Sâmbătă, 29 Mai 2010 02:08 |
Experimentului Philadelphia„Daca as fi stiut la ce va duce descoperirea mea, m-as fi facut ceasornicar” – Albert Einstein.
Pe marginea misteriosul Proiect Rainbow (Curcubeul), cunoscut mai degraba ca Experimentul Philadelphia, au curs rauri de cerneala timp de aproape sapte decenii, fara ca vreun singur cercetator sa poate oferi un raspuns multumitor legat de ceea ce se presupune ca s-ar fi intamplat cu distrugatorul USS Eldridge in 1943. Daca pentru unii, totul nu este decat o farsa a unor minti prea infierbantate, realitatea unor cazuri, multa vreme secrete (vezi Proiectul Manhattan prin care se realiza prima bomba atomica, sau Proiectul Habbakuk prin care se construia un portavion de gheata), nu a facut decat sa dea apa la moara celor care cred ca bizara teleportare a vasului american, din timpul celui de al doilea Razboi Mondial, este si acum o realitate bine ascunsa de autoritatile de la Washington. Experimentul Philadelphia este un presupus experiment militar in care nava USS Eldridge (DE-173) ar fi trebuit sa fie facuta invizibila. Inca din 1930, cercetatorii americani analizau la Universitatea din Chicago posibilitatea de a face un corp invizibil prin intermediul electricitatii, activitate condusa, din cate se pare, de controversatul om de stiinta sarb, Nikola Tesla. Noua ani mai tarziu, proiectul era mutat la Universitatea de Studii Aprofundate din Princetown, acolo unde era cooptat in echipa de cercetatori si germanul Albert Einstein. Rezultatele studiilor nu au fost date niciodata publicitatii, sporind aura de mister a acestora, desi legendele urbane tesute in jurul lor spun ca invizibilitatea obiectelor fusese atinsa, chiar daca reusita nu implica decat obiecte de mici dimensiuni. Era punctul de plecare al celui ce avea sa devina unul dintre cele mai bizare si mai controversate proiecte din istorie, Experimentul Philadelphia. Datorita cercetarilor sale, Einstein a avut un rol esential in celebrul “Experiment Philadelphia”. Einstein lucra inca la teoria sa despre lumina, la dualitatea ei de unda sau particula. Se stie ca lumina, in speta fotonii, au natura electromagnetica, adica poseda complementar doua campuri, unul electric, altul magnetic. In aceste conditii, la o anumita intensitate a unui camp electro-magnetic, acesta poate interactiona cu fotonii, schimbandu-le traiectoria. Acest fenomen a fost de fapt ceea ce s-a intamplat in timpul experimentului. Campul urias creat de antenele vasului a interactionat cu imaginea vasului constituita din fotoni, pe care i-a deviat, si privitorul automat nu a mai vazut vasul. Se pare ca antenele au creat un camp magnetic rotitor, un fel de vortex, care a putut sa distorsioneze sau sa creeze un fel de lentila, cu ajutorul careia a putut fi vazut si portul Norfolk. Sa nu uitam ca cei de pe vasul alaturat au vazut urmavasului in apa, deci vasul nu s-a deplasat nicaieri. Mai mult, bombardamentul urias de fotoni creati de campul electro-magnetic al vasului a avut efect de radiatie electro-magnetica (posibil gama), cu efecte ucigatoare asupra fiintelor vii. Asadar, cum noi fiintele umane percepem lumea cel mai mult cu ochii, putem fi usor inselati de efectele unor fenomene optice pe care le percepem. Dar, de aici si pana la calatorii in timp este o cale lunga, cu legaturi totusi in perceptia noastra asupra lumii vizuale, nu materiale. Daca Experimentul Philadelphia avea loc in anul 1943, in plin Razboi Mondial, primele referiri la acest caz apareau, in mod straniu, de abia 12 ani mai tarziu, in 1955. In 13 ianuarie 1955, un cunoscut cercetator al fenomenelor misterioase, in special a fenomenului OZN, Morris K. Jessup, a primit o scrisoare ciudata de la un oarecare Carlos Allende. Scrisoarea continea date dezvaluite de acest Carlos despre implicarea lui in ceea ce el a numit "Experimentele din Philadelphia". Pe scurt, Carlos Allende spunea ca a fost membru al echipajului distrugatorului USS Eldridge, vas american de lupta implicat, pe tot parcursul anului 1943, intr-o serie de experimente legate de capacitatea de a ascunde radarului vasele de lupta. Experimentele au inceput la inceputul anului 1943, pe santierul naval militar din portul Philadelphia, seria de experimente strict secrete au primit indicativul Rainbow. Experientele au fost conduse de fizicianul dr. Franklin Reno, dar anumiti martori intervievati mai tarziu de Jessup au declarat ca l-au observat pe fizicianul Albert Einstein, iar cu un an inainte, pe Nikolai Tesla. In vara lui 1943, mai precis in iulie, experimentele erau aproape de succes. Aparatura instalata la bordul lui USS Eldridge a functionat perfect, astfel incat vasul a devenit invizibil pe radare. Problema care a aparut a fost ca uriasul vapor era invaluit, in timpul experimentelor, intr-un nor cenusiu, puternic incarcat electrostatic. Martorii de pe vas spuneau ca echipamentele metalice scoteau scantei ciudate, albastru-verzui. Apoi, la 28 octombrie 1943, s-a reluat experimentul, se pare pentru a face vasul invizibil pentru ochi, la fel cum dispare o margea de sticla intr-un pahar cu apa. Dimineata a pornit experimentul, vaporul a fost inconjurat de faimosul nor cenusiu, apoi energia pulsata in echipamente a fost intensificata treptat. Marinarii au auzit zbarnaitul echipamentului iar martorii au vazut, de pe chei, cum vasul dispare, impreuna cu ceata cenusie. Interesant a fost ca urma vasului era vizibila in apa, ca o impresiune de pantof gigantic. Apoi si aceasta urma a disparut. Vasul se volatilizase. Imediat au sunat telefoanele in baza navala din Philadelphia si cei din portul Norfolk, situat la 600 km, au anuntat speriati ca vasul USS Eldridge se afla la intrarea in portul lor. N-au apucat sa se dumireasca ce si cum, pentru ca cei din Norfolk au sunat nervosi sa spuna ca nu mai vad distrugatorul, iar vasul a reaparut la locul lui. Marinarii au povestit scene de cosmar, unii disparusera, altii pur si simplu arsesera prin combustie spontana, oricum, cei care mai erau pe vas sufereau cumplit. Marina militara americana a ordonat imediat incetarea oricaror experimente, iar vasul USS Eldridge a fost vandut, dupa razboi, flotei militare a Greciei. Jessup a cercetat mai indeaproape cele declarate de Allende, care intre timp disparuse, si a intrebat Marina SUA despre evenimentele din portul Philadelphia pe parcursul anului 1943. Desi initial a negat vehement, Marina SUA a admis in cele din urma ca au avut loc niste cercetari legate de "aplicarea fortei electromagnetice" pentru a ascunde navele de radar. Jessup stransese deja destule dovezi, dar nu a mai apucat sa le faca publice, deoarece s-a sinucis intr-o seara ploioasa, aruncandu-se de la etajul unui hotel. Aparent, omul nu avea nici un motiv sa moara, era in culmea gloriei publicistice, dar ancheta politiei a stabilit ca s-a aruncat singur de la fereastra... Dosarul care continea dovezile legate de "primul experiment reusit de teleportare" a disparut, iar opinia publica a ramas cu o legenda care probabil nu va fi elucidata niciodata: Ce a fost in dimineata aceea de octombrie 1943 in portul Philadelphia?
Pentagonul a negat in repetate randuri orice implicare in presupusul proiect de teleportare/invizibilitate al navei USS Eldrige din 1943. Cu toate acestea, chiar daca argumentele aduse de oficialii armatei americane par pertinente la o prima vedere, pentru adeptii teoriei conspirationiste, si nu numai pentru ei, Experimentul Philadelphia nu este altceva decat unul dintre sutele de cazuri reale, ascunse cu grija de privirile curioase ale opiniei publice. Pare greu de crezut, asa cum sustine Pentagonul, ca un proiect de o asemenea amploare sa fie realizat ziua in amiaza mare, intr-un port in care oricine putea sa vada presupusa teleportare. De altfel, marturiile veteranilor de pe distrugatorul american, precum si jurnalul de bord din acea perioada, aratau clar ca USS Eldrige nu numai ca se afla in misiune in Bahamas, dar nici macar nu a acostat in portul Philadelphia in decursul anului 1943. Mai mult, singurul martor al acestui eveniment, misteriosul Carl Allen, era de negasit. Controversele apar insa in momentul in care, studiind arhivele mai multor ziare, oponentii variantei oferita de Pentagon descopereau primele declaratii oficiale ale reprezentantilor armatei americane. Din acestea reiesea faptul ca nicio nava nu fusese implicata in experiment dar, in mod ciudat, se recunoaste existenta unui proiect in care erau studiate efectele invizibilitatii asupra minelor marine. Nu a fost trecuta cu vederea nici moartea bizara a lui Nikola Tesla, cel care se retrasese oficial din proiect inainte de presupusul Experiment Philadelphia, sustinand ca descoperirile sale vor fi folosite in detrimentul umanitatii si nu in folosul acesteia, asa cum intentionase. Dupa acest episod, Tesla este scos din sfera oamenilor de stiinta, fiind catalogat drept un savant nebun. La numai doua luni dupa evenimentul in discutie, Tesla este gasit mort in camera hotelului in care locuia, in timp ce toata arhiva, cuprinzand studii, note si schite ale experimentelor sale, a fost sustrasa de catre FBI si catalogata, pana in prezent, drept una secreta. Nu mai putin important in aceasta ecuatie este si misteriosul proiect initiat de Tesla, despre care savantul sarb sustinuse, in repetate randuri, ca va oferi lumii o arma care sa puna capat tuturor razboaielor. La fel de ciudata pare si declaratia lui Albert Einstein, savantul care intr-un interviu acordat unei publicatii americane sustinea: „Daca as fi stiut la ce va duce descoperirea mea, m-as fi facut ceasornicar”. De altfel, se pare ca genialul fizician si-ar fi distrus, cu buna stiinta, o parte dintre documente, declarand celor apropiati ca omenirea nu este inca pregatita sa faca fata descoperirilor sale. Ca si cum nu era de ajuns, moartea misterioasa a matematicianului Moriss K. Jessup, precum si scrisorile sau notele scrise de mana pe cartea sa, nu au facut decat sa adanceasca misterul din jurul Experimentului Philadelphia.
Surse si Adrese Web Utile http://ro.wikipedia.org/wiki/Experimentul_Philadelphia
Newer news items:
Older news items:
|

Padurile nord-dobrogene si o enigma a istoriei Informatiile directe privind padurea carpato-danubiana din antichitate sunt rare, cele cateva mentiuni datorate lui Florus, Martial, Cassius Dio s.a. in legatura cu diferite expeditii...
Read more
Văduvele de Barbu Ştefănescu Delavrancea Oamenii, când n-au ce face, se-apucă de gâlceavă. Se dau la vorbă, şi destul e unul s-o apuce anapoda, că cearta e gata. Prostia pândeşte mintea...
Read more
Horoscop Leu iulie 2016 Afla horoscop Leu iulie 2016. Afla previziunile astrologice pentru luna iulie 2016 pentru zodia Leu: dragoste, cariera si bani, sanatate. ...
Read moreCactusi - planse de colorat In lumea plantelor si a florilor, cactusul este o aparitie aparte. Cactusii pot avea sute de forme elaborate, dimensiuni si culori, lucru care a starnit...
Read more
Felicitari vintage speciale de Valentine’s day - Ziua Indragostitilor Impresioneaza-ti iubitul sau iubita cu o felicitare vintage speciala de Sfantul Valentin. Este vorba de imagini deosebite, cu un aer romantic aparte,...
Read more
Zeii romani si corespondentii lor in mitologia greaca Aesculapius a fost zeul medicinei, al tamaduirolor in mitologia romana si a fost preluat din mitologia greaca, unde acest zeu era reprezentat de...
Read more
Horoscop Gemeni iulie 2014 Afla horoscop Gemeni iulie 2014. Afla previziunile astrologice pentru luna iulie 2014 pentru zodia Gemeni: dragoste, cariera si bani, sanatate.
Read more
Autopurificarea apei Ca si aerul, apa are capacitatea de a se debarasa de poluantii pe care ii contine. Autopurificarea apelor de suprafata este totdeauna mai mare decat a celor subterane. Cu...
Read more
Ioan Cantacuzino - personalitate marcanta in medicina romaneasca Ion Cantacuzino (cunoscut si ca Ioan Cantacuzino), savant si patriot, intemeietor al Institutului de seruri si vaccinuri care-i poarta numele, a adus importante...
Read more
3. Halucinogene 1. LSD - dietilamida acidului lisergic - este cel mai puternic drog halucinogen cunoscut, acţiunea sa apărând la doze extrem de mici (3-6 mg). LSD-ul în stare pură...
Read more
Scapa de mahmureala cu ajutorul unor bauturi Iar a fost petrecere, iar s-a lasat cu chef, iar cu mahmureala pentru a doua zi. Dupa un consum exagerat de bauturi, este foarte...
Read moreCalusarii si calusul Calusul, dinamicul dans al calusarilor, care a dus departe in lume faima cantecului si jocului romanesc, insotite de cascada policroma a costumelor, este o adevarata capodopera. Nu numai...
Read moreIn tara de peste veac de Nichifor Crainic Va prezentam poezia In tara de peste veac, autor Nichifor Crainic. In tara lui Lerui-Ler,Nu e zbor, nici drum de fier,Numai lamura de gand,Numai...
Read more
Scurta istorie pentru orasul Braila Braila este atestata documentar in anul 1368, prin documentul emis de Domnitorul Vlaicu Voda, prin care inlesnea vamal trecerea libera a marfurilor negustorilor brasoveni pe drumul...
Read more
Reguli de comportare civilizata in deplasarile pe munte Va prezentam un minicod de comportare civilizata, cu reguli pe care e bine sa le respectati in deplasarile pe munte (expeditii, excursii, etc.). In...
Read moreLucian Blaga - poezii Volumul Poemele luminii (1919) Din părul tău Înţelepciunea unui mag mi-a povestit odatăde-un val prin care nu putem străbate cu privirea,păienjeniş ce-ascunde pretutindeni firea,de nu vedem nimic din...
Read more