Despre Ardeal - descriere literara

Ardealul este tinutul romanesc de cand lumea lume, inima de aur a Daciei vesnice. Ardealul cel falnic incununand muntii nostri, s-a bucurat de asemeni inca din vechimi de interesul a numerosi calatori straini care, cu alti ochi, cu alt suflet si cu alte cuvinte, mai stangace, dar cu aceeasi admiratie vor anticipa acea lapidara declaratie de dragoste, niciodata de prisos a ne-o reaminti fie si in parte, a lui Nicolae Balcescu, la el acasa pretutindeni in Romania: “Pe culmea cea mai inalta a muntilor Carpati se intinde o tara mandra si binecuvantata intre toate tarile semnate de Domnul pe pamant. Ea seamana a fi un maret si intins palat, capodopera de arhitectura, unde sunt adunate si asezae cu mandrie toate frumusetile naturale ce impodobesc celelalte tinuturi ale Europei … Aici stejarii, brazii si fagii trufasi inalta capul lor spre cer; alaturi, te afunzi intr-o mare de grau si porumb, din care nu se mai vede calul si calaretul. Ori incoto te-ai uita, vezi culori felurite ca un intins curcubeu, si tabloul cel mai incantator farmeca vederea: stanci prapastioase, munti uriasi ale caror varfuri mangaie norii, paduri intunecoase, lunci inverzite, livezi mirositoare, vai racoroase, garle a caror limpede apa curge printre campiile inflorite, paraie repezi, care mugind groaznic se pravalesc in cataracte printre acele amenintatoare stanci de piatra, ce plac vederii si o spaimanta totodata. Apoi in tot locul dai de rauri mari cu nume armonioase, a caror unde port aurul … metalul cel mai imbelsugat decat toate, aurul pe care-l vezi stalucind pana si prin noroiul drumurilor. Astfel este Tara Ardealului”. Si asa ne-a ramas si noua si fiilor fiilor nostri. Toti cei ce s-au peregrinat pe drumurile Transilvaniei au ramas uluiti de nemaipomenita fecunditate a pamanturilor ardelene, invecinate, cum arata atunci, la 1629-1639, eruditul geograf David Frolich, “la apus cu Ungaria, la miazanoapte cu Rutenia, la rasarit cu Moldova si la miazazi cu Tara Romaneasca“, ultimele doua tari surori dintru aceeasi obarsie. Intre munti de unde se scot uneori bucati mari de aur din cel mai curat, strabatuti de rauri care si ele “poarta firicele de aur si uneori chiar bucati mari pana la un funt si jumatate” si care belsug s-a “dovedit indeajuns prin monedele antice de aur ale romanilor care se mai scot foarte des acolo din pamant chiar si acum in zilele noastre”, campii manoase isi rasfata roadele sub un soare nespus de darnic. “Cereale de tot felul se produc din belsug”, scrie David Frolich, “si nu cred sa se gaseasca in lume loc unde sa creasca mai bine graul ca in aceasta Transilvanie caci aici paiul graului este aproape tot atat de tare si de lung ca trestia”. Si, lucru de mirare pe atunci si semn de o deosebita bunastare, “locuitorii nu mananca alta paine decat de grau”, ba chiar, se minuneaza Frolich, si iobagii “”cu acesta ca si cu meiul – din care este mare belsug – se ingrasa porcii si alte vite, ca si cu fasole si-un soi de orz numit aloe”.

Dar ce nu daruieste glia ardelean truditorilor ei: “vinul care se face din belsug, este mai bun decat vinul romanesc (din Moldova si Muntenia), francez, marchez, autriac, morav”, mai cu seama cele de “Alba Iulia, Deva, Aiud, Biertau, Fenes si Medias”, iar “campul este plin pretutindeni de cirezi de vite” si “pe laga ei cresc cai de vita aleasa si iuti la fuga, pe care strainii ii cumpara cu pret bun”.

Nu-i munca a omului care sa nu leste produca inzecit, intr-atat de binecuvantat ii apare calaretului acest stravechi tinut romanesc. “Sunt albine din belsug”, noteaza el, “atat de casa cat si salbatice, mai ales in regiunea Oltului. De la acestea strang ei din belsug, ceara si miere, si fierv un mieg generos de aceeasi calitate ca cel lituanian, dres cu ierburi aducatoare de sanatate si cu un fel de aromati si-l vand cu pret mare in tarile vecine”, caci acolo “campul este pretutindeni acoperit cu tot felul de ierburi de leac si cu iarba obisnuita”. Pana si numeroase “salbaticiuni” care umplu padurile, “cai salbatici cu coama pana la pamant, apoi cerbi, caprioare, vulpi si iepuri la imbracamintea femeilor” ca si “lupii si ursii … ce se aduna uneori in haite” aduc oamenilor “frumoase castiguri”. Un peisaj de o salbateca maretie farmeca si subjuga peregrinul prin Transilvania: “Padurile si muntii, atat muntii Carpatilor cat si cei dinspre Tara Romaneasca, o incing ca o coroana, mai mult chiar: aproape ca nu se poate merge de la un oras sau sat la altul altfel decat printre dealuri si munti padurosi, dintre care cei mai inalti sunt acoperiti cu zapada vesnica”. De altfel, lamureste Frolich, “aceasta tara a fost numita Transilvania, dupa multimea padurilor”. Ospitalitatea transilvaneana, cuprinzand inlensiri de tot felul, va fi si ea generoasa: “Straini in trecere si altii, la recomandarea vreunui demnitar mai inalt la curte, capata cu usurinta de la principele Transilvaniei salv-conduct si scrisoare de libera trecere prin toata Transilvania, cu care pot calatori dintr-un oras in altul, si acolo sunt tinuti in ospatarii, din grija primarului … cate doua-trei zile, cu mancare si bautura din belsug, pe cheltuiala obsteasca si apoi sunt dusi mai departe”, asta in afara de obisnuita buna privire pe care romanul de rand, la casa lui, o face strainilor, dupa datina. Relatarea neamtului Eberhard Werner Happel reia aproape in totul cele mai sus pomenite despre apulenta aporape legendara a Ardealului: “Pamantul este imbelsugat in aur si argint ca si in otel, antimoniu, pucioasa, arama si sare minerala buna la gust. Este un mare belsug de roade. Graul creste pe un pai inalt cat trestia, si nu pot gasi nicaieri mai bun, ei hranesc vitele cu tarate si mei. Orzul creste prea bine aici si oamenii nici nu au nevoie de el pentru a pregati berea, deoarece au vin destul care este mai bun decat unele vinuri din lumea crestina”, afara de vinul de Rin si de cel unguresc. Sigur ca si “albinele produc des ceara si miere”, iar “padurile “nu duc lipsa nici de vanat, nici de vulturi, soimi, fazani, potarnichi, pauni salbatici, cocosi salbatici, lebede etc.” Eberhard Werner Happel mai mentioneaza si ca “in gradinile lor, locuitorii … cultiva foarte des o buruiana anumita cu care se vopseste tortul in rosu, astfel ca un singur gospodar poate sa incaseze 300 pana la 400 de gulbeni pe an”. In sfarsit, “tara nu duce lipsa nici de fluvii navigabile bogate in corabii, in peste si in aur” si intreaga Transilvanie este incinsa de paduri si de munti, astfel ca este socotita foarte vine instarita …