Piatra filosofala a caracatitelor si aurul marin

Tabloul lui Mendeleev isi are in mare, dupa toate posibilitatile, toti reprezentantii sai. Ce-i drept, unele metale, de exemplu cadmiul, titanul, cromul, taliul si germaniul, au fost descoperite deocamdata numai in organismele marine. Ele se gasesc, probabil, si in apa de mare din care au extras-o aceste animale, dar, se vede, intr-o doza atat de infima, incat cu ajutorul metodelor actuale de analiza chimica nu pot fi identificiate.

Apa marina contine si radiu, uraniu, argon, heliu, neon, chiar si aur in cantitate de 10 miliarde de tone. Auzind despre acest zacamant de aur unii chimisti au dorit sa puna stapanire pe acesta, caci nu e gluma – 10 miliarde de tone! Mult mai mult decat toata cantitatea de metale pretioase aflata in pastrare in toate tarile lumii.

Din aurul dizolvat in apa oceanelor s-ar putea turna un cub cu inaltimea de 800 de metri! Ce bine daca ar putea sa fie piscuit din apa! …

In anii de inflatie care au urmat primului razboi mondial, chimistii germani au irosit mai mult decat chimistii altor tari mijloace si forte, incercand sa extraga aur din apa marii. Erau zoriti de guvern, care voia sa-si achite mai repede datoriile de razboi.

Fritz Haber, laureat al Premiului Nobel, care, vreme indelungata a “pescuit” aur din mare a declarat chiar ca in curand Germania isi va achita datoriile de razboi cu aur “marin”.

Au fost aplicate metode diferite, dar in special electroliza: aurul se depunea pe un electrod de platina. Dar – vai! – fiecare gram obtinut din acest procedeu revenea guvernului la costul a 2 g de aur existent. Din cauza nerentabilitatii evidene, experientele au fost oprite. Chimistii germani au fost indusi in eroare de primele determinari ale continutului in aur din mare, si anume se considera ca ar fi in proportie de circa 5 miligrame la fiecare tona de apa. La efectuarea unor analize mai atente s-a dovedit ca aurul se gaseste in ocean intr-o cantitate aproape de 1.000 de ori mai mica, doar 0,008 mg la tona. Inseamna ca valoarea rezervelor de aur la fiecare tona de apa de mare este egala cu aproximativ 0,06 copeici. Chiar intr-o tona de praf de pe strada se gaseste mai mult aur!

In apa marina se gaseste si argint, si chiar de 500 de ori mai mult decat aur, dar este mai greu de extras.

In oceane este dizolvat de 46.000 de ori mai mult argint decat au extras oamenii pe uscat de la descoperirea Americii de catre Columb.

Dupa cum se vede, bogatiile fantastice ale marilor continua sa mai framante mintile chimistilor germnai. Mai de curand, profesorul Ernst Bauer de la Universitatea din Tubingen se pare ca a reusit sa traduca in realitate visul lui Fritz Haber: el a inventat o metoda rentabila de a “pescui” din mare metalele pretioase.

Timp de 11 ani Bauer a sudiat cu meticulozitate capacitatea uimitoare a vietuitoarelor marine de a acumula in organismul lor elementele rare (in unele dintre ele, de pilda, se gasesc metale pretioase in cantitate de milioane de ori mai mare decat in apa!).

Cautand substante care sa joace rolul de acumulatori, profesorul Bauer a gasit un model mai bun, si anume o caracatita; el a extras din sangele ei (care contine cupru de o mie de ori mai mult decat apa) un colorant uimitor, pe care l-a denumit cianit rosu.

Moleculele de cianit rosu, ca niste microbureti, “au absorbit” din eprubeta toti ionii de cupru.

Apoi Bauer a sintetizat o substanta asemanatoare, dar mai rezistenta, care “absorbea” si mai bine cuprul, dar si uraniul. Cu tubul umplut cu acumulatorul chimic descoperit, el s-a grabit sa mearga pe tarmul golfului Neapole. Aici a strecurat prin acest tub 100 de litri de apa. Drept rezultat, tot cuprul si tot uraniul care se gaseau in acesti 100 de litri au ramas in tub. Apoi, cu ajutorul acidului clorhidric el a “spalat” metalele obtinute din tub si tubul a inceput din nou sa le “pescuiasca” cu lacomie din apa.

Acum profesorul Bauer era gata, in deplina cunostinta de cauza, sa devina cautator de aur. Timp de 12 ore el a amestecat intr-un rezervor cu apa marina o alta substanta acumulatoare, sintetizata de el, si aceasta a “absorbit” din 100 de litri de apa … a 1.4 milioana parte a unui gram de aur.

Se pare ca Ernst Bauer a reusit, dupa aceasta, sa obtina, probabil, ceva mai mult aur: a fost ocupat cu efectuarea unor experiente de mare anvergura in ocean. Potrivit proiectului sau, vor fi construite, se pare, baraje si canale de derivatie. Prin ele vor porni sa curga nu litri, ci rauri intregi de apa de mare, lasand pe peretii captusiti cu placi spongioase, metalele pretioase.