Marţi, 24 Ianuarie 2012 04:00 |
Zeii greci - GeeaGeea era în mitologia greacă, zeiţa Pământ, considerată în vechime drept element primordial din care se trăgeau toţi ceilalţi zei. Geea s-a născut după Chaos (Haosul), zămislindu-i, la rândul ei, pe Uranus (Cerul), Ourea (Munţii) şi pe Pontus (Marea). Din unirea ei cu Uranus s-au născut titanii, titanidele şi ciclopii.Toţi aceşti copii ai Geei îl urau însă pe tatăl lor, Uranus, fiindcă îi silea să trăiască în adâncurile pământului şi nu le îngăduia să vadă lumina zilei. Pentru a-şi scăpa copiii de tirania lui Uranus, Geea l-a ajutat pe unul dintre ei, pe Cronos, să-şi mutileze tatăl, dar înainte de a-l mutila, Uranus aruncă asupra lui Cronos un blestem care spunea ca şi el va fi nimicit de unul dintre fii lui. Din picăturile de sânge scurse de la Uranus, care au căzut pe pământ şi l-au fecundat, s-a născut o nouă generaţie de copii: eriniile, giganţii şi nimfele. După mutilarea lui Uranus, Geea s-a unit cu celălalt fiu al ei, Pontus, şi a zămislit o serie de divinităţi marine, printre care se numărau Ceto, Nereus şi Thaumas. Domnind asupra universului, Cronos speriat de blestem, se dovedeşte însă la fel de tiran ca şi tatăl său. Atunci Geea hotărăşte să-l nimicească şi pe el. Cronos se unise de mai multe ori cu sora sa Rhea, şi avusese cu ea mai mulţi copii, pe care însă îi înghiţise pe rând. Când a fost să-l nască pe Zeus, ca să-şi scape copilul de furia tatălui, Rhea a cerut sprijinul Geei. Aceasta i-a dezvăluit voia destinului: Zeus avea să supravieţuiască şi să-şi doboare tatăl, cu sprijinul titanilor. Cu ajutorul Geei, Rhea reuşeşte să-l înşele pe Cronos şi să-l ascundă pe Zeus. Mai târziu, când Zeus ajunge să conducă destinele lumii, Geea, nemulţumită şi de cârmuirea lui, dă naştere - unindu-se de data aceasta cu Tartarus - unor fiinţe monstruoase: Typhon şi Echidna. Typhon le declară război zeilor, care mult timp sunt înspăimântaţi de forţa lui uriaşă. Din unirea Gheei cu Poseidon s-a născut Anteu.Tot Geei îi sunt atribuiţi - după diferite versiuni - numeroşi alţi copii monstruoşi, printre care: Antaeus, Caribda, harpiile, etc. Într-o perioadă mai târzie Geea trece drept mama tuturor zeilor şi ulterior cultul ei se identifică fie cu cel al zeiţei Demeter, fie cu cel al Cybelei. În mitologia romană Geea poartă numele de Tellus.Citeşte mai multe informaţii despre toţi zeii greci pe http://www.interferente.ro/Zeii-greci.html.
Newer news items:
Older news items:
|
De ce este atat de greu sa ne lasam de fumat? Tigarile si celelalte forme de prezentare ale tutunului sunt la fel de periculoase ca si drogurile si ar trebui tratate...
Read moreCocos Insula Comorilor Insula Cocos este cunoscuta, mai ales, sub denumirea de Insula Comorilor. Sa vedem insa care este legenda si misterul acestei insule. Insula Cocos se afla in Oceanul Pacific, in...
Read morePelicanul comun - Pelecanus onacrotalus Pelicanul comun este declarat monument al naturii si ocrotit prin lege, gasind raspandire in Europa, Asia si Africa. Pelicanul comun (Pelecanus onacrotalus) este o pasare migratoare...
Read moreSi pestele se poate vana cu arcul … Metoda, cunoscuta si practicata inca de unele triburi din timpuri imemoriale, a fost readusa “la moda” acum, in Franta, de unii patimasi ai...
Read moreLucian Blaga - poezii Volumul În marea trecere (1924) Amintire Bunătate toamna Călugărul bătrân îmi şopteşte din prag Tinere care mergi prin iarba schitului meu,mai este mult pân-apune soarele?Vreau să-mi dau sufletuldeodată cu...
Read moreWallpapers Dragobete Dragobete este sarbatoarea iubirii si a tineretii. In aceasta zi sarbatorim buna dispozitie, dragostea in stil romanesc si pur si simplu radiati de fericire. Nu ezitati sa va exteriorizati...
Read moreAcatistul Schimbării la Faţă a Mântuitorului Nostru Iisus Hristos Vezi Acatistul Schimbării la Faţă a Mântuitorului, a Domnului Nostru Iisus Hristos (6 august). Rugăciuni începătoare, apoi: Condacul 1 Alesule Voievod şi Împărat al slavei, pe Tine, Făcătorul...
Read moreCostumul femeiesc din Tara Oltului - Mijlocul si imbracamintea partii inferioare a corpului Mijlocul Mijlocul corpului se prinde in “cingatoare”. Cingatoarea este un brau lat cam de 15 cm....
Read moreParcul Dendrologic Dofteana - Haghiac Informatii generale, situare geografica si acces Parcul Dendrologic Dofteana este o rezervatie stiintifica dendrologico-silviculturala formata din peste 660 de specii si varietati de arbori care se...
Read moreHoroscop Berbec noiembrie 2014 Afla horoscop Berbec noiembrie 2014. Afla previziunile astrologice pentru luna noiembrie 2014 pentru zodia Berbec: dragoste, cariera si bani, sanatate.
Read morePapadia - remedii naturiste, beneficii si proprietati terapeutice E primavara si e sezonul papadiei. Se cuvine sa amintim bogatia in vitamine si minerale pentru frunzele de papadie, respectiv remediile naturiste, beneficiile...
Read moreCarenta si excesul de vitamina A Vitamina A este o vitamina de crestere, cu importanta considerabila pentru organismele tinere. Sa vedem ce atrage dupa sine carenta de vitamina A precum si...
Read moreLumanari de Craciun - simbol si semnificatie In seara de Ajun majoritatea dintre noi aprindem lumanari, deoarece lumanarile si lumina lumanarilor sunt parte din miracol, miracolul nasterii lui Iisus Hristos.
Read moreEpilog sentimental de Ion Minulescu Dă-mi ochii-ţi plânşi, să-i mai sărut o dată, Şi lasă-mă să plec!... Tu nu-nţelegi Că-n orchestrarea întregirii noastre Nu-i ciripit de păsărele-albastre, Ci-i răcnet doar de bestie turbată, Ce-ţi sângerează-obrajii şi te...
Read moreCrizanteme Etimologie Crizantema (chrysantemum hortorum) este una dintre cele mai frumoase plante de toamna, o floare delicata si impunatoare totodata. Numele ei in latina “Chrysanthemum" inseamna floare de aur. Cuvantul crizantema provine de la...
Read moreFelicitari de Valentine’s day pentru prieteni cu animale Intr-o zi speciala, Valentine’s day, transmite prietenilor tai sentimentele tale de afectiune si persoanei iubite mesaje de dragoste ale inimii. Iata colectia noastra...
Read more