Boli cu transmitere sexuală - Sifilisul

Sifilisul este una dintre cele mai răspândite boli cu transmitere sexuală şi este o boală gravă prin consecinţele pe care le are în timp asupra tuturor organelor, în special asupra sistemului nervos şi cardiovascular.

Contaminarea cu microbul sifilisului se face prin raport sexual, prin atingerea leziunilor unui bolnav, prin sărut, atingerea obiectelor contaminate (pahar, briciul de la frizer, instrumente medicale insuficient sterilizate).

Sifilisul este produs de un microorganism în formă de spirală, vizibil la microscop, denumit spirochetă sau “Treponema palidum”. Este un microb foarte puţin rezistent la mediul extern, dar care, chiar în număr redus, pătrunde cu uşurinţă prin zgârieturile invizibile cu ochiul liber, dar totdeauna existente, la nivelul organelor genitale, în timpul contactului sexual. Ca atare, este important de ştiut că infecţia se poate produce fără ca pielea să fie aparent lezată. Odată pătruns în piele, microbul ajunge prin sânge să se răspândească în tot organismul.

La locul de pătrundere, apare după aproximativ 21 de zile de la contact, o rană rotundă superficială, roşie aprinsă şi complet nedureroasă, pe care, din nefericire, de multe ori bolnavul nu o observă. Ea este denumită, datorită durităţii la pipăit, şancru dur sau sifilis primar. Deşi rana se vindecă în 3-4 săptămâni, chiar fără tratament, microbul se răspândeşte în tot organismul, în ficat, splină, ganglioni, oase, sistem nervos, de unde se revarsă în mod periodic în sânge, producând variate erupţii cutanate. De-a lungul anilor, prin rezistenţa organismului, numărul de microbi scade, leziunile devin tot mai rare şi puţine la număr, în schimb ele sunt mai grave şi mai distrugătoare.

Evoluţia infecţiei sifilitice, de la contaminare – la aceste leziuni grave, este împărţită, din punct de vedere medical, în:

Perioada sifilisului primar, în care microbul este încă localizat în acel şancru primar.

Perioada sifilisului secundar, când microbul a invadat tot organismul, dar corpul luptă activ împotriva lui şi apar acele variate manifestări pe piele şi pe mucoase. Această a doua perioadă poate dura 1-3 ani, iar rănile care pot dispare şi singure, fără tratament, devin din ce în ce mai puţine la număr, uneori grupându-se în anumite locuri unde persistă, lăsând urme adânci. Tot în perioada secundară mai pot apărea şi alte semne ale bolii, astfel părul capului începe să cadă, cam la 4 luni de la apariţia şancrului, lăsând goluri la întâmplare. Apar dureri de cap, dureri manifestate mai ales în timpul nopţii. După trecerea perioadei primare şi a celei secundare, boala intră într-o nouă etapă de linişte aparentă, la fel de înşelătoare ca cea de după perioada primară. Această a doua etapă de linişte este mult mai lungă, ea putând dura câţiva ani.

Sifilide maculare

Sifilide papuloase

Perioada sifilisului terţiar este faza târzie a sifilisului, când apare o nouă reactivare a infecţiei sifilitice, mai puţin molipsitoare, dar mult mai gravă prin urmările sale. În general, semnele din această fază a bolii apar cam la 3-4 ani de la începutul infecţiei. Leziunile sunt mai distrugătoare, pătrund mai adânc pe locul pe care au apărut, şi, în plus, nu se mai închid de la sine, ci lasă urme definitive. De obicei, nu cruţă organele interne. În ficat apar umflături, nodului tari, care împiedică funcţionarea normală a acestuia. Uneori şi organele respiratorii şi ale vorbirii ajung să fie afectate. Se întâlnesc cazuri grave cu atingeri serioase ale oaselor, care suferă distrugeri interioare sau deformări.

Dar boala în această fază avansată poate prezenta şi alte manifestări, de data aceasta de o gravitate deosebită, prin faptul că atingerile privesc inima şi vasele de sânge. Ruperea sau astuparea acestor vase, mai ales a celor care alimentează inima, are urmări care pun direct viaţa în pericol. Câteodată se ajunge la atingerea sistemului nervos. Sifilisul nervos îl poate face pe bolnav să devină infirm în societate.

Posibilităţile de transmitere a infecţiei sunt mai mari în perioada întâia şi a doua, când leziunile sunt pline de microbi, care vor trece cu uşurinţă la partenerul sexual al bolnavului prin contactul direct genital, prin sărut sau prin folosirea obiectelor bolnavului (perie de dinţi, prosop, pahar, etc). Alături de sifilisul recent şi de cel târziu, cu semnele prin care poate fi recunoscut, mai există o formă de manifestare a acestei boli.

Este aşa numitul Sifilis latent, ascuns, fără alte semne pe piele sau în alt organ şi care nu se descoperă decât cu ocazia unor analize ale sângelui. Trebuie să arătăm că este foarte important să descoperim acest sifilis ascuns, cât mai devreme, pentru a înlătura pericolul ca boala să fie transmisă fără ca persoana în cauză să-şi dea seama de acest lucru. Este drept că pericolul de contaminare este mai redus decât în perioadele cu semne vizibile şi răni deschise.

Investigaţiile de laborator care ne stau astăzi la dispoziţie fac posibilă diagnosticarea chiar în faza de început a bolii. Aceasta se poate realiza prin analiza sângelui (reacţia Bordet-Wassermann) şi prin analiza lichidului cerebrospinal, care lămureşte prezenţa patogenului în sistemul nervos. Trebuie reţinut că un rezultat negativ la o persoană care a avut leziuni suspecte la nivelul organelor genitale, analiza fiind efectuată imediat după apariţia rănii, nu înseamnă că nu poate fi vorba de un sifilis. Este cunoscut faptul că, în primele 2 săptămâni de la apariţia şancrului, în sânge nu apare nici un semn care să vestească instalarea bolii în organism.

De asemenea, nu trebuie privită cu uşurinţă negativitatea rapidă a unei analize anterior pozitivă, în cursul tratamentului medical. Această negativare nu poate determina pe bolnav să considere lichidantă boala. Numai medicul este în drept să aprecieze rezultatul analizelor şi să hotărască asupra continuării tratamentului. Nu trebuie să uităm că din cauza neglijenţei boala se poate transmite şi la copiii celor în cauză. Aceşti copii prezintă semnele nepăsării părinţilor lor. Tabloul sifilisului moştenit este următorul: copii au nasul nasul turtit, în formă de ş , dinţii sunt mici rari şi neregulaţi, strâmbi, copii prezintă uneori tulburări de vedere, oase deformate, întârziere în dezvoltare, etc.

În ceea ce priveşte lupta împotriva sifilisului, există două mijloace: unele care ţin de fiecare individ şi altele care implică lupta colectivă. În primul rând trebuie să căutăm să ne ferim să contactăm boala. În majoritatea cazurilor apariţia leziunilor de sifilis se produce în urma unor relaţii intime întămplătoare, de obicei în afara celor conjugale, cu o persoana mai puţin cunoscută. Este absolut necesar ca imediat după raportul suspect să fie spălată atent regiunea genitală cu apă şi săpun.

Subliniem că oricine doreşte să-şi apere sănătatea este dator să evite a avea raporturi sexuale cu persoane necunoscute, ştiut fiind că acestea ocazionează de cele mai multe ori îmbolnăviri venerice. Dacă după un raport sexual se constată apariţia vreunui semn suspect pe organele genitale, oricât de neînsemnat ni s-ar părea, avem obilgaţia de a ne prezenta imediat la medic, fără nici un fel de jenă sau amânare. În cazul în care boala se confirmă, este mult mai important să fie descoperită în prima ei fază, când analiza sângelui este negtivă; în acest caz durata tratamentului care trebuie început imediat este mult mai scurtă.

În prezent medicii şi pacienţii au la îndemână mijloacele pentru vindecarea sifilisului. Dacă înainte, pentru a ajunge la vindecarea unui caz de sifilis, erau necesari ani în şir de tratament, astăzi durata tratamentului a fost scurtată la maximum 2 ani, rareori mai mult. Mijloacele de tratament care ne-au stat la dispoziţie până la apariţia penicilinei nu reuşeau în general să realizeze o vindecare sigură, iar boala îşi urma evoluţia mai mult sau mai puţin evidentă pe parcursul a 10-20 de ani. Introducerea penicilinei a însemnat un pas extraordinar în tratamentul sifilisului. Numărul mare de vindecări obţinute, faptul că este mai uşor de administrat şi nedăunătoare organismului, au dus la o încredere justificată în potenţialul terapeutic al acestui tratament. Dar acesta prezintă şi o latură negativă; mulţi bolnavi, având la dispoziţie acest mijloc terapeutic antisifilitic, îşi neglijează continuarea corectă a tratamentului, favorizând instalarea unei infecţii latente, iar pe de altă parte cei sănătoşi nu îşi mai iau măsurile de prevedere necesare evitării infecţiei.

Manifestările clinice, diagnosticul şi tratamentul sifilisului

Notă: Sfaturile, sugestiile şi alte informatii prezentate în articol au scop informativ. Acestea nu se pot substitui unui consult medical specializat. Pentru un diagnostic corect şi tratament consultaţi un medic specialist!