Cum viseaza persoanele lipsite de vedere?

Daca maginile onirice sunt preponderent vizuale, cum viseaza persoanele lipsite de la nastere de vedere? Aparitia imaginilor onirice mai este insotita de miscari oculare rapide? Dar continutul acestor imagini se aseamana sau se deosebeste radical de cel al viselor elaborate in starea de somn de catre persoanele cu ascultare vizuala normala?

Cercetarile psihologului Franz Strunnz incearca sa raspunda unor astfel de intrebari. El atrage atentia asupra faptului ca in antichitate se considera ca cei lipsiti de vedere erau daruti de zei cu capacitati de previziune deosebite. Aceasta credinta se prelungeste azi in parapsihologie, conform careia nevazatorii, in mod compensatoriu, pot avea perceptii extrasenzoriale. Astfel explica unii specialisti, de exemplu uluitoarea capacitate de retrocognitie (de cunoastere prin modalitati paranormale a unor eventimente petrecute in trecut), da care a dat dovada Evanghelka Dimitrova din satul Petrici – Bulgaria, cunoscuta pretutindeni sub numele de Vanga.

Studiul imaginilor onirice ale navzatorilor nu are nimic de-a face cu supranaturalul sau parapsihologia. Dimpotriva. Continutul viselor celor lipsiti de vedere inca de la nastere, ca si ale celor care si-at pierdut vederea in primii ani de viata in urma unor boli sau accidente, probeaza ca activitatea psihica apare in relatia dintre subiect si obiect, ca imaginea mintala reflecta realitatea obiectiva intr-o forma mediata de structura interna a analizatorilor senzoriali. Imaginile onirice ale orbilor congenitali nu sunt de natura vizuala: au o structura comlexa, formata din senzatii motrice, acustice, olfactive si gustative. Totusi, persoanele lipsite de vedere isi descriu visele apeland la notiuni cu continut vizual. Uneori – asa cum reusea Hellen Keller, oarba surdomuta, care si-a invins infirmitatea, obtinand titluri acedemice si publicand lucrari de un real interes stiintific, precum: “Povestea vietii mele” (1904) si “Dezvoltarea si educarea orbilor surdomuti ca problema psihologica, pedagogica si lingvistica” (in colaborare cu psihologul german W. Stern, in 1905) – imaginile onirice ale orbilor se prezinta in culori magnifice. Psihologul Franz Strunz considera ca ne aflam in fata unui fenoment de “verbalism”: cand persoanele nevazatoare evoca florile multicolore si campiile de un verde crud ce le-au aparut in vis, nu inseamna decat ca dau expresie unui continut emotional, fara sa fi sesizat raportul corect dintre substantiv si adjectiv. Desi imaginile ce alcatuiesc visul la persoanele cu cecitate congenitala nu sunt de natura vizuala totusi, si la acestea, in timpul somnului, se inregistreaza – la anumite intervale – miscari oculare rapide.

Continutul imaginilor onirice la nevazatori este, ca si la ceilalti oameni, bogat in trairi emotionale. Predomina, sentimentele de teama, angoasa, emotiile negative. De altfel, in general, se apreciaza ca aproximativ 60% din imaginile elaborate in starea de somn paradoxal au un continut afectiv dezagreabil. Totusi visul celor care nu au vazut niciodata lumea in care traiesc se particularizeaza printr-o serie de elemente. De cele mai multe ori actiunea din vis nu are loc in spatii largi, deschise; nu sunt strabatute instantaneu distante nesfarsite. Decorul in care se petrece actiunea poate fi foarte diferit interpretate, nu se individualizeaza prin elemente definitorii. Visul nu este populat de prea multi “actori”, predomina obiectele de dimensiuni mici. Structura visului la orbii din nastere este mai coerenta, succesiunea senzatiilor mai putin ilogica si simbolismul imaginilor onirice mai putin sofisticat.

Toate aceste caracteristici trebuie puse in legatura cu experienta senzoriala si cu dificultatile de adaptare ale nevezatorilor la cerintele vietii cotidiene. Spatiul in care se misca in viata de zi cu zi persoanele cu baston alb si ochelari fumurii este relativ redus. Nici visul lor nu cuprinde spatii fata limite. Dificultatile de orientare in actiunile cotidiene transpar si in vis: peisajul monoton poate fi diferit interpretat. La fel, numarul redus de persoane ce iau parte la tasatura de intamplari mai mult sau mai putin bizare din visul nevazatorilor poate fi explicat prn barierele ce le intampina acestia in stabilirea contactelor interumane. In fine, in imaginile onirice ale orbilor congenitali apar mai multe obiecte de dimensiuni mici si foarte rar obiecte cu dimensiuni marite deoarece perceptia nevazatorilor se bazeaza, in principal, pe perceptia cutanata. Ei pastreaza impresii de la obiectele pe care le-au pipait sau de la care au avut senzatii auditive, olfactive sau gustative.

Cercetarile de psihofiziologie a visului realizate de Franz Strunz au condus la unele concluzii interesante si in legatura cu continutul imaginilor onirice la persoanele care si-au pierdut vederea la diferite varste. Acestea conserva in memorie fragmente de imagini vizuale ce apar si in vis. De regula, la astfel de persoane imaginile onirice au in componenta si imagini vizuale doar in situatiile cand orbirea a survenit la varste de peste 7-8 ani. In unele cazuri chiar dupa mai mult de 50 de ani de la orbire se pastreaza in vis imagini vizuale.

Imaginile onirice ale navazatorilor nu sunt nici identice, nici total diferite de cele ale persoanelor cu acuitate vizuala normala. Cercetarea stiintifica a visului la persoanele lipsite de vedere ajuta la intelegerea mai profunda a universului spiritual atat al handicapatilor, cat si ai tuturor celorlalti oameni si demonstreaza, o data in plus, ca in activitatea psihica se reflecta intr-o forma subiectiva realitatea obiectiva. Adina Chelcea