Pictura Camera lui Van Gogh din Arles

Camera din Arles (versiunea Orsay) este a treia si ultima versiune din cele trei realizate de Vincent van Gogh in 1888 si 1889. Diferentele intre cele trei versiuni sunt minime – detalii de compozitie, tonuri de culoare, dimensiunea lucrarii. “Camera lui Van Gogh din Arles 1889” este o pictura existenta la Muzeul d’Orsay din Paris, ulei pe panza, 57,5 x 74 cm. Acest tablou a intrat in colectiile muzeului in 1959.

Asteptandu-l cu o extraordinara nerabdare pe Gauguin la Arles, Van Gogh a amenajat camera in care avea sa il gazduiasca pe acesta. Din acea perioada dateaza prima versiune a camerei artistului. Ea este destul de asemanatoare cu aceasta versiune ulterioara, care infatiseaza camera lui Van Gogh din casa galbena in care au locuit pentru scurta vreme cei doi prieteni. Prezenta lucrare reprezinta cea de a treia versiune a dormitorului sau si a fost realizata pentru mama si sora lui, carora dorea sa le trimita copiile celor mai reusite lucrari ale sale.

Pictura "Van Gogh's Room at Arles" a fost realizata pe vremea cand artistul era internat la sanatoriul Saint Paul de Mausole din Saint-Remy de Provence. Aici a mers de buna voie, constient de boala sa, care a culminat cu momente ce au facut deja istorie. Dintre acestea, am aminti pe cel extrem de cunoscut in care si-a taiat urechea, in urma unei dispute aprinse cu Gauguin, care a condus si la despartirea definitiva a celor doi.

Se pare ca Vincent a resimtit plecarea lui Gauguin ca pe un abandon. Nu a reusit sa ii inteleaga motivele si a cazut victima a propriilor sale angoase si a propriei neputinte de a discuta cu semenii sai.

Pictura “Camera lui Van Gogh din Arles 1889” pare sa fie o amintire a zilelor fericite petrecute de la Arles in compania lui Gauguin.

“Atunci cand privesti acest tablou, mintea, sau mai degraba imaginatia, trebuie sa se odihneasca …”, “Chiar si dimensiunile pieselor de mobilier trebuie sa fie expresia relaxarii absolute”, ii scria Van Gogh fratelui sau Theo.

”E pur si simplu dormitorul meu, singurul loc unde culoarea face totul si, facand lucrurile sa para mai distinse prin simplificarea lor, are rolul de a sugera odihna sau somnul in general. Intr-un cuvant, contemplarea acestei picturi ar trebui sa odihneasca mintea, sau, mai exact, imaginatia (...) conturul generos al mobilei trebuie sa exprime de asemenea odihna netulburata (...) Umbrele sunt surprinse, totul e pictat in zone mari, plate, ca in imprimeurile japoneze.”

Valoarea artistica a lucrarii rezida in reinterpretarea regulilor renascentiste ale perspectivei. Forma si culoarea reprezinta modalitatea de a-si exprima trairile personale, de a depasi propriile greutati in comunicarea cu semenii sai, dar si de a ilustra propriile stari de spirit. Scaunul gol apare constant in lucrarile sale, constituind o marturie a temerii de abandon, reprezentand un simbol al singuratatii artistului si al sentimentului de disperare ce a pus stapanire pe acesta dupa despartirea de prietenul sau, Gauguin.

Pe pereti sunt recognoscibile mai multe portrete si peisaje de van Gogh, acestea fiind inlocuite in cele trei versiuni ale lucrarii. In ultima versiune, pe peretele din dreapta apare unul dintre autoportretele sale.

Potrivit lui Van Gogh, dispunerea in ansamblu a cadrului si detaliile luate separate ar trebuie sa transmita o anumita seninatate. In realitate, deformarea unora dintre elemente si modul de folosire a culorilor inspira mai degraba starea de neliniste traita de pictor.