Miercuri, 09 Decembrie 2015 00:32 |
Folosirea alegorica, simbolica, mistica a culorii
Fiecare culoare face o impresie aparte asupra omului si prin aceasta isi reveleaza esenta atat asupra ochilor, cat si asupra sufletului. Aceasta ne duce la concluzai ca orice culoare poate fi folosita in anumite scopuri senzoriale, morale, estetice.
Am putea numi, asadar, simbolica acea folosire care ar coincide pe deplin cu natura, intrucat culoarea ar fi utilizata in conformitate cu efectul sau si adevaratul raport ar exprima imediat semnificatia. Daca stabilim, de exemplu, ca purpuriul caracterizeaza maiestatea, nu va mai ramane nicio indoiala ca s-a gasit expresia justa.
Inrudit de aproape cu acesta este un alt uz, pe care l-am putea numi alegoric. Aici avem de-a face cu ceva mai mult hazard si arbitrar, am putea spune chiar conventional, pentru ca trebuie sa ne fie transmis mai intai intelesul semnului, inainte de a sti ce semnificatie se cade sa-i dam, asa cum se intampla cu acel verde pe care oamenii l-au atasat sperantei.
Putem banui, desigur, ca in cele din urma culoarea pemite si o interpretare mistica. Intrucat schema prin care se poate reprezenta varietatea culorilor indica relatii originare, ce apartin atat intuitiei umane, cat si si naturii, nu incape nicio indoiala ca ne-am putea servi de raporturile ei ca de un limbaj, chiar cand vrem sa exprimam niste conditii primordiale, ce nu cad sub simturi la fel de puternic si variat. Matematicianul pretuieste valoarea si uzul triunghiului si acelasi triunghi se afla in mare cinste la mistic. Multe lucruri se pot schematiza prin triunghi, printre care si fenomenul cromatic – si anume, in asa fel incat, prin dublare si incrucisare, ajungem la vechiul hexagon misterios.
Daca intelegem mai intai corect separarea galbenului si albastrului, daca luam mai ales in consideratie suficient potentarea in rosu, prin care contrariile inclina una spre alta, reunindu-se intr-o a treia forma – atunci va interveni cu siguranta intuitia speciala, misterioasa, ca am putea pune la baza acestor entitati separate si opuse una alteia o semnificatie spirituala. Cu greu ne-am putea abtine, cand vedem aparand in partea de jos verde, iar in cea de sus, rosu, sa nu ne gandim in primul caz, la creatiile pamantesti ale lui Elohim, in cel de al doilea, la cele ceresti.
Newer news items:
Older news items:
|
Surfing si schi nautic Cu schiurile se poate merge nu numai pe zapada, ci si pe apa! Astfel, a aparut un alt sport – surfingul, lunecarea cu schiurile pe valul fluxului....
Read moreCase si gospodarii satesti traditionale ale poporului roman Modul de viata al poporului roman de-a lungul diferitelor epoci istorice se reflecta, neindoielnic, intre altele, si in modul de constructie al gospodariilor,...
Read moreHoroscop octombrie 2014 pentru toate zodiile Afla horoscop octombrie 2014. Afla previziunile astrologice pentru toate zodiile in luna octombrie 2014: dragoste, cariera, bani si sanatate.
Read moreMusaca de cartofi si vinete - reteta Va prezentam o reteta de musaca de cartofi si vinete, potrivita pentru 10-12 persoane. Nu necesita foarte mult efort. Aveti nevoie de...
Read moreAvatare de Valentine’s Day Dragostea da sens vietii, nu-i asa? Iar daca e impartasita, te simti in al noualea cer. Pentru toti cei ce iubiti sincer si traiti iubirea adevarat v-am...
Read moreConcertul de Anul Nou 2014 de la Viena A devenit o binecunoscuta traditie, ca, de Anul Nou, sa avem parte de fermecatorul concert de muzica clasica de la Viena. Asadar, sa...
Read moreHoroscop Leu aprilie 2016 Afla horoscop Leu aprilie 2016. Afla previziunile astrologice pentru luna aprilie 2016 pentru zodia Leu: dragoste, cariera si bani, sanatate. ...
Read moreZona Zoster sau Herpes Zoster Zona Zoster sau Herpes Zoster este o boala dermatologica, infecto-contagioasa cauzata de reactivarea virusului varicelo-zosterian, acelasi care produce varicela. Virusul varicelo-zosterian persista timp indelungat (probabil toata...
Read moreCeaiul tonic-aperitiv Ceaiul tonic-aperitiv se recomanda in caz de convalescenta, anemii, lipsa poftei de mancare, debilitate. Prin substantele sale, ceaiul tonic-aperitiv contribuie atat la marirea peristaltismului intestinal si a...
Read moreMancaruri care nu ingrasa Pentru unii dintre noi fiecare zi, fiecare masa este o lupta cu kilogramele in plus. Astfel este foarte important sa fim deosebit de atenti la ceea ce...
Read moreProgram meciuri EURO 2012 Afla care este programul meciurilor EURO 2012. Afla program meciuri EURO 2012 grupe, program meciuri grupa A, program meciuri grupa B, program meciuri grupa C, program meciuri grupa...
Read moreSemnificatia si etimologia numelui Litera G Calitati: Imprima o atitudine intreprinzatoare si perspicace. Oamenii al caror prenume incepe cu G au o parere buna despre sine si multa incredere in capacitatile proprii....
Read moreSteaua luminează Am pornit spre răsărit, Steaua luminează. Să vedem ce ne-a vestit, Steaua luminează. Drumu-i lung şi anevoios, Steaua luminează. Dar noi mergem bucuros, Steaua luminează.
Read moreVindecari miraculoase De-a lungul timpului multe cercuri si asociatii s-au ocupat de fenomenele “paranormale” sau “supranormale”. S-ar fi putut crede ca avantul stiintelor pozitive va fi o piedica pentru raspandirea...
Read moreHoroscop Scorpion februarie 2016 Afla horoscop Scorpion februarie 2016. Afla previziunile astrologice pentru luna februarie 2016 pentru zodia Scorpion: dragoste, cariera si bani, sanatate. ...
Read moreHoroscop Balanta 2012 Afla ce iti prezic astrele pentru semnul tau zodiacal, afla azi horoscop 2012 balanta. Horoscop Balanta - Caracteristici generale 2012 Dintre toate semnele solare, Balanta pare sa se bucure...
Read more