Interferente.ro Cultura Poezii Toamna in poezia lui Adrian Paunescu

Joi, 04 Noiembrie 2010 22:14

Toamna în poezia lui Adrian Păunescu

 

Pastel de toamnă

Pe muntele negru de frunza de vară
Te chem cu accent brumariu să te sperii
Când spicul de toamnă dă-n spicele verii
Şi cade lumina şi trage să moară.

Şi sunt întrebări prin natura puzderii
Şi sfârâie ploaia dintâi ca o ceară
Şi vara ne-nchide în toamnă afară
Femeie, bărbat sub pecetea tăcerii.

 


Aicea la munte mai poate să spere
Şi cel care moare că moartea-i departe
Şi noi să fugim şi să scriem o carte
În ea cuprinzând ale toamnei mistere.

Că suntem în lume pe-acolo prin partea
Pe unde întârzie poşta şi moartea.

 

 

 

 

Hipnoză de toamnă

 

E-o linişte plătită-atât de scump
Şi e o pace de sorginte sfântă
De se aude tăinuit cum cântă
Mătasea în ştiuleţii de porumb.

Colinele se-ntunecă de cai,
Amărăciunea toamnei reînvie
Şi cade sufletul din ciocârlie
Pecetluind ţâţânile din rai.

Dinspre poteci de purpură subţire
Se cântă imnul nunţilor de cerbi,
Cerboaice senzuale fată-n ierbi
Şi reîncep legende să respire.


Orfeu, curând, va fi răpit de sterpi
Şi-nchis într-un azil de patru lire.

 

 

Toamna tragică

 

Toamna în munţi ia aspecte tragice,
Poate că nicăieri
Nu e atât de tragică iarna,
Ca în munţi, când vântul bate cu soare
Şi trebuie să faci primul foc în sobă,
Apoi al doilea foc
Şi totul să te coste scump,
Toamnă tragică,
Noi junghiuri în spate şi înaintarea în vârstă
Şi prietenii, coborând tot mai gârboviţi,
Către pieţele austere,
În căutarea unui semn mănos,
Dinspre câmpia, ea însăşi tragică.

 

 

Taină de toamnă

 

Desculţ prin întâiele brume,
Bătrân de atâta tristeţe,
Să ies dintr-o dată în lume,
Cinismul ceva să mă-nveţe.

Cu ochii sticlind ca pisica
Să sar pe pierduta redută
Şi nici să nu ştiu de nimica
Din care şi viermii se mută.

Adio, prea buna mea doamnă,
Nimic despre noi nu se ştie,
Dar sunt proclamaţii de toamnă
Afişe de pneumonie.

Copii tuşesc măgăreşte,
Bătrânii tuşesc, dar tabagic,
La toţi tensiunea ne creşte
Finalul de veac este tragic.

La cârmele lor iluzorii
Pun ţările oameni de paie,
Trăind sub regimul terorii
Pământul e plin de războaie.

La ce ţi-aş mai ţine iubire
Când totul în jur este moarte,
Când linia vieţii-i subţire
Şi nici nu conduce departe.

Mai bine desculţi peste brume
Purtând terfeloage, nu haine,
Să plec pe vecie în lume
Robit pământeştilor taine.


Adio, e toamnă în toate,
Simt sarea în lacrimi la mine,
Pe buzele mele crăpate
Mai arde-un sărut în ruine.

Dar ce-ţi mai spun amănunte,
Esenţa e dorul de fugă
Prin brumele marelui munte
Cu toţi filozofii în rugă.

Şi-apoi să se-nchidă de-a pururi
Pădure şi noapte şi brume,
Să-mi pierd orice fel de contururi
Să merg ca legenda prin lume.

 

 

 

Citeste si:
Adrian Paunescu, Viata unui mare poet

Poezii de toamna, Adrian Paunescu

Adrian Paunescu, La adio

Adrian Paunescu, Nebun de alb

Adrian Paunescu, Totusi iubirea

Adrian Paunescu, Repetabila povara

Adrian Paunescu, Manifest pentru sanatatea Pamantului

Adrian Paunescu, Sa ne iubim pe tarmul Marii Negre

Adrian Paunescu, Ruga pentru parinti

 

 

 

Addthis

Related news items:
Newer news items:
Older news items: