“Spalarea” creierului II

Ce a reprezentat marele capitol al stupefiantelor si al halucinogenelor pentru conditia umana, se stie prea bine. Heroina, marijuana si LSD-ul fac in timpurile noastre veritabile ravagii pe anumite arii ale lumii. Multi vad in aceste droguri elixirul miraculous, prin intermediul carora vor accede spre lumea fabuloasa a placerilor vizuale, olfactive, gustative, ca si tactile de tot felul, fara a-si da seama ca LSD-ul, de exemplu, reprezinta o veritabila bomba nucleara pentru psihicul uman, de vreme ce un singur kilogram din acest preparat este absolut suficient pentru a aduce in stare de autentica dementa o suta de milioane de oameni.

Cercetarile insa nu au incetat. Un chimist a izolat dintr-un cactus Mexican, cu numele de Peyotl, asa-numita mescalina, care s-a dovedit a da puternice halucinatii vizuale, ca si o curioasa rasturnare a valorilor obisnuite spatiale si temporale. Pe parcurs, multe alte denumiri s-au adaugat pe lista modificatorilor cerebrali si psihici. Un alt nume ar fi cel al Psilocubibei, drog extras din ciupercile sacre ale aztecilor, ciuperci care purtau denumirea de Teonanacatl si care, prin structura lor, s-au dovedit ulterior a fi inrudite cu combustibilul chimic al neuronilor.

Dar paradoxal: pe masura ce progresam in secretele chimiei creierului, pe masura ce echilibram pe alientati si neutralizam starile tensionate si conflictuale, in aceeasi masura ne inconjuram de agenti chimici, grevati de un indice mai mic sau mai mare de periculozitate biologica. Acestea sunt ratiunile care stau la baza abordarii si a altor laturi, a altor cai de acces spre reactivitatea cerebrala si spre influentarea benefica a acesteia. Asa s-a ajuns la psihanaliza, metoda de reechilibrare a nevrozelor, pe calea unei lente si meticuloase explorari a inconstientului, tintind depistarea conflictelor afective ale copilariei, generatoare de inhibitii dezechilibrate, de refulari si de sublimari. Asa s-a ajuns la relaxarea autogena, metoda care utilizeaza influxul nervos care descinde din cortexul cerebral, influentand centrii medulari si diminuand, pe aceasta cale, tonusul crescut al milioanelor de fibre musculare care alcatuiesc majoritatea structurilor organismului, diminuarea urmata de aparitia senzatiei de detenta fizica si, implicit, psihica.

In acest context trebuie mentionata si metoda yoga, metoda ce consta dintr-o cunoastere intuitiva a conditiilor echilibrului cerebral. Adeptii acestei metode par a fi descoperit, in mod empiric, in decursul a numeroase secole, diverse pozitii si posturi, care diminua in mod simultan tonusul diferitelor grupe musculare, opuse din punct de vedere functional. Exercitiile respiratorii ale celor ce practica aceasta metoda, de o mare varietate, nu sunt nici ele lipsite de influente binefacatoare asupra sistemului nervos in general. Ergoterapia, respectiv terapia ocupationala, exploatand plasarea individului in cel mai adecvat cadru lucrativ, pune in repaus centrii reglatori de la baza creierului. Detenta musculara si psihica obtinuta pe aceasta cale este apropiata de aceea obtinuta pe calea relaxarii autogene si chiar a somnoterapiei.

In ultimul timp se pune un accent deosebit pe rolul reechilibrant al muzicii. Meloterapia si ritmoterapia se impun tot mai mult atentiei specialistilor si publicului larg. Plina de virtuti s-a dovedit a fi si practicarea curelor periodice de solitudine si liniste, cunoscandu-se faptul ca, in anumite circumstante, zgomotul este o veritabila toxina pentru celula nervoasa. Silentiumterapia se impune de la sine in acest secol zgomotos, unde agitatia este confundata cu miscarea si linistea cu inhibitia. Nu trebuie sa uitam ca si exercitiile de cultura fizica sunt pretioase remedii nu numai pentru sectorul somatic al organismului, ci si pentru cel psihic, ele fiind, in subsidiar, si exercitii de cultura cerebrala, nu numai fizica, prin dezvoltarea si amplificarea reflexelor conditionate si a proxiilor.

Conditiile vietii moderne, prin excelenta defavorabile echilibrului psihic si mintal, ne obliga la adoptarea mai mult sau mai putin sistematica a unor masuri de ordin profilactic, vizand protectia celulei nervoase, a unor masuri care alcatuiesc de fapt igiena psihica, respectiv igiena civilizatiei noastre tehniciste. Aceasta igiena, in cadrul careia asa-numita spalare periodica a creierului ocupa un loc absolut central, trebuie strict individualizata, fiecare avandu-si propriile sale probleme, ca si propriile sale reactivitati. Deoarece spalarea chimica s-a dovedit plina de riscuri, uneori cu totul imprevizibile, apelul la celelalte metode, incomparabil mai acceptabile, pare a fi singura solutie de urmat. Daca dictonul de ordin igienic cel mai caracteristic al secolului trecut era reprezentat de obsedantul “spalati-va cu regularitate mainile”, acela al secolului nostru trebuie sa vizeze direct creierul.

Arcadie Percek