Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768


Curricumul_valorificarea culturii generale_proiect_protocol
Joi, 08 Aprilie 2010 00:00

ÎMBOGĀŢIREA CURRICULUMULUI

PRIN VALORIFICAREA CULTURII GENERALE

Institutoare Teodora Nacov Pereni

Liceul Teoretic ”J. L. Calderon” Timişoara

Participarea elevilor la activitāţi aparţinând unor proiecte locale, judeţene, interjudeţene, naţionale şi internaţionale constituie o modalitate directā de educare şi integrare în sistemul educaţional de tip european. Activitāţile cu scop caritabil şi de voluntariat constituie valenţe ale acestor proiecte (primordial sau în subsidiar).

Proiectele amintite se realizeazā inclusiv prin colaborāri, parteneriate cu grupuri educaţionale (clase de elevi/ învāţāmânt primar / gimnazial / liceal; O.N.G.-uri, instituţii culturale, fundaţii, asociaţii, etc). Rolul acestor colaborāri este de a multiplica impactul educativ al acestor activitāţi. Formarea personalitãţii copilului este strâns legatã de deschiderea spre societatea civilā.

O mare varietate de forme posibile o cunosc activitãţile prin care poate fi sprijinită educaţia implicită procesului instructiv-educativ pentru formarea sistemului de valori; o parte a lor pot fi activităţi complementare, centrate pe valorificarea filonul culturii tradiţionale.

Bine proiectate, activitãţile adiacente procesului instructiv educativ (concursuri, vizite, vizionãri de spectacole, filmãri, participare la repetiţii de teatru, ateliere pe echipe, excursii tematice, de studiu, de recreere, spectacole, serbãri şcolare, participarea la parteneriate şi proiecte educative, etc) pot îmbogãţi cultura generalã a elevului.

Cunoaşterea realitāţii, în toate aspectele sale: sociale, economice, culturale, şi înţelegerea, cunoaşterea bogăţiei formale şi semantice a formelor plastice aparţinând creaţiei populare şi tradiţiilor poporului nostru sunt esenţiale în formarea personalităţii complexe a elevului; înţelegând de unde pornesc izvoarele vor putea respecta şi valoriza bogata moştenire artistică a neamului, îşi vor îmbogăţi conştiinţa apartenenţei în profunzime, îşi vor nuanţa receptarea, trăirile şi exprimarea proprie.

Elevul are de câştigat în profunzimea demersului şcolar; va avea multiple repere suplimentare în înţelegerea şi însuşirea noţiunilor predate la ora de curs.

Majoritatea acestor tipuri de activităţi au un puternic impact asupra educaţiei copilului în formare, îmbogāţind gradul de asimilare şi lārgind sfera de cunoştinţe aparţinând culturii generale.

Dezvoltarea acestei categorii de activităţi de tip vizual, estetic poate fi realizată prin organizarea de sesiuni de documentare: vizite la muzee, colecţii de artă populară din judeţ (inclusiv în decursul unor excursii) precum şi în Timişoara, la Muzeul Etnografic, Muzeul Banatului, Muzeul de Artă, la Sarmisegetuza, Castelul Huniazilor, Cetatea Soimoş, mãnãstiri, etc.

Astfel, elevii vor putea identifica modalităţile prin care se conturează identitatea de neam; ei vor cunoaşte atât tradiţiile şi obiceiurile româneşti de pe teritoriul ţării, cât şi acelea din zonele geografice locuite de români, în alte ţări: Serbia, Voievodina, Ucraina, Bulgaria, Ungaria. Aceste activităţi pot fi cu caracter creativ-cultural, sportiv-turistic, prin organizarea de spectacole, serbări, vizionări, audiţii muzicale, organizarea de expoziţii, sau având un caracter de cercetare (culegerea de folclor, studierea costumului tradiţional, etc).

Acestea sunt modalitãţile de lucru la care am recurs, în cadrul colaborãrilor iniţiate, cu elevii clasei a II-a, a III-a, a IV-a (Liceul Teoretic “Jean Louis Calderon”, institutor Teodora Pereni Nacov) şi cei ai clasei a VI-a, a VII-a, a VIII-a (Liceul de Arte Plastice Timişoara, prof. Claudia Giuca). Au fost formate ateliere de creaţie în care elevii au realizat, atât în cadrul orelor de specialitate, cât şi în cadrul unor activitāţi adiacente, exerciţii şi teme inspirate din tradiţia şi istoria patriei; pentru compunerea de suprafeţe plastice în tehnica colajului; bogăţia formală rezultată a dovedit importanţa imaginilor acumulate prin documentare. Alte teme realizate în cadrul orelor de Educaţie Plastică şi Abilităţi Practice (“Obiceiuri de iarnă”, “Datini de Crăciun”, Brăduleţul“, “Mărţişorul”, “Dragobetele”, “Oul de Paşti”, “Hristos a-nviat!”, etc.) au fost realizate cu interes datorită apropierii copiilor de înţelegerea datinilor strămoşeşti; în activităţile transcurriculare, elevii au dovedit un real interes pentru participarea la programe. Alte teme: comuniunea tradiţionalã om-natură (“codru-i frate cu românul”), - plantarea copacilor (Eno Tree Planting Day, sept.2007); datina creştină a Crăciunului (“Dar din dar se face Rai”, colindatul), prin realizarea de felicitări de Crăciun (cu motive tradiţionale) şi dăruirea lor către copiii instituţionalizaţi (proiect umanitar “Mesagerii lui Crăciun”, la Fundaţia Familială Rudolf Walther); dragostea de naturā, prin iniţierea unui proiect de plantare, serbare şi picturā exterioarā, cu tema “Copacul”- implicând astfel, prin parteneriat, şi clasa a II-a de la Liceul Teoretic “Jean Louis Calderon” (instit. Teodora Pereni Nacov, instit. Maria Ardelean) şi preşcolarii de la grupa germanā (3-6 ani) ai Grādiniţei P.P. 21 Timişoara (instit. Ildiko Antal); icoana creştinã: expoziţie “Exerciţii pentru icoane- mai 2008” de la sediul Asociaţiei “Memorialul Revoluţiei 16-22 decembrie 1989” (preş. dl. Traian Orban); înţelegerea istoriei recente; - participarea elevilor la concursul “Elev în comunism”, lansat pe plan naţional.

Activitãţile, precedate de secvenţe ritmice de documentare: desene realizate după exponatele din Muzeul Etnografic, Muzeul Banatului, Muzeul de Artă, atenţia acordatā elementelor de peisaj tipic regiunii noastre (prin ieşirile pentru pictură în peisaj şi prin vizitele de lucru la Muzeul Satului) s-au dovedit a fi importante în formarea, educaţia elevului.

Pot argumenta cele susţinute mai sus, arātând cum, în cadrul disciplinei opţionale: “ROGVAIV – Culorile mele”, la cursul cu tema: acord cromatic cu dominanta caldā – oranj, elevii au creat, cu materialele de lucru specifice picturii, conform programei şi planificārii aprobate a acestui opţional, compoziţii foarte diverse şi bogat detaliate; unele compoziţii conţineau elemente cum ar fi: plante diverse, aranjamente florale (de unde reieşea clar faptul cā, extracurricular, au participat la şedinţe de lucru – ikebana, a lāsat o amprentā în volumul de informaţii sintetizate de elev); altele cuprindeau elemente de peisaj care nu erau standardizate, imaginate, ci erau amintiri din excursiile în naturā, altele erau compoziţii cu cifre (provenind de la exerciţiile de logicā matematicā), ş.a.m.d.

Ca aplicaţie demonstrativã, posterul creat este realizat pe grupe de lucru – atelier de educaţie plasticã şi tehnologicã.

Scopul urmãrit a fost ca, odatã cu însuşirea noţiunilor de compoziţie, elevii sã creeze imagini care sã evoce elementele de culturã generalã achiziţionate, pe tema “Comunitatea noastrã” (sintetizând cunoştinţele de etnografie, geografie, istorie, educaţie civicã ş.a.m.d.).

Prin intermediul acestor activitāţi, cunoştinţele şcolare şi cele asimilate colateral se împletesc, întārind cultura generalā, în acelaşi timp, elevii îşi dezvoltă sentimentul de apartenenţă la comunitate, se educă în spiritul respectului faţă de valorile societāţii noastre.

Astfel, prin îmbogāţirea curricumului, elevul este deschis spre cunoaşterea şi participarea activā la viaţa comunitāţii, a societāţii civile.

În consecinţã, temele de lucru din cadrul curricumului pot fi abordate cu un grad de complexitate mãrit, iar coeficientul de acumulare de competenţe, deprinderi, cunoştinţe sã devinã mult îmbogãţit.

 

Proiect educaţional local - “Banatul – istorie, culturã, religie, legendã”

Protocol pentru parteneriatul educaţional

 

Ultima actualizare în Vineri, 16 Aprilie 2010 19:27
 

Revista cu ISSN

CULTIVAREA SPIRITULUI COMPETITIV LA ELEV…

CULTIVAREA SPIRITULUI COMPETITIV LA ELEVI PRIN PROIECTE EDUCAŢIONALE EXTRACURRICULARE PE TEME MATEMATICE ÎN ÎNVǍŢǍMÂNTUL EUROPEAN   Profesor Drãgan Cãtãlina Şcoala Nr. 22 „Dimitrie Cantemir”, Galati     Pentru a obtine efecte benefice ale...

Read more

Comunicare si relationare interpersonala…

COMUNICARE ŞI RELAŢIONARE INTERPERSONALĂ LA VÂRSTA PREȘCOLARĂ Prof. Elena Oana NECHITA Grădinița cu Program Prelungit ”Micul Prinț” Baia Mare Relaţiile interpersonale reprezintă cadrul, contextul...

Read more

Dascalul de profesie roman

DASCĂLUL, DE PROFESIE ROMÂN   Prof. Antal Adrian-Grigore Liceul Teoretic “O. C. Tăslăuanu” Topliţa, jud. Harghita   Am încercat prin articolul meu să trag un semnal de alarmă referitor la direcţia greşită spre care se...

Read more

Sanse egale pentru copiii proveniti din …

ŞANSE EGALE PENTRU COPIII PROVENIŢI DIN MEDII DEFAVORIZATE Prof. CORD MARILENA Școala Gimnazialā Cālāƫele, Judeƫul Cluj Prima cerinţă a educaţiei incluzive este de a diminua până la a elimina toate formele...

Read more

Familia scoala comunitatea parteneri in …

FAMILIA, ŞCOALA, COMUNITATEA - PARTENERI IN EDUCAŢIE     Institutor, Olaru Viorica, Şcoala cu clasele I-VIII ,,Petre P. Carp”, Localitatea Tufeşti, judeţul Brăila                                                                                                                           Informarea si formarea părinţilor în ceea ce priveşte şcolaritatea copilului presupune,...

Read more

Notes sur la possession - appatenance

NOTES SUR LA POSSESSION/APPARTENANCE    Prof. Ilie Minescu  Universitatea de Vest, Timişoara     La relation d’interdépendance exprimée par le possessif a une structure variable selon le type de combinaison syntagmatique qui relie les deux éléments....

Read more

Traditii in Sinca Noua la Lasatul Seculu…

TRADIŢII ÎN ŞINCA NOUĂ DE LĂSATUL SECULUI   Profesor Geografie. Constanin Mădălina Şcoala Generala Nr. 1 /Liceul Grigore Moisil Braşov     "Roata de foc" se înscrie în rândul tradiţiilor populare legate de fertilitate şi...

Read more

Ideea romaneasca de existenta

IDEEA ROMÂNEASCĂ DE EXISTENŢĂ   Prof. Maghiar Adina S08 „Arany Janos”, Salonta        Ideea românească despre Dumnezeu transformă o fiinţă abstractă, o putere impersonală, într-o fiinţă reală, particulară, într-un ins. Între creaţie şi întrupare...

Read more