Sufletul in trup

Stim cu toti ca trupul nostru tot mereu se inoieste. Prin hrana el primeste puteri noi care sporesc celulele, iar prin sporirea celulelor cresc toate organele trupului. In locul celulelor tocite se formeaza altele, incat materia trupului este mereu schimbata fara a baga noi ceva de seama.

Inlocuirea celulelor uzate (tocite) cu altele noi este atat de puternica incat tot la 7 ani trupul nostru intreg este innoit. Dupa fiecare 7 ani nu se mai afla in trupul nostru nicio particica din materia trupului de acum 7 ani. Si totusi, cu totii ne aducem aminte de ceea ce s-a petrecut in copilaria noastra. Care e organul cu care reusim sa ne aducem aminte? Creierul? Dar din creierul nostru de acum 7 ani nu mai este in noi nicio particica. Celulele lui de atunci s-au uzat si au iesit din trup, fiind inlocuite cu altele noi. Atunci, intrebarea e fireasca si vine de la sine, care este organul care si azi ne mai mustra si ne lauda pentru faptele noastre din trecut? Sufletul nemuritor este acela care poarta in noi toate ...

Faptul ca, desi materia trupului nostru se schimba cu totul in fiecare 7 ani, totusi noi ne aducem aminte de cele din trecut, este o dovada ca nu materia, ci sufletul este in noi purtatorul de viata.

Acelasi lucru il dovedeste si somnul. Cand dormim, legatura cea stransa intre trup si suflet slabeste. De buna seama sufletul nu paraseste de tot trupul, fiindca atunci am muri, ci intr-o masura oarecare se desparte de el, asa precum artistul se desparte cateodata de vioara sa (instrumentul sau). Cand suntem trezi sufletul canta pe vioara trupului, dar in somn sufletul se dezleaga putin de trup, starea de trezire ni se intuneca atunci, iar lucrarea simturilor scade incat se pare ca ele nici nu mai functioneaza. Ce se petrece cu noi in timpul somnului? Cand dormim sufletul nostru traieste o viata mult mai vie, mai interesanta si mai complicata decat atunci cand suntem trezi. In somn noi vorbim, desi limba din gura nu se misca. Vedem, desi ochii ne sunt inchisi. Auzim, insa nu cu urechile. Ne gandim, dar cu creierul. Dormitul si somnul fac de minciuna spusele acelor intepelti care socotesc ca in lumea aceasta exista numai materia fara de suflet. Daca aceasta ar fi adevarat, atunci cum e cu putinta ca in somn sa vedem chipuri si locuri minunate, pline de culori, cand ochii ne sunt inchisi? Cu ce vedem? Nu cu ochii! Atunci cu ce? Cum se poate sa auzim muzica si cantari minunate? Cu ce auzim? Cu urechea? Nu.

Prin necontenita trecere a noastra din starea de trezire din aceea de somn, Dumnezeu parca ne spune: Omule, care in fiecare zi treci dintr-o lume (a trezirei) in alta cu totul deosebita (a somnului), pregateste-te pentru ca odata sa treci cu totul in acea lume unde sufletul tau va fi fara de trup, si unde el va canta fara violina. Ia seama, vei trece dincolo cu sufletul, asa cum ti l-ai pregatit in viata aceasta pamanteasca. Daca aici ti-ai stricat sufletul, nu vei mai putea scoate din el decat sunete tipatoare, de care Eu nu am lipsa. In imparatia Mea nu este loc decat pe seama celor mesteri in cantare ... Eu am suflet.

Cu sufletul eu sunt in stare a ma adanci in mine, a zbura peste toata lumea. Cu el ma pot sfatui si de el nimeni nu se mai poate apropia deca eu nu-i ingadui. Sufletul nu este materie. Peste el nu este alt stapan decat eu si Dumnezeu. Cerul si pamantul vor trece dar sufletul meu nu ma trece (pieri).