Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768


Ecologie crestina
Sâmbătă, 08 Mai 2010 17:58

                                                ECOLOGIE CREŞTINĂ

 

                                             prof. Ciprian Nazare

Colegiul Tehnic „Traian”, Galaţi

 

 

Motto:

“Căci ştim că toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum. Pentru că făptura aşteaptă cu nerăbdare descoperirea fiilor lui Dumnezeu. Pentru că şi făptura însăşi se va izbăvi din robia stricăciunii, ca să fie părtaşă la libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu”(Romani 8, 19. 21-22).

 

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel: „Când centrul vieţii noastre nu mai suntem noi înşine, ci El, când viaţa omului nu mai este centrată pe eul său posesiv, trecător şi limitat, ci pe legătura de iubire veşnică şi infinită cu Hristos Dumnezeu-Omul, atunci viaţa omului devine comuniune pentru eternitate, deschidere spre îmbogăţire spirituală veşnică, în iubirea eternă a Preasfintei Treimi.“

 

Ecologie creştină un concept ce facilitează o înţelegere adecvată a relaţiei om-natură, natură-om, având drept temei experienţa Bisericii, experienţa liturgică, dar şi cea personală, a teologilor ei.

Demersul Bisericii este unul integrativ privind „toată făptura (natura)” care participă la viaţa omului (cf. Rm. 8, 22) aşteptând o nouă libertate din partea sa, o eliberare dintr-un tip de atitudine agresiv, neechilibrat, iresponsabil faţă de ea; în speţă o atitudine responsabilă, constructivă.

Cauza acestui tip de răspuns al omului? Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, un trăitor al Cuvântului, constată „o existenţă individualistă, centrată mai mult pe noi înşine, pe eul nostru posesiv, egoist de cele mai multe ori”[1].

Biserica propune o mutare a centrului de gravitaţie dinspre noi înşine spre o relaţie personală, cât mai intimă, cu Hristos Cel Personal, şi, prin El, cu întreaga natură.

Viaţa devine comuniune de iubire nu doar cu Hristos ci, în Hristos, cu întreaga natură, o „îmbrăţişare de iubire” atotcuprinzătoare, Biserica vorbind, sub acest aspect, despre „omul duhovnicesc”, omul înduhovnicit, plin de Duhul, încât, în urma trăirii Cuvântului, se întoarce în natură într-o îmbrăţişare de iubire, de care ea, natura, are atâta nevoie.

Omul încetează a fi individ, o categorie închisă, izolată, ruptă de comuniune şi redevine persoană, o categorie spirituală, dialogică, orientată ontologic spre comuniune, nu doar în interes personal, cât spre destinul comunitar, universal-cosmic.

Biserica Ortodoxă asumă cu dăruire de sine mediul înconjurător, îl cuprinde într-o îmbrăţişare liturgică, rugându-se „pentru pacea a toată lumea”, „pentru buna întocmire a văzduhului”, „pentru îmbelşugarea roadelor pământului”, „pentru vremuri paşnice”([2]), nota fiind optimistă, deşi îngrijorătoare, în sensul unei responsabilizări a omului universal din interior*.

Privind spre cauze Biserica observă secularizarea, desacralizarea societăţii şi culturii în care trăim, revelatoare fiind, în acest moment, concepte de tip „societate de consum”, „consumism”, „consumator” iar, nu în cele din urmă, omul ca „individ”.

Produsul final? Un nou tip de om, omul nou, profund secularizat, desacralizat, golit de sacru, sfinţenie, preocupat mai mult sau exclusiv cu el însuşi în detrimentul unei relaţii personale, de iubire, cu Dumnezeu Cel Personal, cu semenii şi cosmosul văzut.

Remarcând acest aspect suntem chemaţi spre redobândirea unui discernământ, unei drepte socoteli, aplicării unei autocenzuri, în faţa agresivităţii faţă de natură, promovată în special prin media, unde, prioritar, ne sunt prezentate „noile tendinţe”, noile tehnologii, exclusiv în materie de confort personal.

În lipsa unei autocenzuri, vom cunoaşte o criză spirituală ca sărăcire – golire a persoanei noastre de prezenţa unei intuiţii, unui anumit tip de sensibilitate, unei minţi intuitive, niciodată totală, încât ar echivala unei căderi sau prăbuşiri în nefiinţă.

În acest moment preocupările profunde, valorile universale, comunitare, din prioritare devin secundare, ne părăsesc treptat, făcând loc unui alt tip de atitudine, un demers de întunecare (afectare) a minţii dar, mai cu seamă, a capacităţilor de a lua decizii responsabile, concrete şi corecte.  

În acest moment criza ecologică denotă o relaţie afectată a omului cu întreaga natură, ameninţând nu doar supravieţuirea omului pe pământ cât a naturii însăşi.

Una din cauze o identificăm în dorinţa neostenită a omului de exploatare a resurselor naturale pentru putere şi îmbogăţire. O dorinţă care poate culmina într-o urâţire sau sluţire a naturii încât aceasta îşi pierde, în faţa omului, capacitatea de comunicare, capacitatea unei armonii, frumuseţi, echilibru, ordine interioară necesară, în ultimă instanţă, unei dezvoltări psihice a omului.

            Afectat acest echilibru – armonia şi frumuseţea din natură, va suferi şi capacitatea unei anumite raportări a omului, prin ele, spre o Raţiune Superioară Personală Care le putea dăinui şi dărui - din Iubire, în colaborare cu omul.

Omul este deci responsabil, spune Biserica, să păstreze natura capabilă de comunicare, în sensul conservării acestor capacităţi - potenţialităţi ale naturii, caracteristici amintite – armonie, echilibru, frumuseţe, ordine interioară, cât şi exploatării resurselor naturale în limitele echilibrului, responsabilităţii şi responsabilizării în comunitate.

Dacă va reuşi, continuă Biserica, va transforma timpul istoriei în Viaţă – în resursă vitală pentru întreaga făptură, istoria încetând a mai fi un şir de evenimente care vin dinspre trecut către prezent dobândind două dimensiuni: o dimensiune a viitorului – destinat aprofundării relaţiei cu potenţialităţile naturii (o creştere a omului însuşi în echilibru, armonie şi frumuseţe), şi o dimensiune verticală - omul intuind în frumuseţea, ordinea şi armonia din natură o lucrare a lui Dumnezeu în lume, natură, om şi cosmos (redobândind, în echilibrul naturii, mintea intuitivă, în detrimentul celei raţionale - atât de promovată în societatea profund secularizată).

Dacă nu va reuşi, cu o minte întunecată, o înţelegere sărăcită a celor profunde, se va gândi pe sine stăpân al naturii în locul lui Dumnezeu şi va considera materia rea, invocând „o stare de catastrofă naturală”, nemaiidentificând cauza răului în voinţa sa afectată, exacerbată după bunuri materiale, confort şi acumulare, ci în natura însăşi.[3]

Relaţia om-natură, natură-om cunoaşte acum o nouă configuraţie: apar ca două realităţi opuse şi rigide. Acest aspect poate conduce spre o exploatare mai accentuată a naturii: defrişări forestiere, exploatări la maximum de resurse naturale: apă, petrol, zăcăminte ş.a.m.d.

Există şi o altă explicaţie, o eroare a teologiei de această dată, o accentuare a calităţii de Mântuitor al lumii, în detrimentul celei de Făcător, pe care o deţine Iisus Hristos, mărturisită în Simbolul de Credinţă al Bisericii Universale: „ ..prin Care toate s-au făcut”.

Atributele Creatorului deţin acum o dimensiune cosmică: natura însăşi este chemată, alături de om, spre sfinţire, ridicare sau înălţare în Sfânta Treime.

Rămâne să ne ridicăm cu mintea, prin trăire, până la postularea unei Raţionalităţi Superioare Personale Care ţine şi menţine creaţia văzută, om şi cosmos, din Iubire, spre un scop final - eliberarea din robia stricăciunii.

Hristos-Domnul, suma tuturor valorilor, devine singurul sprijin Care ne poate ajuta, El Însuşi, prin Biserică, să transfigurăm egoismul în iubire, să ne raportăm interior, să promovăm o relaţie autentică cu semenii şi cosmosul văzut.

Acest context va feri pe om să se transforme în sclavul lumii văzute şi al materiei, manifestându-se ca făptură zidită după Chipul lui Dumnezeu, dominând natura exterioară şi pe sine însuşi.



[1] Cf. Patriarhului Daniel, Predică la Duminica a III-a din Postul Mare (a Sfintei Cruci) Mc. 8, 34-38, apud www.ziarullumina.ro, Urmând lui Hristos, Crucea ne duce la Înviere (Evanghelia de Duminică, Joi, 04 Martie 2010).

[2]  Cf. Liturghier, Dumnezeiasca liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, Bucureşti, 1995, p.118.

* Omul universal fiind chemat să asume interior, personal, cuvântul şi experienţa bisericii dreptmăritoare

 

 

[3]  În De Ordine (386), reproşându-şi neluarea în considerare a noţiunii păcatului: „Dacă lucrurile nu sunt rele decât prin folosirea lor nepotrivită, dezordonată şi necumpătată - observă Fericitul Augustin -, urmează că răul nu rezidă în lucruri, ci în activitatea celui care foloseşte lucrurile”, constată că singurul rău este răul moral, păcatul: „Răul moral este, în fond, singurul rău adevărat, iar răul fizic este sau o urmare a păcatului, o pedeapsă sau o prevenire a lui (...). Fără păcat nici un rău nu ar exista” ( Cf. R. Jolivet, Le problème du mal chez St. Augustin, Paris, Beauchesne, 1936,  p. 42, apud Prof. Dr. Constantin C. Pavel, Problema răului la Fericitul Augustin, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1996, p. 61).               

 


Articole asemanatoare mai vechi:

 

Revista cu ISSN

Spiritul continua existenta nefiinda a u…

SPIRITUL CONTINUĂ EXISTENŢA NEFIINDĂ A UMBREI OMULUI VIU                                                      Ştefan Lucian MUREŞANU   Motto: Cu cât oamenii îmbătrânesc cu atât spiritual lor devine mai suplu, mai cald, dobândind o înfăţişare mai organic. S-ar...

Read more

Utilizarea computerului in cadrul orelor…

UTILIZAREA COMPUTERULUI ÎN CADRUL ORELOR DE LITERATURĂ Prof. Safta Mariana Alina Școala Gimnazială Tudor Vadimirescu În predare-evaluare este foarte important să se utilizeze mijloace moderne...

Read more

Fizica si calculatorul

FIZICA ŞI CALCULATORUL    Profesor Szekely Daniela Liceul Tehnologic Lupeni     Educaţia asistată de calculator, ca modalitate de instruire, este unul din domeniile în care tehnologia informaţiei are o contribuţie majoră la creşterea eficienţei procesului...

Read more

Atitudini si bullying

                                                   ATITUDINI ŞI BULLYING                                                                                                                Mureşan - Chira Gabriel   Prof. educator CRDEII, Cluj-Napoca     Problematica bullying-ului se concentrează în speţă pe problematica din mediile şcolare neexcluzând şi alte medii cum sunt cele...

Read more

Copiii de azi parintii de maine

COPIII DE AZI, PĂRINŢII DE MÂINE - studiu - prof.înv.preşcolar Cristina Antal Şcoala Gimnazială "Sf. Ilie" Topliţa, Harghita Mass-media propagă uneori violenţa prin publicaţii, emisiuni şi filme care prezintă amănunţit situaţii violente,...

Read more

Comunicare si comunicate didactice

COMUNICARE șI COMUNICATE DIDACTICE Prof. educator Mureșan- Chira Gabriel CRDEII Cluj- Napoca Rezumat: Didactica modernă sintetizează informații, concepte, strategii și metodici în vederea predării- comunicării...

Read more

Creativitatea si stimularea potentialulu…

CREATIVITATEA ȘI STIMULAREA POTENȚIALULUI CREATIV LA VÂRSTA PREȘCOLARĂ Comoli Doina, prof. înv. primar Școala Gimnazială Nr. 96, București Creativitatea marchează întreaga personalitate și...

Read more

Calatorie prin lumea intreaga

Călătorie prin lumea-ntreagă   Fiind la Constantine, în a doua perioadă de lucru în Algeria, Luciana Stănilă face o excursie în Egipt. Fascinată de miturile faraonilor, dornică să viziteze Egiptul cu vestita...

Read more