PARTICULARITĂŢILE LIMBAJULUI LA ŞCOLARUL MIC

                                                             Mitroi Ramona Delia

                                                   Liceul Teoretic Recaş, Timiş

Limbajul este activitatea individuală de comunicare prin intermediul limbii, ori comunicarea presupune vehicularea unor semnificaţii între emiţător şi un receptor, ceea ce nu se poate realiza decât prin utilizarea unor coduri care să permită materializarea acestor mesaje, codurile respective putând fi semnele(cuvintele) diferitelor limbi naturale sau limbajul mimico-gesticular. Comunicarea se dezvoltă în corelaţie cu celelalte funcţii psihice pentru ca întreaga activitate psihică constituie un tot unitar prin care se realizează interacţiunea individului cu mediul înconjurător. Orice progres sau regres în evoluţia comunicării stimulează dezvoltarea celorlalte funcţii psihice.

Limbajul este prezent la om în orice moment al vieţii sale, fiind un mijlocitor al tuturor celorlalte functii:memoria, imaginaţia, voinţa, etc, el făcând astfel posibil fenomenul complex al conştiinţei.

La copil, înţelegerea limbajului este mai dezvoltată decât posibilitatea de a scoate(omite)anumite unităţi lingvistice închegate(propoziţii, fraze). Încă din copilăria mică,  o dată cu cu dezvoltarea comunicării verbale, limbajul îndeplineşte tot mai activ funcţia de organizare a activităţii psihice. Prin formarea vorbirii contextuale şi creşterea volumului vocabularului se exprimă mai bine coerenţa, logica ideilor. Bogăţia vocabularului şi experienţa verbală facilitează utilizarea propoziţiilor cu o structură mai complexă şi cu semnificaţii diverse. În această etapă, copilul are posibilitatea să trensfere cuvintele şi la situaţiile la care nu au mai fost folosite sau chiar să creeze noi cuvinte atunci când, în contextul dat nu găseşte imediat corespondentul verbal ce doreşte să îl exprime.

Odată cu intrarea în şcoală, copilul îşi dezvoltă vorbirea literară şi capacitatea de a discuta în contradictoriu. Un rol deosebit îl are învaţarea scris_cititului care contribuie la organizarea intereselor intelectuale şi la stimularea proceselor psihice. Comunicarea începe, în primul rând în familie. Copilul este foarte receptiv la tot ce se întâmplă în jurul lui. Părinţii şi în special mama joacă un rol important în viaţa copilului. El simte imediat dacă părintele este îngrijorat, dacă liniştea lui ascunde intenţii ironice sau nehotărâtoare;observă sentimentele exagerate de bunăvoinţă ale părinţilor şi le consideră slăbiciuni;copilul nu îi face confidenţe părintelui dacă acesta nu se dovedeşte sincer interesat de problemele sale, dacă nu îl va încuraja să vorbească, de aceea părintele trebuie să fie discret şi abil în discuţie, capanil să păstreze la nevoie un secret al copilului.

Dialogul familial trebuie să fie fundamentat de un sentiment de afecţiune şi încredere reciprocă între membrii familiei dacă vrem să funcţioneze la nivel optim. Pentru a exista un dialog sincer între părinţi şi copii este necesar ca părintele  să îşi încurajeze în permanenţă copilul, să îi încurajeze originalitatea manifestărilor lui, având el însuşi manifestări proprii.

            Vocabularul pe care îl deţine copilul are un rol major şi în formarea personalităţii acestuia. Dacă părinţii lui folosesc un vocabular bogat şi corect, copilul îşi va exprima mai bine gândurile şi sentimentele, va găsi mult mai uşor cuvintele necesare. Datorită vocabularului ve avea încredere în propriile forţe, va putea conversa alcătuind chiar fraze, va face compoziţii bune, toate acestea constituind o latură pozitivă a personalităţii sale.

În ceea ce priveşte comunicarea din cadrul şcolii, trebuie urmărite anumite aspecte: învăţătorul trebuie să stabilească o relaţie de prietenie cu elevii săi, relaţie ce nu trebuie să ducă însă la slăbirea disciplinei sau la nerespectarea regimului şcolar, ci trebuie să îl consolideze, învăţătorul trebuie să folosească exerciţii de expunere şi compunere, deoarece acestea reprezintă un mijloc foarte eficient de legare a învaţământului cu viaţa. Elevul trebuie sa valorifice cunoştiinţele în practica vorbirii şi să îşi formeze deprinderi. Atunci cand un elev îşi ascultă colegii, el va trăi împreună cu el aceleaşi impresii, iar aceste impresii duc la coeziunea colectivului.

Lecţia trebuie să se desfaşoare în condiţiile unei atmosfere degajate, unde elevii pun numeroase întrebări cu privire la materialul studiat. Nu este admisibil din partea învăţătorului să nu răspundă la întrebările copiilor, chiar dacă în următoarele lecţii va vorbi despre asta. Nu trebuie să uităm că aceste întrebări determină stimularea şi dezvoltarea interesului pentru învăţătură.

Comunicarea personală între colegii de bancă în principal, este forma de bază a schimbului de informaţii din cadrul clasei. Aceşti colegi nu sunt doar doi vecini, ci doi elevi care îşi transmit informaţii variate, se ajută reciproc şi se sfăutuiesc asupra acţiunilor pe care le desfăşoară sau le vor inţia, ţşi comunică sentimente sau atitudini faţă de valori.

Vorbitul, scrisul şi cititul evoluează împreună şi sunt o exprimare a particularităţilor psihoindividuale, în care învăţarea şi maturizarea devin factori determinanţi. Pe baza vorbirii orale se dezvoltă scrierea şi citirea. De obicei cititul precede scrisul, iar componentele exerciţiului sunt mai direct implicate.

O dată cu înaintarea în vârstă a copilului, comunicarea devine tot mai riguroasă, procesele intelectuale tot mai organizate şi ierarhizate, imprimă un stil propriu în comportamentele cognitive. Trebuie remarcat că prin comunicare sunt exprimate nu numai componentele ce ţin de intelect, ci şi cele legate de afectivitate, voinţă, motivaţie, temperament, etc.

Din această perspectivă, învăţătorul poate juca un rol esenţial în evoluţia ulterioară a copilului. El devine nu numai model, dar şi forţă în determinarea structurilor comunicării şi operaţionalităţii intelectului.

Bibliografie

1. Psihologia copilului, Gh. Schwartz, G. Kelemen şi Olga Moldovan, Editura Universităţii Aurel Vlaicu, Arad, 2008

2. Pedagogie şi elemente de psihologie şcolară: Elena Joita, Editura Arves

3. O pedagogie pentru învăţământul primar:Anton Ilica, Dorin Herlo, Viorel Binchiciu, Corina Uzum şi Ana Curtean, Editura Universităţii Aurel Vlaicu, Arad 2005