John Ruskin si creatia sa

John Ruskin a fost unul din cei mai mari scriitori ai Angliei. Cu moartea acestuia, s-a sfarsit o insemnata era literara a Angliei, aceea care de multa vreme incepuse a fi numita “Era victoriana”.

Ruskin s-a nascut in Londra in 1819 si studiile si le-a facut in Christ Church College din Oxford. Pictor la inceput, Ruskin si-a parasit repede arta pentru a se avanta in critica artistica si in discutiile asupra principiilor artei.

Din toata mareata opera a pustnicului de la Coniston se releveaza cu putere un stil cum Anglia nu mai vazuse pana la Ruskin. Cu vorba lui calda si ademenitoare, cu stilul lui superb, filosofia metafizica si morala a lui Ruskin, combatuta si neacceptata multa vreme, a fost nu peste mult timp imbratisata de toti.

In criticile lui, frumoase si patrunzatoare, rasare continuu caracterul mistic si desavarsit religios al lui Ruskin.

Scrierile lui Ruskin sunt:

· “Modern Painters” care a devenit mai tarziu o scriere, in mai multe volume, de filosofie metafizica si morala;

· “The seven lamps of Arhitecture” (Cele sapte lampi ale arhitecturii);

· “Stones of Venice” (Pietrele Venetiei);

· “Elements of Drawig” (Elemente de pictura).

Acestor scrieri a urmat o opera monumentala, in care teoriile sociale stralucesc prin indrazneala lor, o opera asupra muncii si capitalului, din care publicam cateva idei din capitolul “Ideal Social”, “Unto this last” (Pana la acest din urma).

“Opera cea mai salutara si cea mai sfanta ce se poate face acum pentru omenire, este de a invata pe oameni (mai cu seama prin exemple), cum convine a se face pentru orice bun invatamant” nu “a se perfectiona ei insasi”, ci a se satisface ei insasi. Este blestemul care apasa asupa oricarui popor ca si asupra oricarui individ rau, de a manca si se vor satura. Si cum nu este decat un fel de apa care potoleste orice sete, tot asa nu este decat un fel de paine care astampara orice foame – painea justitiei si a dreptului. Daca sunt infometati de aceasta paine, oamenii ar fi totdeauna satui, caci este painea cerului; dar daca sunt infometati de painea nedreptatii, nu se vor satura, caci este painea Sodomei.

Si pentru a se invata oamenii sa se satisfaca, este necesar de a se intelege in intregime frumusetea si bucuriile vietii umilite. Aceasta este, pentru acum, din toate studiile, cel mai grabit, viata umilita – aceasta inseamna o viata care nu-si propune nicio exaltatiune, doar o dulce continuitate, care nu exclude ideea prevederii, dar care nu se intristeaza dinainte si nu se tulbura la gandul zilei ce vine; ca ea nu inlatura deci prevederea sau economia, dar se refuza absolut la acumulare; o viata de afectiune domestica, sensibila la tot ce constituie placerile simple si curate, sensibila mai cu seama, prin consecinte, la frumusetea naturii.

Nu stiu ce trebuie maximului de munca serioasa si continua pentru a se procura o dreapta bunastare, nici ce grad de eleganta este cu putinta de aliat ocupatiilor, zise servile, ale vietii, dar ceea ce stiu bine, este ca o exacta economie a muncii ar asigura fiecarui individ ceea ce ar fi bine sa aiba si nimic mai mult si ca nu este eleganta de dorit care sa nus e poata avea cu munca.”

Ruskin este stilistul care, intre scriitorii Angliei, este asezat intre Milton si Quincey. Acesta va ramane de-a pururi cel mai mare poet al Angliei, poet care a scris in proza si care a iubit pana la exaltare natura, fermecatoarea natura, datatoarea tuturor bucuriilor si tuturor virtutilor.