|
|
Curs Comenius incluziune si integrare predarea elevilor migranti in invatamantul obligatoriu |
Luni, 03 Decembrie 2012 00:00 |
Invitatie curs Comenius
Incluziune si integrare - predarea elevilor migranti in invatamantul obligatoriu
"Vă adresăm invitaţia de a participa la un curs Comenius cu tema "Incluziune şi Integrare - predarea elevilor migranţi în învăţământul obligatoriu" care va avea loc în localitatea Oulu, Finlanda în perioada 6-10 Mai 2013.
Granturile disponibile pentru a permite participarea la curs se aproba de către Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi formării Profesionale
Sunt eligibili pentru a aplica la un grant Comenius toți cei implicați în educația școlară (cadrelor didactice precum şi alte categorii de personal şi specialişti care lucrează în învățământul școlar).
De ce aţi participa?
Pentru ca România se confrunta cu problemele generate de Remigraţia copiilor români.
Pentru că în perioada 2008 – mai 2012, peste 21.000 de copii români reveniți doar din Italia și Spania au solicitat echivalarea studiilor pentru reînmatricularea în sistemul educațional românesc. Dintre acești copii, 30% prezintă probleme de readaptare și integrare socială: dificultăți emoționale, comportamentale, de atenție sau relaționale.
Altfel spus, anual, 1.200 - 1.400 din totalul copiilor care remigrează se adaugă pe lista celor care necesită intervenţie specializată promptă din partea serviciilor de
asistenţă psihologică, socială şi şcolară, deoarece prezintă risc semnificativ/major de manifestare a unor dificultăţi de readaptare.
Pentru că în Romania, există în mare două grupuri de copii afectați de migrație; primul include copii care migrează fie cu părinții, fie singuri iar al doilea include copiii lăsați acasă de unul sau de ambii părinți care au migrat. UNICEF a identificat faptul că ambele grupuri de copii sunt vulnerabile. Atunci când copiii sunt lăsați acasă aceștia dezvoltă probleme psihosociale legate de anxietatea de separare și fără îngrijirea protectivă a părinților pot apărea riscuri semnificative, totuși atunci când migrează pentru
a se alătura părinților lor, ei pot deveni subiect de discriminare și de excludere socială și pentru o varietate de probleme de adaptare în țara de destinație. Survenită
peste aceste experiențe, remigrația prezintă un nou set de probleme de adaptare pentru care copiii (şi părinții) sunt adesea nepregătiți.
Pentru că Organizaţia Națiunilor Unite (1998) defineşte migrantul ca „orice persoană care îşi schimbă ţara de rezidenţă obişnuită”, o definiţie care însă ascunde
dimensiunea, impactul şi complexitatea mobilităţii transnaţionale. Guvernele, organizațiile și profesioniștii care lucrează cu copiii și familiile acestora trebuie să își recunoască obligațiile de a promova drepturile și bunăstarea copiilor afectați de migrație, în conformitate cu principiile CDC.
Pentru că pe lângă problematica politicilor sociale, sunt necesare metode/recomandări practice pentru cadre didactice, profesioniști din serviciile de asistenţă sociale
și de sănătate pentru copii remigranţi/migranţi și părinți.
Cursul "Incluziune şi Integrare - predarea elevilor migranţi în învăţământul obligatoriu" va oferă posibilitatea de a afla politicile, metodologia şi practicile utilizate în educația copiilor migranților în Finlanda și în alte țări ale UE, exemple de Bune practici în lucrul cu copilul migrant, practici care pot fi utile pentru abordarea situatiei şi a copilul care a suferit o experienţă eşuată de migraţie.
Vă rugăm să citiți fișierele atașate și să aplicaţi pentru curs.
Inainte de a aplica la Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi formării Profesionale trebuie să faceţi pre-înregistrarea la curs, transmiţînd la adresa de e-mail: shadows.finland@gmail.com urmatoarele informaţii:
1. Nume şi prenume
2. Numele şcolii-Instituţiei
3. Poziţia-funcţia şi profesia
4. Adresa de acasă şi Oraşul- Ţara
5. Nr. de telefon
6. Adresa de e-mail
Veţi primi o scrisoare care atestă acceptarea participării la curs de către Shadows Finland.
Descarcaţi formularul de aplicare de pe pagina Agenţiei Naţionale: http://www.anpcdefp.ro/programe/llp/comenius/ secţiunea Formare continuă pentru personalul implicat în educaţia şcolară / Participare la seminarii şi conferinţe - Apelul 2013 ( http://www.llp-ro.ro/userfiles/Apel_2013_COM.pdf ), Depunerea candidaturii / Ghidul
Termen limită pentru aplicare este 16 ianuarie 2013.
Enrolment form Shadows Finland 2013
Needs Analysis Shadows Finland 2013
SF flyer 2013
SF notes on application 2013
Articole asemanatoare mai vechi:
|
Ultima actualizare în Joi, 06 Decembrie 2012 21:14 |
|
LES ETAPES DE LA COMPRÉHENSION ORALE
Ilie MINESCU
Universitatea de Vest TIMIŞOARA
La pré-écoute
Lors d’une activité de compréhension orale, les élèves comprennent en général:
les mots qu'ils connaissent déjà;
les mots transparents ;
les mots dont... Read more
Conţinutul dosarului comisiei metodice sau ariei curriculare
I. Componenta organizatorică
- structura noului an şcolar;
- încadrări;
- componenţa catedrei (nume, grade didactice, vechime);
- orarul membrilor catedrei.
II. Componenta managerială
- raport de activitate pe anul... Read more
Plan cadru pentru invatamantul profesional 2014
Vezi OMEN 3152, cu privire la planurile cadru pentru invatamantul profesional de stat cu durata de 3 ani pentru anul scolar 2014-2015.
Read more
EDUCAŢIA GLOBALĂ
- REPERE METODOLOGICE -
CUNOŞTINŢE, ABILITĂŢI, ATITUDINI ŞI VALORI
2.1. CURRICULUM, CUNOŞTINŢE ŞI ABILITĂŢI
Specificitatea curriculumului educaţiei globale constă, în principal, în importanţa pe care educatorii şi şcolile care implementează acest proiect... Read more
STUDIU ASUPRA PROBLEMEI LIBERTĂȚII LA DOSTOIEVSKI
Andone Crenguța - profesor
Colegiul Tehnic de Transporturi Brașov
Problema libertății apare în opera lui Dostoievski în “Frații Karamazov” și presupune posibilitatea personajului de a... Read more
SĂNĂTATEA FIZICĂ ȘI PSIHICĂ SUB SPECTRUL BULLYING-ULUI
Profesor educator Mureșan-Chira Gabriel
Școala Gimnazială Specială Centrul de Resurse și Documentare pentru Educația Incluzivă/ Integrată, Cluj-Napoca
... Read more
Film Baietelul - combaterea si prevenirea abandonului scolar
Filmul Baietelul a fost realizat in cadrul proiectului de combatere si prevenire a abandonului scolar in randul copiilor proveniti din familii defavorizate socio-economic,... Read more
EMOŢII ŞI TEMERI PRIVIND ADAPTAREA COPILULUI LA GRĂDINIŢĂ
Prof. înv. preşc. Brehoi Maria
Grădiniţa cu P.P.Nr.33, Braşov
Începerea şcolii şi a grădiniţei este o perioadă plină de emoţii atât pentru copii... Read more
EVOLUŢIA FENOMENULUI TURISTIC PE LITORALUL ROMÂNESC
Carmen Camelia Rădulescu, profesor,
Grup Şcolar ,,C. A. Rosetti” Constanţa
Rezumat: Litoralul românesc al Mării Negre reprezintă o zonă de importanţă majoră pentru turismul din România.… ROLUL AUTOCUNOAŞTERII
ÎN DEZVOLTAREA PERSONALĂ ŞI PROFESIONALĂ
Profesor Jianu Camelia
Colegiul tehnic Reşiţa, Caraş-Severin
Autocunoaşterea te ajută să îţi dezvolţi propriul potenţial, să identifici piedicile, dar şi resursele şi posibilităţile de realizare;…
CAPITOLUL II
Inspectia unitatilor de invatamant preuniversitar
SECTIUNEA a 2-a
Inspectia scolara generala a unitatilor de invatamant preuniversitar: activitatea de preinspectie
Art. 20. -
Inspectorul coordonator al echipei realizeaza urmatoarele activitati preparatoare…
RAPORTUL DINTRE EVALUARE, PREDARE ȘI ÎNVĂȚARE
Profesor: Vasilache Paraschiva
Școala Gimnazială „ Șt. O. Iosif ” Tecuci
Rezumat: Evalurea școlară reprezintă o componentă foarte importantă a activității didactice. Profesorul, elevul sau… LA CINÉMATOGRAPHIE. OEUVRES
LITTÉRAIRES FRANÇAISES PORTÉES A L’ÉCRAN. ÉTUDE.
Prof. Alexie Cristina
Colegiul Tehnic « Ion Mincu », Slatina
La cinématographie c’est un voyage dans l’intérieur des habitudes, des coutumes, des rêves humains, un passeport…
ANEXA Nr. 8
la regulament
CHESTIONAR PENTRU PARINTI*)
___________
*)Raspunsurile la acest chestionar au caracter confidential.
- model -
Cunoasteti numele invatatorului/dirigintelui clasei in care invata fiul/fiica dvs., precum si… INFLUENȚA ANTICHITĂȚII GRECO-LATINE
ÎN OPERA LUI ALEXANDRU MACEDONSKI
MIRON Costina Violeta, Doctorand Universitatea “Ovidius” Constanţa
Prof. la Școala cu cls. I-VIII Tălpaș, Dolj
Alexandru Macedonski est le théoricien de la modernité entre les…
COMBATEREA ABSENTEISMULUI ŞCOLAR
Profesor Păduraru Constantin Eugen
Şcoala gimnazială nr. 1 Slănic Moldova, judeţul Bacău
Rezumat
Fenomenul de absenteism conduce la insuccesul şcolar şi constituie un pas important spre abandonul şcolar. Pentru a putea… FORMAREA NOŢIUNILOR ELEMENTARE
NECESARE STUDIERII GEOGRAFIEI ÎN CICLUL GIMNAZIAL
Profesor Miron Steluţa Otilia
Şcoala Gimnazială Movila Miresii, judeţul Brăila
Rezumat: Achiziţionarea noţiunilor elementare de geografie se face pe tot parcursul ciclului primar, mai accentuat…
|
|