Sâmbătă, 03 Mai 2014 17:02

Cum vad pestii

Cum vad pestiiIn general, oamenii, cand se refera la reactiile fata de natura inconjuratoare, ale diferitelor specii animale, mai ales ale celor cu care vin cel mai adesea in contact direct, sunt inclinati a vorbi despre ele ca si cand simturile acestor animale ar functiona la fel cu ale omului; cel mult cu unele desoebiri in ceea ce priveste acuitatea lor (acuitatea vizuala – extrem de dezvoltata la unele pasari rapitoare, olfactiva -  la animalele salbatice si cainii de vanatoare, etc.). O asemenea parere, insa, nu rezista in fata analizei stiintifice a posibilitatilor si mecanismului de functionare a organelor de simt, la diferite animale. Daca se cunosc, cat de cat, rezultatele unei asemenea analize, se pot trage concluzii foarte utile in legatura cu atitudinea de luat fata de manifestarile animalelor salbatice, cu care omul, ca vanator si pescar sportiv, vine in contact direct prin insasi natura acestor indeletniciri.

Se stie, indeobste, ca un pescar sportiv care isi va incerca talentele si maiastra alcatuire a sculelor la pescuitul pastravului si chiar al cleanului, nu va avea niciodata emotia de a-l simti la capatul firului, urmata de satisfactia de a-i avea, zbatandu-se, in osul de la sold, daca nu va fi luat (cu cea mai vigilenta precautie) masuri ca sa nu fie vazut dinspre apa, atunci cand se strecoara de-a lungul malului si mai ales cand se apropie spre a lansa. De aici, se impune concluzia logica: pestii vad si in mediul aerian, desi nu mai este mediul lor firesc si se tem de tot ceea ce apare neobisnuit pentru ei, chiar in afara apei.

Se pune intrebarea: cum vad pestii in apa si mai ales in afara apei?

Se stie ca ochiul omului prinde imaginile obiectelor scufundate in mediul lichid transparent, oarecum deformate si le situeaza (din cauza refractiei) in alt loc decat cel real; dar, oare, ochiul pestelui prinde la fel imaginile obiectelor aflate in afara paei si deci si imaginea pescarului sportiv care se agita la mal? Si, oare, in apa, ochiul pestelui inregistreaza imaginile unor obiecte in aceleasi dimensiuni, cu aceleasi forme si culori, cum le-ar prinde si ochiul omenesc?

Pentru a se putea raspunde unor asemenea intrebari, ochiul pestelui (aparatul optic tot atat de gingas ca si ochiul omului) a trebuit sa fie disecat spre a i se stabili structura si a se deduce – din aceasta si in comparatie cu structura ochiului omenesc – modul de functionare ca organ al simtului vederii. S-a constatat, astfel ca, ochiul pestelui comparativ cu cel omenesc, corespunde unui foarte pronuntat indice de hipermotropism, defect care face ca, in camera obscura a ochiului omenesc, imaginea sa nu se formeze pe retina ci foarte mult in fata acesteia.

Cristalinul ochiului de peste este sferic, cu posibilitati probabile (dar nu certe) de oarecare acomodare. Contrar ochiului omenesc, retina celui de peste are un foarte mare redus numar de ramificatii ganglionare, ceea ce permite concluzia, referitoare la o acuitate vizuala, in apa, mult mai redusa decat a omului, in aer.

Ochiul pestelui percepe – in mod cert – culorile deoarece structura retinei lui include si conurile pentru perceptia acestora, pe langa bastonasele destinate inregistrarilor pe alb-negru. Campul vizual al fiecarui ochi este foarte mare - circa 140º - dar vederea binoculara este de regula foarte redusa - intre 6-15° - pe plan orizontal si mai putin inca in plan vertical, la majoritatea speciilor, din cauza pozitiilor laterale a ochilor (afara de pestii plati, de fund, exemplu calcanul, care au ambii ochi pe aceeasi parte si deci camp de vedere binoculara foarte larg). Trebuie mentionat ca, in ceea ce priveste largimea campului vizual la pesti, atat orizontal cat si vertical, joaca un anumit rol si o oarecare mobilitate a ochilor in orbitele respective; ondulatoie a pestelui pe timpul inaintarii in apa, ceea ce determina, de asemenea, marirea unghiului de vedere orizontal pe timpul deplasarii. Oamenii de stiinta au ajuns – intre altele – si la concluzia ca acuitatea vizuala in apa, a pestelui, ar fi comparabila cu aceea a cainelui care – dupa cum se stie, “vede” mult mai bine cu nasul, decat cu ochii. De fapt, pentru mediul lui natural – apa – pestele nu are nevoie de un ochi cu structura celui al animalelor de pe uscat. Se stie ca, in fotografia submarina, obiectivul aparatului trebuie pus la punct pentru o distanta cu 1/3 mai mica decat distanta reala pana la obiectivul de fotografiat, din cauza indicelui ridicat de retractie al apei; ca atare “hipermetropia” ochiului pestilor, reiesita din comparatia cu ochiul omenesc, este numai aparenta si pestele are ochiul destul de bine adaptat mediului in care traieste, imaginea obiectelor din apa formandu-se exact pe retina ochiului sau si nu in fata ei, asa cum se va intampla cu obiectele din aer privite de un peste aflat in apa.

Lucrurile se complica, deci, cand este vorba de o raza de lumina care trece dintr-un mediu in altul, din apa in aer sau invers. In acest caz, legile refractiei luminii explica de ce o rigla scufundata pe jumatate in apa si privita dintr-o parte se vede franta si – pe baza acelorasi legi – se vor putea explica teoretic posibilitatile pestelui de a vedea, din apa, lumea exterioara aeriana. Cand pestele priveste inspre fundul apei sau orizontal, totul este foarte clar si pentru el si pentru noi cei care analizam aceste lucruri; dar, de indata ce axul optic al ochiului lui se indreapta spre fata apei, razele de lumina care vin din mediul aerian, vor fi prinse intre verticala si un anumit unghi ascutit – limita – dupa care raza optica pornita de la ochiul pestelui nu mai iese in aer ci este reflectata in jos, spre fund, de catre fata apei, ca de o oglinda, astfel ca pestele, peste aceste unghiuri ascutite – limita – va incepe sa vada imaginile fundului apei reflectate de fata acesteia.

Deci, pestele poate vedea in sus, in mediul aerian, privind din jos din apa, numai in interiorul unui con, a carui baza aflat pe fata apei ca o fereastra circulara, deschisa spre lumina aeriana. Unghiul interior – limita – al acestu con este de circa 50º, iar diametrul “ferestrei” deschise in fata apei este cu atat mai mare cu cat pozitia pestelui este mai spre fundul apei; este de la sine inteles insa: claritatea imaginii, si asa tulbure din cauza “hipermetropiei” pestelui care priveste in aer, va fi cu atat mai redusa cu cat pestele se afla mai la fund, din cauza absortiei razelor de lumina care creste cu grosimea stratului de apa (mai ales daca aceasta nu este prea limpede).

Teoretic, deci, pestele nu poate vedea inspre lumea aeriana decat in prelungimea unui con cu varful in apa (ochiul pestelui), deoarece, in afara acestui con nu mai vede decat imagini reflectate dinspre fundul apei. Si totusi, intre teorie si practica mai intenid adesea unii factori care fac ca una sa nu corespunsa intocmai cu cealalta, de exemplu, multi pescari au putut inregistra, adesea, fuga precipitata spre larg a unui peste aflat la distanta apreciabila la mal, vizibil speriat de apropeirea sa, cu toate ca – analizand faptul prin prisma celor de mai sus – pestele se afla la o asemenea distanta incat pescarul in miscare, pe mal, era in afara conului de vizibilitate teoretic aratata mai inainte. Este, oare, teoria falsa, ori au intervenit anumiti factori fizici perturbatori, care au permis pestelui sa vada si in afara conului teoretic? Teoria ramane perfect valabila pentru cazul ca fata apei este perfect calma dar, de indata ce fata apei are anumite ondulari, limitele conului teoretic onduleaza si ele, largind uneori considerabil posibilitatea perceperii unor imagini din afara conului teoretic, mai ales daca aceste imagini au un aspect cu care pestele nu este obisnuit si – mai cu seama – daca acele imagini se misca, ceea ce constituie totdeauna un fapt suspect si alarmant pentru peste.

Pestele vede astfel (fie in limita, fie in afara limitei conului de vizibilitatea teoretica) miscarea de pe mal, dar nu-i poate aprecia nici relieful si nici distanta, caci o vede, de cele mai multe ori, cu un singur ochi; oricum, miscarea il sperie si el fuge spre a se pune la adapost, deci nu poate percepe chiar natura pericolului. Pentru a putea parecia modul cum pestii ar reactiona la culorile obiectelor din mediul aerian, trebuie inteles ca acestea au alte valori pentru ochiul pestelui decat pentru ochiul omenesc, deoarece sunt privite prin filtrul verzui al apei. Pentru ochiul pestelui, culoarea dominanta este verdele; culoarea cea mai inchisa pe care o percepe este rosu si, ca medie, culoarea glabenal albadtrul nu exista pentru pestii care, deci, vad cerul in nuante de cenusiu. Se pare deci ca gama redusa de culori pe care le percep face ca varietatea de culori purtate de obiectele din mediul aerioan sa nu impresioneze prea mult pestii.

Concluziile practice care s-ar putea trage din analiza facuta pana acum ar fi urmatoarele:

- raza de vedere a pestelui, din apa spre mediul aerian, este limitata, dar pescarul nu trebuie a se bazeze exclusiv pe dimensiunile conului teoretic de vedere, atunci cand se afla pe mal, la pescuit, ci mai mult pe consideratiile de mai jos;

- miscare cat mai redusa pe mal, pana la imobilitate totala;

- inaltimea cat mai redusa deasupra nivelului apei, un pescar de 1.8 m inaltime este vizibil, din interiorul apei, de la peste 15 m, cand suprafata apei este linistita si luminozitatea mare;

- imbracaminte fara reflexe luminoase puternice si camuflaj cat mai perfect in mediul inconjurator de la mal;

- grija deosebita ca umbra pescarului sa nu se proiecteze pe fata apei, caci miscarile ei vor fi percepute de peste imediat, indiferent de dimensiunile conului de vizibilitate in aer;

- deoarece pestele are o grava miopie in aer, este indicat ca atunci cand este prins si adus pe mal sa fie tinut cu capul in aer cand ajunge la mica distanta de minicioc, altfel il vede, se fereste si poate “rupe” tocmai cand pescarul incepe a f sigur ca-l si are in juvelnic.

Addthis

Newer news items:
Older news items: