Boli cardiace de cauza infectioasa I

In prezent nu exista nici o indoiala ca o multitudine de bacterii, virusi, rickettsii etc. pot provoca leziuni cardiace, putand afecta unul din straturile inimii (endocard, miocard si pericard) sau toate cele trei straturi, dand pancardita. Leziunile endocardului si pericardului se datoresc, in principal, fixarii si dezvoltarii germenilor in aceste componente cardiace, in timp ce alterarile miocradului pot fi secundare atat fixarii acestor microorganisme, cat si modificarilor toxice, metabolice sau ischemice de origine infectioasa, pe care aceste microorganisme le produc. Este de notat faptul ca, in timp ce in unele boli infectioase afectarea cardiaca este aproape constanta, in altele ea apare rar sau exceptional.

Din punct de vedere clinic, aceste afectiuni se caracterizeaza prin cardiomegalie (marirea de volum a inimii), tulburari de ritm si de conducere, insuficienta cardiaca.

Incidenta diverselor tipuri de complicatii cardiace care apar in cursul bolilor febrile sau infectioase este greu de apreciat, dar se considera ca ele sunt destul de frecvente, putand sa apara la orice varsta. Unele dintre complicatiile cardiace ale acestor afectiuni pot sa treaca neobservate, fiind puse in evidenta numai cu ocazia unor examene electrocardiografice sau de necropsie.

Diagnosticul de cardita infectioasa se bazeaza pe simptomatologia caracteristica bolii infectioase care a determinat complicatia cardiaca (febra, frison, catar respirator superior, semne cutanate si mucoase, pulmonare, hepatice, splenice etc.), precum si pe manifestarile clinice cardiovasculare si pe modificarile de laborator.

Astfel, difteria poate determina complicatii cardiace, in special miocardice, intalnite mai ales in epidemii cu evolutie severa. Tulburarile circulatorii observate in cursul acestei boli se datoresc exotoxinei bacilului difteric si nu germenului insusi, care lezeaza in special miocardul. Manifestarile clinice ale miocarditei difterice pot aparea in primele zile de baola si se exprima, cel mai adesea, sub forma unei insuficiente circulatorii acute, constituind un indiciu de mare gravitate, semnificativ pentru o stare de intoxicatie profunda. Alteori, tulburarile cardiace pot sa apara ceva mai tarziu, spre sfarsitul primei saptamani, in cursul celei de a doua sau chiar dupa 4-7 saptamani de la debutul bolii. Semnul cel mai caracteristic al acestei afectiuni cardiace consta intr-o rarire a ritmului cardiac (bradicardie), care, uneori, poate sa ajunga la o frecventa de 40 de batai pe minut. Sunt cazuri cand leziunile intinse ale miocardului pot determina o stare de soc. Tahicardia cu puls mic, filiform, scaderea marcata a tensiunii arteriale, cianoza (coloratia albastruie a pielii si a mucoaselor) etc. constituie expresia leziunilor intinse ale miocardului, produse de exotoxina bacilului difteric. Miocardita acuta constituie una dintre complicatiile cele mai grave, fiind responsabila de majoritatea deceselor care intervin in evolutia bolii.

Leziunile cardiace, in special miocardice, de obicei nespecifice si discrete, pot fi determinate si de bacilul tific, in infectia din febra tifoida. Miocardita tifica apare deseori in a 3-a – a 4-a saptamana, iar simptomele revelatoare devin mai evidente in convalenscenta. Pentru diagnosticul de miocradita pledeaza prezenta unei tahicardii, asociata cu cardiomegalie, precum si tulburarile de ritm intalnite in perioada de convalescenta a febrei tifoide. Aceste tulburari de ritm cardiac, evidentiate clinic si electrocardiografic, dispar in timp, fapt care atesta vindecarea miocarditei.

Ca si alte infectii provocate de stafilocolul hemolitic, scarlatina poate declansa aparitia unui puseu de reumatism articular acut. Totodata, in cursul evolutiei bolii, se intalneste uneori asa-zisa “cardita benigna” din scarlatina. S-a adoptat acest termen, deoarece anomaliile clinice, electrocardiografice si anatomopatologice nu au un caracter specific, ca cele din cardita reumatismala, fiind similare cu cele observate si in evolutia altor boli infectioase. “Cardita” in scarlatina apare adesea la sfarsitul primei saptamani de boala sau in timpul convalescentei, avand o evolutie favorabila, fara sechele cardiace.

Dr. M. Nuta

Boli cardiace de cauza infectioasa II