Inelele lui Saturn, asa cum se vad de pe Pamant

Observarea inelelor lui Saturn cu un binoclu este unul dintre cele mai frumoase spectacole celeste ce se pot admira de pe Pamant. Vazute de pe Terra, aceste inele apar ca un sistem de cinci zone concentrice, de luminozitati diferite, separate de zone intunecate. Putem distinge dinspre exterior spre interior, un inel exterior E foarte difuz, inelul A (exterior), inelul B (cel mai stralucitor), inelul C (foarte transparent – “inelul de clatita”) si inelul D (de luminozitate foarte scazuta). Cu exceptia inelului E, inelele lui Saturn, vizibile de pe Pamant, se intind pana la 139.000 km, distanta de centrul planetei. Datorita turbulentei atmosferei terestre, nu putem distinge decat structuri mai mari de cateva mii de km. Putem distinge cateva zone relative omogene, cu atat mai stralucitoare cu cat contin mai multa materie.

Spectrul de reflexie al inelelor in IR apropiat sunt dovada radiatiilor de absorbtie datorate apei: particulele sunt acoperite de gheata si ceva impuritati. In IR indepartat spectrul termic da o temperatura de racire de ordinul a 90 K. Observatiile radioastronomice ne dovedesc ca inelele sunt emitatori radioastronomici foarte slabi: temperatura de stralucire la aceasta lungime de unda este de sub 10 K. In schimb, inelele sunt excelente reflectoare de unde la 3 si 12 cm; si aceasta inseamna ca numeroase particule au dimensiuni de cateva ori mai mari decat lungimea de unda.

Trecerea Pamantului prin planul inelelor lui Saturn (la fiecare 14 ani si jumatate) a fost intens observata in 1966 si 1980. Aceste observatii au aratat ca grosimea maxima a inelelor este de 1,3 km si au descoperit ca ele se intind la peste 9 raze saturniene, dincolo de limita Roche.

Evaluarea grosimii este, o masura indirecta care integreaza lumina difuzata de sateliti, blocuri mari, prezenta probabila a unui halou de mici particule si, poate, cu grosimea “locala” inferioara. Cu diametre de cateva sute de mii de km si grosime de sub 1,3 km, inelele lui Saturn constituie cel mai subtire sistem cunoscut astazi in Univers.

Cu ajutorul sondelor Voyager rezolutia imaginilor a crescut de peste 6.000 de ori. Acolo unde de pe Pamant se vedeau 1.000 de inele, s-au vazut acum peste 10.000. Unele dintre ele sunt excentrice sau infasurate sau intrerupte si cu structura radiala, iar acestea orbiteaza o parte din cei 17 sateliti. Dintre toti, trei sunt intradevar remarcabili: Titan – singurul inconjurat de atmosfera, Japet – cel cu o forta luminoasa si alta intunecata si Encelade – cu o deosebita activitate geologica pentru un corp atat de mic. Amplasati in lumea inelelor, ei au insa propria lor istorie, propria lor viata.