Interferente.ro Cultura Pictura Culegatoarele de spice pictura Millet

Marţi, 11 Iunie 2013 22:55

Culegatoarele de spice pictura Millet

 

Culegatoarele de spice a lui Jean-Francois Millet reprezinta o pictura pe panza, 83,5 x 111 cm care se afla la Muzeul Orsay din Paris. Se pot remarca trei femei - culegatoare de spice. Acestea muncesc pe camp, adunand resturile ramase in urma cositului care tocmai a luat sfarsit. In fundal se pot vedea grupuri de tarani, muncind pe camp. Acestia strang fan, acesta fiind aproape pe sfarsite.

 

Belsugul snopilor si al carelor pline contrasteaza cu saracia recoltei tarancilor din prim-planul tabloului. Acestea sunt silite sa se multumeasca cu resturile imprastiate pe ogor. Se pare ca aceste femei erau impinse sa faca aceasta munca grea si obositoare din pricina saraciei si a disperarii. Pentru a face insa aceasta munca, strangerea spicelor, ele erau nevoite sa aiba aprobarea proprietarului terenului.

Imaginea satului si a cerului din planul secund pun in valoare talentul extraordinar de peisagist a lui Millet.

 

Tabloul lui Jean-Francois Millet suprinde si infatiseaza aspecte din cele mai dramatice ale vietii de la tara, departe de imaginea rustica ideala cu care artistii au obisnuit publicul. Jean-Francois Millet zugraveste scena intr-o nota lucida de realism, oferind o detasare totala si monumentala ce impidica privitorul sa nutreasca un simplu sentiment pentru aceste femei, subliniind tocmai demnitatea lor iesita din comun. Mainile femeilor ce culeg spice sunt batatorite, aspre, inrosite si crapate de munca. Millet suprinde intr-un mod absolut original si inedit truda celor trei femei, supranumite la scurt timp “cele trei Gratii ale saracilor”. Pictorul se opreste asupra trupurilor obosite si aplecate ale acestora, fara a lasa insa loc milei, prin faptul ca pune accentul tocmai pe demnitatea si pe extraordinara lor structura morala.

 

Tabloul “Culegatoarele de spice” a fost expus in 1857, starnind numeroase critici din partea publicului si dezaprobarea specialistilor. Se pare ca, in afara de subiectul in sine – viata de la tara, prezenta fizica a celor trei femei simple (taranci) si realismul cu care acestea sunt portretizate constituie elemente care deranjeaza. Vorbim despre o perioada in care ziarele vremii au pus accent pe trupuri lipsite de gratie, pe maini inrosite de munca.