Blaise Pascal - Citate celebre

A judeca matematic nu înseamnă a gândi filosofic, a judeca filosofic nu înseamnă a fi liber, a gândi liber nu înseamnă a fi filosof.

Acela care iubeşte pe cineva din cauza frumuseţii lui, îl iubeşte oare? Nu, căci vărsatul de vânt, care va distruge frumuseţea, fără a distruge persoana, îl va face pe acesta să nu o mai iubească. Şi dacă sunt iubit pentru mintea, pentru memoria mea, sunt oare eu iubit? Nu, căci îmi pot pierde aceste calităţi, fără a mă pierde pe mine însumi.

Adevărul matematic, indiferent unde este, la Paris sau la Toulouse, este unul şi acelaşi.

Adevărul nu-l pătrundem numai cu raţiunea, ci şi cu inima.

A-l cunoaşte pe Dumnezeu este departe de a-l iubi pe Dumnezeu.

Ateismul dovedeşte puterea minţii, dar numai până la un anumit punct.

Când iubeşti puternic, găseşti întotdeauna ceva nou în persoana iubită.

Cărţile cele mai bune sunt acelea pe care cei care le citesc cred că le-ar fi putut face.

Cât de goală şi plină de mârşăvii este inima omului!

Ce este omul în mijlocul naturii? Un neant faţă de infinit, un tot faţă de neant: o mijlocire între nimic şi tot.

Ceea ce propun stoicii este atât de anevoios şi de zadarnic! Stoicii presupun: toţi cei care nu se află pe treapta cea mai de sus a înţelepciunii sunt la fel de nebuni şi plini de defecte, asemenea celor care sunt în apă de două degete.

Cei care nu iubesc adevărul iau ca pretext al contestării mulţimea acelora care îl tăgăduiesc.

Chiar şi cei care-i dispreţuiesc cel mai mult pe oameni şi-i egalează cu animalele, vor încă să fie admiraţi şi crezuţi de ei.

Cine-L cunoaşte pe Hristos, cunoaşte rostul tuturor lucrurilor.

Cugetarea este măreţia omului.

Cuvinte bine ticluite, urât caracter.

Dacă am scris o scrisoare aşa de lungă, este pentru că nu am avut destul timp ca să o scriu mai scurtă.

Dacă ne-am examina gândurile le-am găsi întotdeauna ocupate de trecut şi viitor.

Dacă omul nu este făcut pentru Dumnezeu, de ce nu este fericit decât întru Dumnezeu? Dacă omul este făcut pentru Dumnezeu, de ce îi este el atât de potrivnic lui Dumnezeu?

Dacă un om ar şti să stea cu el însuşi, să stea în locuinţa sa interioară, nu ar avea nevoie de aceste locuri: pur şi simplu ar trăi.

Democraţie: şi astfel, neputând face ca tot ceea ce este just să fie tare, s-a făcut ca tot ceea ce este tare să fie just.

Dreptatea fără putere este neputincioasă, puterea fără dreptate este tiranică.

Dumnezeu există pentru că este cel mai bun pariu.

Este tot atât de primejdios pentru om să-l cunoască pe Dumnezeu fără să-şi cunoască propria-i nimicnicie, cât şi să-şi cunoască nimicnicia, fără să-l cunoască pe Dumnezeu.

Eul e vrednic de ură.

Există doar două feluri de oameni: oameni sfinţi care se consideră păcătoşi şi oameni păcătoşi care se consideră sfinţi.

Fericirea este un lucru minunat: cu cât o dai mai mult, cu atât mai mult îţi rămâne.

Fericirea nu este nici fără noi şi nici în noi. Este în Dumnezeu, atât fără noi, cât şi în noi.

Fiinţele umane trebuie cunoscute pentru a fi iubite. Dumnezeu trebuie iubit pentru a fi cunoscut.

Funcţia supremă a raţiunii este să arate omului că unele lucruri sunt dincolo de raţiune.

Gândirea este aceea care defineşte omul. Nimeni nu-l poate concepe fără ea.

În dragoste, o simplă tăcere spune mai mult decât vorbele. E bine ca ele să fie interzise, există o elocvenţă a tăcerii mai impresionantă decât limbajul însuşi. Ce convingător e îndrăgostitul când nu poate vorbi şi cât spirit dovedeşte el!

Inima are raţiuni pe care raţiunea nu le cunoaşte.

Limbile sunt cifruri în care nu literele sunt schimbate cu litere, ci cuvintele cu cuvinte, aşa fel încât o limbă necunoscută este descifrabilă.

Mă îngrozeşte eterna tăcere a acestor spaţii infinite.

Natura este o sferă infinită care are centrul peste tot şi circumferinţa nicăieri.

Natura reîncepe mereu aceleaşi lucruri, anii, zilele, ceasurile; aşa se crează un fel de infinit şi de eternitate.

Nimeni nu vorbeşte de noi, în prezenţa noastră, cum vorbeşte în absenţa noastră.

Noi credem uneori că lucrurile sunt adevărate, numai fiindcă sunt spuse în mod elocvent.

Nu există decât 3 categorii de oameni: unii care Îi slujesc lui Dumnezeu fiindcă L-au găsit, alţii care-L caută întrucât nu L-au găsit; în sfârşit aceia care-şi târăsc zilele fără să-L fi căutat şi deci fără să-L fi găsit. Primii sunt înţelepţi şi fericiţi; cei de la mijloc sunt întelepţi dar nefericiţi, ultimii sunt nebuni şi nefericiţi!

Nu există pasiune fără excese.

O spun doar ca un fapt pe care nu-l comentez: dacă toţi oamenii ar şti ce spun ceilalţi despre ei, n-ar mai exista în lume nici măcar patru prieteni.

Oamenii, nefiind în stare să înfrângă moartea, mizeria, ignoranţa, au hotărât, pentru a fi fericiţi, să nu să se mai gândească la aceste lucruri.

Omul este jumătate porc, jumătate sfânt. Paradoxul este că, cu cât îşi doreşte să devină mai sfânt, cu atât devine mai porc.

Omul este un dialog interior.

Omul nu este decât o trestie, cea mai fragilă din natură, dar este o trestie gânditoare. Nu este nevoie ca universul întreg să se înverşuneze împotriva lui pentru a-l zdrobi. Un abur, o picătură de apă sunt de ajuns pentru a-l ucide. Dar chiar dacă universul întreg l-ar zdrobi, omul tot ar fi mai nobil decât cel care-l ucide, pentru că el ştie că moare; iar avantajul pe care universul îl are asupra lui, acest univers nu-l cunoaşte.

Oricât de largă inimă ar avea un om, el nu este capabil decât de o singură mare pasiune.

Oricine vrea să joace rolul unui înger devine diavol.

Pariaţi că Dumnezeu există. De câştigaţi, câştigaţi tot; de pierdeţi, nu pierdeţi nimic.

Plăcerea oamenilor mari e să facă oamenii fericiţi.

Prin spaţiu, Universul mă cuprinde, mă înghite ca pe un punct; prin gândire, îl cuprind eu.

Profeţiile sunt cea mai mare dovadă despre Iisus Hristos.

Puterea fără Morală este o crimă, dar Morala fără putere este o utopie.

Raţiunea neputincioasă nu trebuie să ceară inimii demonstrarea principiilor sale.

Să zicem: poate Dumnezeu există, poate nu există... Să cântărim câştigul sau paguba pe care le-am avea dacă spunem că Dumnezeu există. Sunt două posibilităţi: dacă câştigi, câştigi totul, dacă pierzi, nu pierzi nimic. Deci nu mai şovăi, pariază că El există!

Singurul lucru care ne consolează de mizeriile noastre este distracţia; şi totuşi ea este cea mai mare dintre mizeriile noastre. Căci aceasta este ceea ce ne împiedică mai ales să ne gândim la noi şi ne face să ne pierdem pe nesimţite. Fără ea ne-am afla în plictiseală şi aceasta ne-ar împinge să căutăm un mijloc mai solid de a ieşi din ea. Dar distracţia ne amăgeşte şi face ca să sosim pe nesimţite la moarte.

Sunt două excese la fel de periculoase: a exclude raţiunea, a nu admite decât raţiunea.

Toată raţiunea noastră cedează în faţa sentimentelor.

Trebuie să ne naştem toţi vinovaţi, altfel Dumnezeu ar fi nedrept.

Tu nu m-ai căuta dacă nu m-ai fi găsit deja.

Ultima intervenţie a raţiunii este aceea de a cunoaşte că există o infintate de lucruri ce o depăşesc.

Ultimul lucru pe care-l afli scriind o carte este cu ce trebuie să începi.

Unii oameni se tem de cele mai neînsemnate lucruri, le prevăd, le simt; şi acelaşi om care poate petrece zile şi nopţi turbat şi disperat că a pierdut o funcţie sau pentru vreo ofensă imaginară adusă onoarei sale este tot acela care va pierde totul prin moarte, fără să se neliniştească şi fără, să se tulbure.

Universul este un cerc al cărui centru e pretutindeni, iar circumferinţa nicăieri.

Uşor ne consolăm pentru că uşor ne şi întristăm.

Vorbele bune nu costă mult. Nu afectează nici limba, nici buzele. Îi fac pe ceilalţi să fie mai buni. De asemenea, ele produc imaginea asupra sufletelor oamenilor, şi această imagine este cu adevărat frumoasă.