Craciunul in Tarile Romanesti in vechime

Obiceiurile de Craciun, ca mai toate datinile noastre, fac parte integranta din patrimoniul nostru national. Cu cat le vom cunoaste mai bine, fie chiar din simpla dorinta de a ne cunoaste trecutul, cu atat vom spori interesul cel putin pentru tineretul dornic sa cunoasca viata si obiceiurile marilor inaintasi.

Cum se sarbatorea odata Craciunul? Iata o descriere facuta de Pau de Alep, insotitorul Patriarhului Macarie din Antiohia, a Sarbatorilor Craciunului in trecut:

“Patriarhul ajunge in Targoviste, Scaunul de domnie al lui Matei Basarab, in ajunul sarbatorii Craciunului. El este primit de domnitor in biserica Stela si ia parte la toate serviciilor religioase incepand din ajunul sarbatorii Sf. Ignat.

Paul de Alep descrie obiceiul ce domnea la Curte, ca in ajunul Craciunului, Domnul impreuna cu ostasii si suita militara, socotita la peste 10.000 de oameni, sa se duca la vanatoare, caci traditia cerea ca in atare zile sa fie serbite a masa domnitorului, bucate din propriu sau vanat. Seara, domnitorul s-a intors incarcat, cu un vanat imens, in care pline cu porci sarbatici, iepuri, vulpi, ursi ucausi si pasari salbatice, precum cocori, becate, turturele.”

E descris apoi serviciul religios executat chiar pe patriarh, aratandu-se ca domnitorul fiind batran, nu a avut puterea de a sta in picioare de la inceput pana la sfarsit. Apoi, domnitorul iesi in balconul cel inalt, iar patriarhul il binecuvanta, domnitorul arunca multime de bani la sodati si saraci. Banchetul care a urmat e descris in felul urmator: “Cu ocazia aceasta, boierii cei mari se imbracara in costumele lor regale de onoare, fiind acesta obiceiul la sarnatorile mari si in acea zi stetera si servira la masa de la inceput pana la sfarsit. Dar de a doua zi, boierii pranzira cu domnitorul si altii servesc, dupa regula de peste an. De cate ori se aduceau farfuriile cu mancare din bucatarie, bateau tobele, sunau tranbitele si se auzea patrunzatorul sunet al fluierelor. De cate ori bea domnitorul sunau iar trambitele si se descarcau trei tunuri, de se cutremura pamantul.

Asa a mers pana seara, domnitorul sedea cu capul gol si inchina adesea cu pahare mari de cate o oca de vin. Mai intai s-au inchinat trei cupe in onoarea sarbatorii, apoi alte trei in onoarea patriarhului, pe urma iar si iar in numele domnitorului. Nimeni nu putea scapa sa nu bea sub niciun cuvant si toti cei admisi la masa domneasca erau deprinsi cu acest obicei de a tot bea pana se aducea lumanarile, ceea ce crea un semn de plecare.

Mai inainte de plecare, domnitorul distribuia vestminte de onoare la capii clerului si la egumenii manastirior domnesti, care rau primiti la banchetele domnesti. Atunci, patriarhului, care era de fata, i s-a dat un vestmant de catifea, apoi patriarhul a fost inapoiat la manastire cu trasura, inconjurat de un sir de seimeni si dorobanti armati cu lanci si spade si care mergeau inaintea si in urma trasurii.

Paul de Alep mai face interesanta descriere a unui obiectiv, care dainuia atat in Moldova, cat si in Tara Romaneasca, in Ajunul Anului Nou: Toti boieii in serviciu, guvernatori, parcalabi sau subasi si toti ofiterii divanului de toate gradee, se prezentau domnitorului si depun inaintea lui insignele demnitatii lor, fie o spada, un buzdugan, un toiag de argint sau orice alta arma, apoi se retrag. Noaptea, domnitorul le trimite fiecaruia sau o confirmatie sau o demisie, cel inaintat in boierie primeste insignele cu un verstmant de onoare, precum de asemenea si acel ce isi pastreaza postul sau de mai inainte, iar persoana pe care domnitorul voieste sa o departeze nu primeste nici un mesagiu, ceea ce egaleaza cu o demisie.

In cursul anului nu se face nici o inaintare in slujba si nici de degradare.”