Canepa - o planta magica

In spatiul romanesc, canepa a fost folosita inca din secolele VI-VI i.Hr. Herodot scrie ca tracii, ei contribuind la cultivarea si raspandirea plantei in nordul si sudul Dunarii. Dacii au cultivat-o si pentru fibre, iar cataplasma din inflorescente de canepa o socoteau cel mai efficient mijloc pentru vindecarea ranilor si arsurilor.

Leacurile cu canepa erau foarte raspandite in zona Carpatilor. Stim astfel ca imptoriva durerilor de urechi se pun intr-o oala noua carbuni aprinsi si seminte de canepa, bolnavul tinandu-si urechea deasupra oalei ca sa o patrunda fumul. In Salciuca (judetul Alba), inainte vreme, femeile cand nasteau, beau cate o ceasca de samanta de canepa impotriva durerilor.

O alta boala vindecabla cu ajutorul canepii este junghiul. Pentru a afla partea corpului unde s-a localizat junghiul, batranele de la sate puneau bolnavul cu fata in sus, in pielea goala, spargeau un ou caruia ii scoteau galbenusul si il purtau pe tot trupul bolnavului. In locul unde se spargea galbenusul era localizat junghiul. Pe galbenusul spart se punea funingine, tamaie si sare, iar deasupra, calti de canepa.

Uneori, terapia cu canepa a junghiului avea un aspect pur magic. Se lua un fuior de canepa din care se impletea o ata numita “ata de junghi”. In timpul impletirii, descantatoarea descria “muncile” canepei, de la arat si semanat, pana la impletitul atei sau pana la cusutul camasii, purtarea si ruperea ei, sau numai o parte a acestor munci, amenintand junghiul ca va fi supus aceluiasi tratament, daca nu paraseste bolnavul.

Oricum, ca sa te feresti de junghiuri, trebuie sa nu lasi pe pat furca si vartelnita cu care lucrezi canepa sau inul, iar fusul gol sa nu fie tinut in casa. Fusul imprumutat nu se ia inapoi, ca poate a facut cineva “de ursita” asupra lui sau vreo alta vraja. Chiar daca femeia care l-a cerut cu imprumut nu stie farmece, el tot iti poate aduce junghiuri si ura in casa.

In vechile credinte romanesti, canepa avea si rolul de aparator impotriva strigoilor sau moroilor. Pentru ca mortul sa nu se faca strigoi, se afuma sicriul cu calt de caepa, iar daca cineva murea intr-o zi de marti, pentru a nu se face strigoi, doua-trei femei batrane se duceau intr-o zi de joi la cimitir, cu putina canepa si cu un cutit de plug sau cu un briceag. Acolo rasfirau canepa pe langa mormant, inconjurau mormantul de trei ori cu cutitul, apoi il atarau de cruce, aprindeau o lumanare ce arsese in timpul noptii, inconjurau din nou mormantul de-a-ndaratul, aprindeau canepa rasfirata si descantau.