Poezii despre eroi

“Eroismul este o atitudine morală alcătuită din aceeaşi plămadă ca şi sacrificiul de sine. Dimitrie Gusti” Dragostea de patrie şi de libertate are o doză de entuziasm care face ca omul să se ridice deasupra naturii sale şi să acţioneze cu eroism şi curaj. Versuri şi poezii despre eroi.

Nu plânge, Maică Românie

“Nu plânge, Maică Românie,
Că am să mor neîmpărtăşit!
Un glonţ pornit spre pieptul tău,
Cu pieptul meu eu l-am oprit….

Nu plânge, Maică Românie!
E rândul nostru să luptăm
Şi din pământul ce ne arde
Nici o fărâmă să nu dăm!

Nu plânge, Maică Românie!
Pentru dreptate noi pierim;
Copiii noştri, peste veacuri,
Onoare ne vor da, o ştim!

Nu plânge, Maică Românie!
Adună tot ce-i bun sub soare;
Ne cheamă şi pe noi la praznic,
Când România va fi Mare!”

Această emoţionantă poezie se spune că a fost găsită în raniţa unui soldat mort în toamna anului 1918, pe muntele Sorica, din Carpaţii de Curbură.

Pe lespedea eroilor

Eugen Jebeleanu

Ei au căzut cu faţa la duşmani

Dar nu sunt morţi, căci inima lor bate

De dincolo de moarte şi de ani,

De-a pururi pentru veci şi libertate.

Ei au căzut luptând pentru cei mulţi,

Pentru cei goi şi pentru cei desculţi.

Zid au făcut din trupurile lor,

Pentru dreptatea noastră-a tuturor.

N-au murit la Plevna în zadar

Străbunii din legende şi poveşti.

O dovedesc prea clar

Cuvintele: sunt, eşti.

N-au murit în zadar

Părinţii părinţilor noştri

La Mărăşeşti, o dovedeşte prea clar,

Vorba pe care-o zic: sunt, eşti.

În Tatra n-au murit în zadar

Părinţii noştri cei tineri, cereşti.

Iată-ne rostim cu mândrie şi

Clar: sunt, eşti!

Ferestrele deschise azi spre soare

Azi nu mai au nici gratii, nici zăvoare.

Şi nici o mână nu le-a mai închis.

Ce-a fost doar vis azi nu mai este vis.

Cât a trecut de-atunci? Un an? Un veac?

Poporul tău îngenunchiat, popor sărac,

Azi şi-a-nălţat o altă soartă,

Şi-un alt nume,

Că nu mai este singur el pe lume.

Şi-stele-aproape, cum aproape

Ţi-e ceru-ntreg răsfrânt.

 Pământul vechi, bun doar pentru morminte

Acum ţi-e frate harnic şi cuminte.

De-aceea piatra dacă o asculţi

Auzi un vuiet nou în depărtare

Şi nu ştii: este Mărăşti, Oituz sau Mărăşeşti

Glasul şoptit al celor fără moarte.

Avem o mândră ţară

Prin timpi de jale-amară

Strămoşii se luptară

S-o scape de stăpâni.

Azi singuri, noi românii,

Suntem îm ea stăpânii!

Viteji ai mândrei Românii

Pământul nostru-i leagăn cald de fii.

El ne-a crescut părinţii, fiii

Cei mai viteji ai mândrei Românii.

Suntem aici de 2000 de ani. 

Români ne spune, bine să se ştie!

Năvălitori şi împăraţi şi hani

Nu ne-au clintit poporul din vechime.

Pământ al ţării, tărâm de epopee!

Vibrezi în inimile noastre toate.

Stropită-ţi este sfânta libertate

Cu sângele eroilor fierbinte.

Deschideţi-vă cronici ale fiinţei noastre!

Veniţi măreţe umbre din marele trecut!

Şi spuneţi cum trecură prin lupte lungi şi aspre,

Şi cum atâtea toate prin timp s-au petrecut.

Hrisoavele cuvântă pentru noi,

Ne este plin trecutul de eroi.

Strămoşii se năşteau, trăiau, mureau

Ştiind că toţi un drept la soare au.

Cu ochii umbrelor citesc şi-nviu

Din cartea-n care toţi ai mei căzură,

Pâmântul ţării leagăn şi sicriu,

Pământ brăzdat de dragoste şi ură.

De dragostea cu care Decebal,

Ne pregăti murind neatârnarea.