Ce trebuie sa stim despre degeraturi

Prin notiunea stricta de degeratura se intelege numai un accident local al frigului, lasand deopotriva influenta frigului asupra intregului organism. Cu toate ca aceasta denumire nu cuprinde definitia completa, termenul este consacrat si il folosim ca atare.

Pentru aprofundarea cercetarilor legate de actiunea frigului s-au organizat numeroase expeditii arctice si subarctice, dotate cu laboratoare si cadre universitare,care sa poata urmari modificarile tesaturilor, in diferite etape, sub efectul inghetului. Toate aceste studii experimentale au avut si au ca scop gasirea unor metode eficiente de tratament si evitare a unor complicatii grave si mutilante, la care se ajunge uneori. Expunerile prelungite la frig determina o serie de leziuni asupra organismului, care pot fi reversibile sau ireversibile, si care sunt proportionale cu puterea de inghetare.

Aceasta putere de inghetare depinde de mai multi factori. In primul rand, sunt factorii de mediu ambiant, in care temperatura joaca rolul important. In general se stie ca pentru aparitia leziunilor de inghet temperatura este sub 0°C, coborand pana la -60°C, dar nu rare sunt situatiile cand apar degeraturi (piciorul de transee) si peste 0°C (+20°C - 0°C), in conditiile de mediu favorabil.

Un alt factor care trebuie avut in vedere este natura frigului: aerul uscat si apa. Dintre acestia, apa (umiditatea), fiind mai buna conducatoare de caldura, are o putere de inghetare de 25 de ori mai mare decat aerul uscat.

Un rol important il joaca si viteza de deplasare a aerului. Cu cat vantul este mai puternic, cu atat creste puterea de inghetare. Se cunoaste ca aerul in miscare, cu o viteza de 140 km/ora, are o putere de inghetare de 25 de ori mai mare decat aerul calm.

Un alt factor important in degeraturi si de care depinde severitatea leziunilor este durata de expunere la frig.

In afara acestor factori legati de mediul ambiant, puterea de inghetare mai depinde si de teren – de factorul uman.

Se stie ca nu toti oamenii suporta la fel frigul. Cei obisnuiti sa traiasca la Polul Nord – eschimosii – se simt foarte bine la temepraturi scazute, pe cand negrii din Africa nu pot suporta acestor temperaturi. Tinerii intre 20-45 de ani sunt mai rezistenti la frig decat varstnicii. Toleranta neeegala la frig mai depinde si de unii factori individuali, ceea ce explica faptul ca, in aceleasi conditii meteorologice, numai unele persoane dintr-o colectivitate face degeraturi.

Unii indivizi sunt mai sensibili la temperaturile scazute datorita unor boli cronice vasculare sau pulmonare, care scad temperatura cetrala, diminuand arderile intracelulare. Asa sunt suferinzii pulmonari (fumatorii – tusitorii cronici) cu scleroza pulmonara, bronsiaticii etc. Acestia, mai ales in conditii de altitudine, unde presiunea oxigenului din aerul respirat este scazuta, sunt mai predispusi la complicatii prin actiunea frigului. De asemenea, persoanele suferinde de boli cronice vasculare, cu tulburari circulatorii periferice (anemii, arterioscleroza, staza veroasa, edeme etc.), au o rezistenta scazuta si fac forme mai rapide si mai grave de inghetare.

Oboseala, surmenajul, alimentatia insuficienta (ratii hipocalorice), sendentarismul, prin diminuarea termogenezei, predispun mai frecvent indivizii la inghetare.

Nu trebuie omisi si alti factori extrinseci, care au importanta lor indiscutabila in aparitia degeraturilor. O imbracaminte insuficienta stransa pe corp si care jeneaza miscarile, incaltamintea fixa pe picior, care impiedica circulatia, mobilitatea si in special declivitatea membrelor, care favorizeaza staza si edemul, constituie tot atatia factori de care trebuie sa se tin seama in conditii de temperatura scazuta.

In aceste situatii trebuie subliniat si rolul alcoolului. Daca in cantitati mici este util prin actiunea vasodilatatoare. In schimb, depasirea dozelor utile si starea de ebrietate, prin pierderea de caldura si imobilitate (caderea in zapada), expune individul la degeraturi grave.

Contactul cu aerul foarte rece (la pol sau la mare altitudine) si mai ales in conditii de efort fizic, in respiratii frecvente, provoaca asa-numitul “plaman rece” sau “plaman inghetat”. Hiperventilatia cu aer rece poate provoca o congestie a mucoasei arborelui traheobronsic, cu tuse astmatiforma si hemoptizie (fenomen, intr-un fel, asemanator cu hiperventilatia in desert, cu aer uscat si fierbinte). Leziunile astfel produse predispun la infectii ale tractului respirator si, timp de 1-2 saptamani, bolnavii prezinta un spasm diafragmatic, cu dureri musculare abdominale si toracice.

Prevenirea “plamantului inghetat” se face prin evitarea hiperventilatiei in aer liber, purtand masti protectoare speciale. Tratamentul consta in repaus la pat (fara fumat), bronhodilatatoare, inhalatii cu aer cald umidificat, aerosoli si oxigen.

Nerespectarea sau necunoasterea anumitor reguli de lupta contra frigului, pe care multi amatori, iubitori ai muntelui si iernii, nu le stiu, platesc tribute mari, uneori pierzandu-si chiar viata. Asa se explica de ce exploratorii regiunilor arctice sau alpinistii profesionisti sunt foarte rar afectati de degeraturi.