precizia detaliilor din care acesti oameni pot alcatui portretul unui porsonaj pe care legenda pare sa-l absoarba rapindu-l istoriei. Ar fi de necrezut pentru un strain incapatanarea cu care oamenii Transilvaniei vorbesc despre Iancu al lor si despre moartea lui in care nu cred desi o povestesc raspicat.

Deci totdeauna si acum sunt despartite pentru ei numai de-o aripa de fluture.

Timpul – un spatiu fluid in care s-au rostit inaintasii. In care gura noastra rostinu-le numele se innobileaza de parca ar tine intre dinti tije de floare.

Un spatiu fluid.

Si nemuritor.

Addthis