Statuile lui Mihai Eminescu

In vasta sa lucrare “Istoria Bucurestilor”, Constantin C. Giurescu, vorbind despre constructiile si podoabele pe care Capitala si le datoreaza ei insisi, afirma: «Si desigur, nu e loc mai indicat pentru o monumentala statuie a lui Mihai Eminescu decat tot in acest Bucuresti, unde cel mai mare poet al neamului nostru a scris cele mai frumoase poezii si a avut si anii de cea mai grea suferinta. De pe unul din punctele dominante ale orasului, el va strajui asupra obstii romanesti, al carei genial interpret a fost. Pana atunci, o statuie a lui Eminescu, realizata de Gheorghe Anghel, se afla in gradina din fata Ateneului Roman; o a doua, in Parcul Herastrau».

Au trecut cateva decenii de cand istoricul visa la o statuie a lui Eminescu pe masura lui si a orasului. Asupra unui astfel de proiect nu s-a mai revenit. Statuia din fata Ateneului a ramas supremul omagiu adus de obste poetului si, o data cu trecerea timpului, bucurestenii i-au inteles tot mai bine maretia.

La inceput, in 1961, intr-o zi de august, cand portretul in bronz al lui Eminescu a fost dezvelit, iar lumina soarelui a invelit trupul robust al titanului, contopindu-se cu lumina interioara, iradiata de sculptura, multa lume s-a lasat orbita de lucrarea marelui artist, cu privirea lipita de suprafata polizata, de corpul dezgolit, de picioarele desculte. In plasa amanuntelor concrete, suflul de viata spirituala a scapat, pentru o clipa, atentiei colective. Dar, treptat, faptura de bronz si-a impus forta spirituala, si-a dezvelit esenta umana, a inceput sa se confrunte cu imaginea ideala a Poetului.

La sarbatorile nasterii lui, un alt poet a avut ideea sa inlantuie trupul de bronz cu o ghirlanda de garoafe rosii. Chiar daca astazi, in zilele noastre, la 15 ianuarie, nimeni nu mai invaluie statuia cu mreaja de flori, dara lor sangerie trebuie sa ramana in amintirea noastra ca semnul legaturii intre Poet si lume, lumea mereu alta, generatie dupa generatie. Atunci, in anii ’60, privind statuia cea noua din fata Ateneului, Petru Comarnescu scria: «Este o opera congeniala cu cea a poetului, prin acelasi lirism, prin aceleasi aspiratii umaniste». Timpul nu a facut decat sa confirme si sa intareasca aceasta intrepatrundere de geniu romanesc.

Daca in fata Ateneului se afla cea mai importanta statuie a lui Eminescu, nu trebuie sa uitam nici bustul din Cismigiu, plasat in Rotonda, inaugurat in iunie 1944 si realizat de Ion Jalea, nici statuia infatisandu-l pe poet asezat, cu o lira in maini, atingandu-i usor strunele, opera, si aceasta, a lui Ion Jalea, amplasata in gradina Ministerului de Externe, in Aleea Alexandru, la Sosea, nici capul de bronz, pe un soclu alb, inalt, din curtea Liceului Teoretic Mihai Eminescu, s.a.m.d.

Bucurestii isi omagiaza, pe cat ii stau puterile, Poetul, asternandu-si gradinile la picioarele lui.