Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768


Formarea continua a personalului din invatamantul preuniversitar modificari si completari prin ordin 3129 din 2013
Miercuri, 20 Februarie 2013 15:23

 Formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar

modificări şi completări prin ordin 3129 din 2013

 

Vezi Ordin 3129/2013 Ordin pentru modificarea şi completarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.561/2011.

 

Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 84 din 07.02.2013

Intrat în vigoare la: 07.02.2013

 

În baza prevederilor art. 242 şi 243 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2011 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, ministrul educaţiei naţionale emite prezentul ordin.

 

Art. I

Metodologia privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.561/2011, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 şi 767 bis din 31 octombrie 2011, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 9, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (4) şi (5), cu următorul cuprins:

"(4) Examenul pentru obţinerea gradelor didactice în învăţământ poate fi susţinut la una dintre specializările înscrise pe diploma/diplomele pe care candidatul le deţine sau la una dintre disciplinele pe care cadrul didactic le poate preda conform Centralizatorului privind disciplinele de învăţământ, domeniile şi specializările, precum şi probele de concurs valabile pentru încadrarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar.

(5) Specializările/Programele de studii şi formele de învăţământ pentru absolvenţii cu studii universitare de lungă/scurtă durată sau care au finalizat ciclul I de studii universitare de licenţă, înscrişi pentru susţinerea examenelor în vederea obţinerii gradelor didactice în învăţământ, care au început studiile după intrarea în vigoare a Legii nr. 88/1993 privind acreditarea instituţiilor din învăţământul superior şi recunoaşterea diplomelor, republicată, trebuie să fi fost acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, în baza unei hotărâri de Guvern."

 

2. La articolul 17, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:

"(11) Prin excepţie, pentru educatori/educatoare, învăţători/învăţătoare, institutori, maiştri-instructori, antrenori şi alte categorii de cadre didactice cu studii medii din învăţământul de masă şi învăţământul special, în comisiile pentru obţinerea gradelor didactice sau pentru coordonarea lucrării metodico-ştiinţifice pot fi numite şi cadre didactice având specialitatea în care candidaţii susţin examenul ori, după caz, limba română, matematică, pedagogie, psihopedagogie, psihopedagogie specială şi care au gradul didactic I sau titlul ştiinţific de doctor."

 

3. La articolul 18, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Art. 18 (1) Subiectele pentru probele de examen pentru obţinerea gradelor didactice, inclusiv pentru colocviul de admitere, se stabilesc în plenul comisiei de examinare, pe baza unei tematici şi bibliografii din programele în vigoare, aprobate prin ordin de ministru."

 

4. La articolul 22, alineatul (6) se modifică şi va avea următorul cuprins:

"(6) Pentru lucrările care au primit iniţial note cuprinse între 7,50 şi 7,99, inclusiv note de 7,50 şi 7,99, respectiv între 9,50 şi 9,99, inclusiv 9,50 şi 10, nota definitivă este nota acordată de comisia de contestaţii."

5. Articolul 23 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Art. 23 (1) Pentru promovarea examenului de acordare a gradului didactic II, candidatul trebuie să obţină cel puţin nota 8 (opt) la inspecţia specială şi cel puţin nota 8 (opt) la testul din metodica specialităţii şi, respectiv, la proba orală din cadrul examenului. Candidaţii care nu obţin nota minimă la o probă nu se pot prezenta la probele următoare.

(2) Media generala de promovare a examenului de acordare a gradului didactic II se calculează ca medie aritmetică a celor 3 probe.

(3) Media generală de promovare a examenului de acordare a gradului didactic II este cel puţin 8 (opt)."

 

6. La articolul 29 alineatul 1, după litera b) se introduce o nouă literă, litera c), cu următorul cuprins:

"c) candidaţii care au obţinut media 10,00 la examenul de acordare a gradului didactic II au dreptul de a susţine inspecţia curentă I în perioada de înscriere la gradul didactic I."

 

7. La articolul 35, alineatul (15) se modifică şi va avea următorul cuprins:

"(15) Proba de elaborare a lucrării metodico-ştiinţifice este evaluată printr-o notă de la 10 la 1, exprimată printr-un număr întreg sau cu două zecimale. Nota este acordată de conducătorul ştiinţific şi este înscrisă la finalul referatului întocmit de acesta pentru fiecare lucrare condusă. Pentru a fi acceptată la susţinere, lucrarea trebuie să primească cel puţin nota 9 (nouă)."

 

8. La articolul 39, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:

"(4) Nota la proba de susţinere a lucrării metodico-ştiinţifice se calculează ca medie aritmetică a notelor, de la 10 la 1, acordate de fiecare dintre cei 3 membri ai comisiei, ca număr întreg sau cu zecimale. Nota acordată nu poate fi contestată. Nota minimă de promovare a acestei probe este 9 (nouă)."

 

9. Anexele nr. 2, 7, 8 şi 17 se modifică şi se înlocuiesc cu anexele nr. 1-4, care fac parte integrantă din prezentul ordin.

 

10. În anexa nr. 11, sintagma "Definitivarea în învăţământ" se va înlocui cu sintagma "Gradul didactic II".

 

Art. II

Direcţia generală resurse umane şi reţea şcolară naţională din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, inspectoratele şcolare, casele corpului didactic, instituţiile de învăţământ - centre de perfecţionare a personalului didactic din învăţământul preuniversitar duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

 

Art. III

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul educaţiei naţionale, Remus Pricopie

 

 

Fişă de evaluare a activităţii didactice în inspecţia curentă/specială pentru acordarea gradului didactic II

 

Tabel personal didactic promovaţi la examenele pentru obţinerea gradului didactic II

 

Fişă de evaluare a activităţii didactice în inspecţia curentă/specială pentru acordarea gradului didactic I

 

Tabel personal didactic promovaţi la examenele pentru obţinerea gradului didactic I

 

Ultima actualizare în Sâmbătă, 23 Februarie 2013 18:35
 

Revista cu ISSN

Invatarea in ora de filosofie

ÎNVĂȚAREA ÎN ORA DE FILOSOFIE Prof. Ioana-Maria Judele Colegiul de Știinte ale Naturii « Emil Racoviță » Brașov Articolul analizează învăţarea şcolară din...

Read more

GHID PRACTIC

Lazar Mihaiela     GHID PRACTIC AL AUTOFORMARII MANAGERIALE A PROFESORULUI       In cuprins:   Managementul organizarii activitatii Managementul proiectarii Managementul comportamentului eficace Managementul influentarii, motivarii Managementul comunicarii Managementul relatiilor Managementul stresului la clasa Managementul evaluarii  

Read more

Valorificarea educatiei muzicale in dezv…

VALORIFICAREA EDUCAŢIEI MUZICALE ÎN DEZVOLTAREA PERSONALITǍŢII șI A CREATIVITǍŢII ELEVILOR, PRIN FOLOSIREA JOCULUI MUZICAL  ŞI A IMPROVIZAŢIILOR MUZICALE                                                             Prof. Oncescu Carmen Școala Gimnazială ”V.Alecsandri” București   Metodele de dezvoltare a creativității oferǎ elevilor posibilitatea...

Read more

Succesul scolar perspectiva finlandeza

SUCCESUL ȘCOLAR. PERSPECTIVA FINLANDEZĂ Prof. Alexandru Colțan Școala Gimnazială Săcălaz, jud. Timiș În ultima decadă, sistemul educațional finlandez a atins constant...

Read more

Les techniques alternatives d evaluation…

Les techniques alternatives d evaluation Le portfolio

LES TECHNIQUES ALTERNATIVES D’EVALUATION. LE PORTFOLIO ILIE MINESCU Universitatea de Vest Timişoara                 Le portfolio est une méthode alternative d’évaluation qui a attiré l’attention et l’intérêt des professeurs. Il était nécessaire de trouver...

Read more

Jocurile dinamice si jocurile pregatitoa…

JOCURILE DINAMICE ŞI JOCURILE PREGĂTITOARE-MIJLOACE DE BAZĂ ÎN PROCESUL DE INIŢIERE ÎN JOCUL DE VOLEI   Profesor Drăgoiu Toma Liceul Hercules Băile Herculane   Voleiul este un joc sportiv care se bucură de o largă apreciere...

Read more

Istoria studiilor despre articol

ISTORIA STUDIILOR DESPRE ARTICOL   Didin Florentina Gabriela Şcoala gimnazială Nr. 1 Vulpeşti, Argeş   Articolul este partea de vorbire flexibilă cu rol de cuvânt ajutător care însoţeşte un substantiv, arătând măsura în care obiectul...

Read more

Competentele cheie europene

      Competenţele cheie europene relevante pentru disciplină         Curriculum-ul românesc nu se poate situa în afara tendinţelor mari ale educaţiei europene. Din acest punct de vedere, programele de limba şi...

Read more