Pestera Muierii

Pestera Muierii pare sa fie una din cele mai frumoase pesteri din tara noastra, Romania. Stiti insa, nu? In Romania exista, dupa cum se stie, aproximativ 11.500 de pesteri. In ghidurile turistice figureaza cu numele Pestera Muierii, dar localnicii ii spun Pestera Muierilor si vor fi stiind ei ca au dreptate din moment ce altfel nu i-au zis niciodata. Doar numele acesta, folosit de ei, s-a transmis prin timp de la parinti la copii si de la un rand de oameni la altul.

In vremuri vechi, cand pamantul tarii era incalcat si era nevoie ca barbatii sa plece pentru a infrunta cu armatele primejdia, femeile si copiii se refugiau aici, in aceasta pestera, pana la care n-a urcat niciodata picior de dusman.

Stiuta vreme indelungata doar de lumea celor din  Baia de Fier si a celor din imprejurimi, a ajuns a fi cunoscuta lumii celei mari in 1870, in urma raspunsurilor primite de Alexandru Odobescu la celebrul sau “chestionar arheologic”.

Sporadic, ea a atras curiozitatea mai multor specialisti, insa descifrarea tainelor ei dateaza de la inceputurile anilor ’50, cand cercetarea pesterii s-a desfasurat intr-un cadru riguros stiintific. Echipele mixte de istorici si naturalisti au scos in evidenta vetre de foc din timpul locuirii pesterii in paleolitic si numeroase unelte din piatra si os. La nivelele post-paleolitice au fost descoperite numeroase fragmente ceramice apartinand mai multor culturi materiale: Salcuta, Cotofeni, Glina III, epoca fierului. Cea mai puternic reprezentata, printr-o impresionanta suma de vestigii materiale, a aparut a fi cultura dacica. Se considera insa ca, din punct de vedere stiintific, descoperirea cea mai valoroasa e craniului unei femei de tipul Homo sapiens fossilis. In urma analizelor de laborator intreprinse la Institutul de antropologie din Bucuresti, dupa metoda carbon 14, s-a apreciat ca resturile fosilelor descoperite in pestera apartin unei femei care a trait in urma cu circa 29.000 de ani.

Pana intr-o vreme, vizitatorii ocazionali care aveau curajul sa se avante prin galeriile pesterii au fost nevoiti ca in anumite locuri sa faca dovada ca n-au uitat ceea ce unii poate invatasera la armata, si anume, “mersul taras”. Insa, dupa ce pestera a fost cercetata de specialisti, a fost amenajata pentru accesul publicului larg. Amenajarea a costat munca si bani, bineinteles, insa nu vom oferi detalii despre acest lucru.

Acolo unde plafonul pesterii cobora sub inaltimea unui om, au fost sapate santuri de acces spre a usura drumul vizitatorilor si a-i indemna sa se incumete de-a lungul galeriilor, in linistea, ca de piatra parca si ea, a adancului muntelui. Reteaua de lumini electrice, uneori colorate, ii ajuta sa descopere acolo maretia triumfatoare a unor frumuseti naturale unice, o infinita gama de stalactite si stalagmite si o seama de formatiuni care, prin precipitatiile calcitei, au luat de-a lungul timpului infatisari a caror putere de sugestie i-a determinat pe oameni sa le numeasca: orga, domnul mare, domul mic, valul miresei, candelabrele mici, turcul, cascada impietrita, coloanele din sala minunilor.

Intrarea, ca si iesirea din pestera, se face pe o alee in trepte, betonata, prevazuta cu balustrade laterale de sustinere. Iar in zavorul de arini prin care urca si coboara aceste trepte, de multa vreme, primaria comunei a construit un hotel care, inca de la inceputul anului 1988, il putea incredinta pe orice vizitator ca eleganta si confortul nu sunt nicidecum, la Baia de Fier, cuvinte de circumstanta.

An de an, pe aici, se abat multime de oameni pentru a vizita pestera. Cine calca aceste meleaguri, se va bucura de aer curat si proaspat, asemeni unui fruct proaspat si sanatos. De asemenea, va petrece o ora, o zi sau un concediu intreg, nederanjat decat de curgerea raului Galbenul, care, la iesire din Parang, vine iute ca o sageata si inspumat ca sampania.