Lucrarea Venus in oglinda de Tiziano Vecellio

Lucrarea “Venus in oglinda” apartine lui Tiziano Vecellio si este o pictura ulei pe panza, 124,5 x 105,5 cm. Aceasta lucrare e o reprezentare a lui Venus pe jumatate goala ce se acopera, totusi, cu gesturi pudice. Se poate observa cum aceasta se intoarce in oglinda, reflectandu-se partial imaginea, fiind ajutata de Cupidon si de un alt amoras care incearca sa o incoroneze cu o ghirlanda de flori.

Nu e o noutate tema reprezentata, deoarece in Renastere i s-a acordat o importanta aparte acestei proceduri: privirea in oglinda a unui personaj. Acesta a devenit, in timp, o sursa de inspiratie pentru numerosi alti pictori. De asemenea, tema apare reflectata si in poezia de dragoste. Adesea, poetul ajunge sa invidieze oglinda pentru norocul de a se bucura de splendida imagine a femeii iubite.

In ceea ce il priveste pe italianul pictor Tiziano Vecellio, se crede ca acest subiect a fost legat cel mai probabil de casatoria fiicei sale Lavinia si a fost tratat de catre artist in mai multe versiuni, din care s-a pastrat doar aceasta panza, de care se pare ca a fost foarte multumit de vreme ce a pastrat-o in atelierul sau pana la moarte.

Se remarca tendinta de revalorificare a Antichitatii si a miturilor clasice cu care opereaza si Tiziano, mai ales dupa perioada petrecuta la Roma intre anii 1545-1546, in timpul careia a luat contact direct cu lumea antica.

Subiectul ales este original: Venus se priveste in oglinda. Cu siguranta, acest motiv a devenit laitomotiv. In acest tablou, e vizibil totul, iar oglinda devine parca un instrument ce duce spre partea cealalta a tabloului, “partea care nu se vede”. Personajului feminin, privindu-se in oglinda, i se acorda o atentie deosebita in Renastere, fiind deja o tema predilecta in cadrul poeziei de dragoste, in care poetul ajunge sa invidieze oglinda pentru norocul de a se putea bucura de spendida imagine a femeii iubite. Se pare ca imaginea lui Venus intra in rolul sau de curtezana, caci chipul sau din oglinda pare sa fie extrem de incantat de ceea ce vede, fiind in acelasi timp provocator, seducator, senzual, fin si atotputernic, gata sa ia totul in stapanire.

Se pare ca acest tip de reprezentare se inscrie in tiparul de revalorificare specific Antichitatii si a miturilor clasice cu care opereaza si Tiziano – mai ales in perioada premergatoare petrecuta in Roma, intre anii 1545-1546, in timpul careia a luat contact direct cu lumea antica.

Maestrul a folosit in mod magistral oglinda pentru o reprezentare dezinvolta si o valorizare deplina a profilurilor feminine, destinate in general unor comitenti privati.