Zidurile chinezesti

China e pentru noi o tara cu care parca ne simtim familiarizati si spre care o nostalgie dulce ne mana gandurile, lasandu-le sa hoinareasca pe intinsul granitelor fara de capat.

In realitate, e cea mai enorma masa muntoasa si oceanica globului. In vara, din mai pana in august, pe pamantul supraincalzit, un val de aer cald se ridica. Anotimpul calduros la extreme sta fata in fata cu iuresul taios al gerului apropiat de cel Siberian.

Imensele campuri cultivate par adevarate gradini. Printre ele siraguri uriase de morminte, si cum numarul lor a crescut cu fiecare secol, vedem cum cei care dispar rapesc din zi in zi tot mai mult teren generatiilor noi restrangandu-le parca sfera de activitate. Cineva a definit acest popor, spunand ca o aglomeratie de cinci sute de milioane de fiinte vii, este stangenita de prezenta catorva milioane de morti. Cum traiesc? O viata exuberanta pare ca se desfasoara in plina campie. Totul e insa aidoma unei scene frumoase in dosul careia culisele apar in toata goliciunea lor dezgustatoare. Alimental socoit ca un dar al cerului – orezul – este rezervat doar marilor personaje. Oamenii de jos cred ca iau parte la un adevarat ospat cand tin in mana un pumn de orez pe care-l duc la gura bob cu bob.

Acest popor, din perioadele cele mai indepartate ale istoriei sale, pare ca a fost infratit cu foametea. Odata cu ea s-a nascut si supunerea. Tara cea mai vasta si mai veche de pe pamant a conservat pana in ultimul timp forma de guvernamant a societatilor primitive – regimul patriarhal. Autoritatea sefului politic se modela dupa cea a sefului familiei. Imparatul era tatal. El domnea peste sutele de milioane de supusi ca patriarhii din Biblie peste turma lor. Fiul Cerului pedepsea prin lovituri ori recompense ca un tata si cuvintele lui rau primite ca o manifestatie a intelepciunii divine.

Timp de cinci mii de ani nuiaua de bambus – flexibila si dura – a fost in acest imperiu adevaratul sceptru, bagheta magica care a infrant pornirile de libertate ale individului.

Agentii politiei imperiale purtau intotdeauna in mana dreapta nuiaua de bambus ori biciul, pentru ca o greseala constatata sa fie imediat urmata de corectie.

Astfel se poate explica supunerea oarba a poporului, cand la un ordin al imparatului Chi-Hoang Ti, muncitorii intregului imperiu au fost mobilizati pentru constuirea celui ma imaret si mai frumos monument al Chinei: Marele Zid Chinezesc. Din fundul palatului imperial idea izvorata in creierul lui Chi-Hoang-Ti s-a declestat peste tot cuprinsul pamantului Chinei, ca un ordin divin. Trebuia pus odata frau navalirilor tartare si mandciuriene. Toti oamenii cu bratele vanjoase au fost porniti spre granite. Carierele de piatra ale muntilor oriental aveau sa fie cuprinse de febra muncii.

Cei mai vestiti ingineri masurau pas cu pas pamantul, caci imparatul daduse porunca, ca nici un petic sa nu ramana in afara de zid. Fiintele omenesti erau socotite acum drept simple unelte. Cine se prabusea la pamant, zdrobit de oboseala, in clipa in care isi dadea suflarea vietii servea ca fundament temeliilor monumentului. Cu niste furnici piereau zelosii lucratori. Zidul marindu-si tot mai mult intinderea, ridicandu-se pe deasupra crestetelor de munti, ca sa coboare apoi prin vaile adanci, se prijinea cateodata pe piloti pentru a trece peste terenuri mlastinoase. Cand s-a socotit numarul celor morti s-a aflat ingrozitoarea cifra de 150.000.000 oameni. Nenumarate mame, sotii si copii si-au sters multa vreme dupa aceea lacrimile, dar nimeni n-a cutezat sa ridice un cuvant de bluestem. Vorbise Cerul prin vointa imparatului si umerii trebuiau plecati. Pornind din mai multe puncte pe o distant de 240 km, zidul s-a ridicat ca un sarpe urias in decurs de opt ani si dupa calculele uneora, materialul din care a fost lucrat ar fi putut servi pentru construirea unui alt zid care sa faca inconjurul pamantului de doua ori. Sus, pe tot intinsul lui, au fost zimtate creneluri, in dosul carora soldatii stateau intr-o continua paza. Era o avangarda care dadea semnalul apropierii dusmanului, celor din vai.

Uriasa munca a fost insa zadarnica, caci mongolii, cu tot obstacolul, sfarsira prin a cotropi pamantul chinezesc, marind teritoriul lor cu provinciile invinse.

Maretele fortificatii au servit in timpul din urma drept cazarmi, iar recent, guvernul chinez tinteste ca pe toata lungimea acestui zid sa faca un drum carosabil. O munca covarsitoare va incepe acum pentru efectuarea noii sosele. Automobilele vor zbura pe ea, unind cu mai multa usurinta provinciile, transporturilor de alimente de la Sud, deschizandu-li-se un drum mai drept si mai usor.

De aceasta minunata idee vor profita mult si strainii dornici sa cunoasca mai de aproape o parte din pamantul chinezesc.