Craciunul, praznicul familiei crestine

„Astazi s-a nascut

Cel far’ de-nceput,

Cum au spus prorocii.”

Nasterea dumnezeiescului prunc Iisus in pestera din Betleem e, desigur, una din tainele cele mai minunate ale religiei crestine, vrednica de toata luarea aminte.

Imparatul veacurilor, stapanul cerului si al pamantului se naste intr-o pestera.

Dar e oare pestera incaperea potrivita - nu pentru imparat, ci pentru cei mai smeriti muncitori?

Ce cauta aici boul, asinul, oile?

Oare de ce Maria si Iosif sunt cu traista in bat?

De ce atata saracie si mizerie?

Visat-au ci, in biata lor casa din Nazaret, sa duca atata lipsa, intr-un ceas asa de hotarator al familiei lor, cand Dumnezeu le trimite un prunc, pentru dainuirea numelui si a numelui lor?

N-a masurat, n-a croit, n-a cioplit, n-a dat la rand, n-a impodobit chiar cu mana sa dulgherul Iosif, un leagan pentru pruncul Iisus?

Iar Maria, obisnuita de mica sa coasa, sa teasa, sa impleteasca, sa faca tot felul de lucruri mana de mana femeiesti, sa nu fi pregatit din buna stiinta carpe, scutece, pernite, caite, fase etc. pentru Cel dorit de neamuri?

Dar iata ca ei nu sunt acasa, in Nazaret: nici in vecini, la preteni, rude sau cunoscuti, ci departe, in tara straina, unde nimeni nu le da adapost, intr-o pestera, de-a valma cu dobitoacele.

Maria si Iosif fac in toiul iernii o calatorie asa de anevoioasa, tocmai cand se apropie sorocul nasterii, ca sa dea ascultare poruncii imparatului Augustus de a se scrie tot poporul in cetatea de unde era de loc.

 Ei stiau ca acest prunc, zamislit si nascut in chip atat de minunat, inainte de a fi al lor, era al lui Dumnezeu.

Chiar daca Maria si Iosif ar fi uitat acest adevar, Iisus, avea sa li-l aminteasca mai tarziu, la varsta de 12 ani, in templul din Ierusalim.

Iata de ce vegheaza tacuti, smeriti, cutremurati de adevarati fiori de evlavie, la capataiul acestui prunc.

Da, pentru ca gandurile Domnului nu sunt ca ale omului, nici caile Lui cai omenesti.

Ce se intampla pe pamant nu e joc orb, capriciu ori aventura, ci o fireasca inlantuire de intamplari, stiuta si ingaduita de Cel de Sus.

Vrednicia ori nevrednicia noastra personala poate fi inceputul atator fericiri ori nefericiri viitoare.

Dandu-si seama de aceste adevaruri toti membrii familiilor, mai ales stalpii lor, tata si mama, sa se roage ca bunul Dumnezeu sa-i invredniceasca de copii buni, desfatarea lor cand sunt mici, mandria lor cand sunt mai marisori, sprijinul lor la boli si neputinte, bucuria de totdeauna a revederii lor, in viata aceasta, ca si in cea de apoi.