Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768


Cautarea identitatii in media
Scris de mihaiela lazar   
Luni, 08 Decembrie 2014 19:19

CĂUTAREA IDENTITĂŢII ÎN MEDIA

 

                                                                                            Mureşan - Chira Gabriel

  Prof. Educator CRDEII, Cluj - Napoca

 

Asaltul informaţional este o realitate întâlnită la tot pasul. Ne punem întrebarea firească - cum ne protejăm copii de această avalanşă astfel încât să nu devină victime ale consumului de media. Vom focaliza valori autentice odată cu discriminarea informaţiei ca fiind benefică sau nu, sub un atent control parental.

Cuvinte cheie: abuz emoţional, degenerare etico - morală, cultură media, prietenii virtuale, control parental.            

            

              Prezentarea unei realităţii prin mijloace media reprezintă o provocare actuală expusă sub forma unei libertăţi disimulate sub aparenţa unei culturi media. Concentrarea formelor de comunicare într-un univers informaţional global, cu tehnologizarea excesivă a societăţii, impune două opţiuni individului şi anume - una de acomodare rapidă şi una - deloc uşoară în care acesta nu se adaptează sau se adaptează doar în aparenţă, astfel existând toate şansele unei izolări faţă de ceilalţi membrii ai societăţii. Se poate lansa ipoteza conform căreia tehnologia şi implicit informaţia/ datele, pot accede spre orizonturi nelimitate şi care, s-ar părea că ar genera efecte mai puţin dorite. Nelimitate sunt şi informaţiile  ce includ domenii diverse concentrate în baze de date, mari labirinturi informaţionale şi biblioteci pe măsură. Din ce în ce mai mult s-ar pune problema protejării unor categorii de persoane vulnerabile în faţa acestor” beneficii”. Variabile ca: vârstă, profesiune, maturizare emoţională, studii, predispoziţii, sunt deseori suspectate ca fiind în acord cu simptomele descrise ca dependenţe, excitanţi ai imaginaţiei, inhibând socializarea, decelerând funcţia familiei din suportul emoţional stabil. Aceste variabile pe care le suspectăm alături de alte componente ca: structuri sau substructuri de personalitate, gânduri, comportamente, atitudini şi aptitudini, non - valori sau prezenţa unor modele de „eroi” de o violenţă ridicolă, se pliază pe dorinţele unui subconştient dornic de împlinire astfel, am putea anticipa anumite cazuri în care s-ar părea că modificarea realităţii este posibilă în plan mintal. O scară spre iluzii, o sfidare o logicii, o cădere în ridicol. Aşadar, din acest punct de vedere putem vorbi despre un abuz emoţional într-o componentă de ne - monitorizare a activităţii media a copilului? Este posibil?

              Dacă facem referire numai la copii răspunsul poate fi afirmativ deoarece, dacă la adulţi a fost sesizat un fond relativ securizat şi sedimentat, la copii lipsa acestui discernământ în cazul media este relativ absent. Putem spune că, dacă este necontrolată informaţia oferită de mass – media, oartă spre irealităţi hrănind subconştientul cu fantasme, deviind interesele beneficiarului spre o realitate construită, radical modificată, controlul emoţiilor în acest caz fiind scăzut. Consumul mediatic fară discernământ poate afecta stilul de viaţă al familiei şi a copilului care creşte direct proporţional cu lipsa de interes al părinţilor, cu oboseala acestora şi cu numărul de ore lucrate de aceştia timp în care copilul, este deseori nesupravegheat. Nu puţine sunt statisticile vest-europene oferite de diverse instituţii şi asociaţii privind numărul mare al elevilor din gimnaziu - dar nu numai care, în detrimentul unei discuţii inteligente face - to - face preferă inerţia tastaturii şi realitatea virtuală ca subterfugiu al problemelor de relaţionare. Dorinţa de a coresponda cu un prieten virtual este bazată pe lipsa acestuia - fizic dar, este preferată deoarece, prin tastatură se poate crea profilul unui prieten ireal care ne oferă ceea ce dorim să auzim.

             Interesul psihologic asupra controlului informaţional depăşeşte latura psihosocială afectând nu întâmplător familii, anturaje, prietenii, medii de învăţare. Prin abuzul de mass - media în special prin televiziune şi internet se alimentează himerele unor experienţe de viaţă eşuate, incomplete sau incapabile de a realiza transferul asupra unei persoane reale sau situaţii. Aşadar, trebuie selectată această informaţie pentru a nu devenii o povară, o dependenţă bolnavă. Polimorfismul acestor informaţii este prezentat voit dar nu este accesibil decât căutându-l, cu alte cuvinte intervine dorinţa, interesul pentru’’hrana’’ cu aceste date mai ales în cazul abuzurilor. Interesant, s-ar putea formula ipoteza că vom avea dependenţe de televiziune sau internet...

               Comunicarea în acest nou parcurs transcultural reiese din globalizarea mediei, informaţiilor şi datelor, cu o reconsiderare a valorilor de viaţă normale şi reformularea acestora mai degrabă în infirmitate. Capacitatea de a analiza cognitiv informaţia oferită este de asemenea o problemă având în vedere exacerbarea fluxurilor informaţionale, generând subcultura urbană, degenerarea etico - morală, cu precădere în contactul cu medii indecente, de non - valoare, explicitate ca fiind degradante moral, excitante emoţional. Astfel de factori au fost sintetizaţi ca fiind săraci în valori morale, subliminali, cu jargoane bine stabilite şi intenţionat etalate. Contactul prelungit cu astfel de medii în special computerizate reconfigurează copilul, acesta fiind deseori în postura de a confunda anumite conduite decente cu unele indecente, degradante.  Recepţia pentru virtual s-ar părea că este alimentată funcţie de vârsta beneficiarului dar scade cu cât adultul se implică mai mult în controlul acestor surse de informaţie oferite copilului. Având în vedere cele afirmate mai sus, pentru protejarea copilului de nocivitatea unor astfel de informaţii ar fii necesară şi modificarea centrilor de interese ale copilului în paralel cu o atenţie deosebită acordată din partea adultului, sub forma unui control parental. Focalizarea pe medii de informare de calitate şi dozate cu măsură, canalizarea eforturilor de educare şi învăţare spre abilităţi ştiute sau de dată recentă descoperite, ar putea preveni dezechilibrele emoţionale ce caută să profite de carenţialitatea psihoemoţională a copilului. Cu alte cuvinte cheia este cumpătarea şi echilibrul atât în relaţiile copilului cu mijloacele de informare dar, în special cu  monitorizarea activităţilor informatice, prevenind accesul copilului la medii obscure şi mai ales la preântâmpinarea debutului precoce în consumul de I.T/ media. Este posibil în concluzie să sesizăm decelerări în educaţia etico - morală şi emoţională în era consumului aberant de tehnologie.

 

Bibliografie:

1. Constantin, Enăchescu., Tratat de igienă mintală, Editura Polirom, Iaşi, 2004

2. Mihaela, Sterian, Agresivitatea mediatică şi personalitatea, Editura Paideia, Bucureşti, 2004


Articole asemanatoare mai vechi:

Ultima actualizare în Sâmbătă, 17 Ianuarie 2015 17:53
 

Revista cu ISSN

Importanta strategiilor didactice de inv…

IMPORTANŢA STRATEGIILOR DIDACTICE DE ÎNVǍŢARE INTERACTIV-CREATIVǍ ÎN GRǍDINIŢĂ   Prof. înv. preşcolar Bălăşoiu Flaminia Grădiniţa P.N. Vălişoara   Rezumat Didactica modernă, spre deosebire de cea „tradiţională” pune în centrul acţiunii didactice copilul. Acesta nu mai este...

Read more

Integrare_copii cu cerinte educative spe…

PROBLEME DE INTEGRARE A COPIILOR CU CERINŢE EDUCATIVE SPECIALE Inst. Cristina Laura Şcoala cu clasele I-IV Susag, Comuna Craiva, Judetul Arad Ca fiintǎ socialǎ, omul...

Read more

Consilierea - activitate de formare a el…

CONSILIEREA - ACTIVITATE DE FORMARE A ELEVULUI   Profesor Maxim Elisabeta Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 2 Botosani     Schimbãrile care s-au produs la nivelul societãtii în general au determinat aparitia unor tendinte noi în...

Read more

Conceptul de metoda de invatamant

CONCEPTUL DE METODĂ DE ÎNVĂŢĂMÂNT Profesor Nae Mihaela, Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuşi”, Piteşti Un loc important în cadrul tehnologiei didactice îl ocupă strategiile didactice “respectiv un ansamblu de procedee...

Read more

Geneza unor frazeologisme romanesti

GENEZA UNOR FRAZEOLOGISME ROMÂNEŞTI   Lorincz Cristina profesor Liceul de Arte Plastice, Braşov   Rezumat: Articolul prezintă geneza unor frazeologisme româneşti, pornind de la explicarea termenului, etimologie şi ajungând la exemplificarea unora. Articolul subliniază de...

Read more

Padurea habitatul izvorului de viata

PĂDUREA – HABITATUL IZVORULUI DE VIAŢĂ   Prof. Ciobotaru Ana-Maria Şcoala Gimnazială Măicăneşti   Rezumat: Pădurea, izvor de viaţă începând de la strămoşii noştrii, reprezintă habitatul ori casa unde se nasc şi trăiesc animalele şi...

Read more

A fi sau a nu fi recunoscut lider

A FI SAU A NU FI . . . RECUNOSCUT LIDER   Prof. Bentz Teodora Col. Nat. “Al. I. Cuza “, Focşani     Conflictul este un ingredient cotidian al experienţei noastre de viaţă, traducându-se într-o...

Read more

Implementarea unui program personalizat …

IMPLEMENTAREA UNUI PROGRAM PERSONALIZAT DE RECUPERARE A RĂMÂNERII ÎN URMĂ LA ÎNVĂȚĂTURĂ   Prof.înv. preșcolar Ciolan Laura Elena G.P.P. ”Sfântul Nicolae” Câmpulung, Argeș   Rezumat Acest articol conține un studiu de caz al unui copil de...

Read more