Biserica de altadata

Va oferim spre lectura poezia „Biserica de altadata” scrisa de poetul Ion Pillat.

In cartea ta pe care astazi o-nchid facet ea o fereastra -

Si-abia inchisa-n loc, de lumea cu pasari, brazi si zare-albastra

0 lume alta,, de vitraliu si de launtru, se arata -

Mi-a stralucit cu sfinti si bisuri, “Biserica de altadata”.

Iisus in fund, batut de Jidovi, zambeste tot asa din rama

Cum imi zambea cand stam in strana cu mana stransa in marama

Si nu stiam ca iconarul, batranul Serafim, il luase -

Anton si e ca Neerlandezul! - dintr-un Van Dyck, si il semnase.

(L-am intalnit, cu ce mirare! in nu stiu ce pinacoteca,

Tarziu, cand navalise iarba duminicala mea poteca,

Si-n tonurile de arama din panzele acelei arte

Era ca o straveche toamna de ani si remuscari desarte).

De-atunci, din numele acela cu aripi si ceresti rasfrangeri,

Am inceput sa cred pictura un mestesug facut de ingeri,

Si, din durerea palmuita cum zice-n stihul din Scriptura,

Ca e un neam pagan si gade de Dumnezei, sortit la ura.

Tu insa n-ai vrut sa destainui nici gandurile fara limba

Pe care sufletul cu teama si cu el singur de le schimba,

Si nici ostasul in armura din omul oricarei credinte

Pornit sub prapur sa coleaga neofilite biruinte.

Cand stii ieromonahi cu negru pe cerul gurii-n jet de jude

Sau cand urechea ta plecata la glasul datinei aude,

In loc de vre-un nebun al crucii si saracut de la Assisi,

Abatii raspopiti si skitii si cavalerii palamizii,

Fapturi de alungat din urma cu tamaieri si cu agheasma,

Catand s-acopere, vezi Doamne, spartura din catapeteasma,

Cum manuie pe rand sofismul si psalmul si prozopopeea

Ca sa aduca heruvimii, neotomistii si Iudeea

Zidari ai unei noi biserici cu mari puteri electorale,

Tu te intorci din deznadejde la mijloacele artei tae.

Si-atunci pe cai din Caliacra vin magii biblici pe camile,

Iar Iosif prin Bucegi i-asteapta in prag la grajd de doua zile.

Iisus, un prunc prin Tara Barsei, se joaca-n palma cu cintezul

Pe cand pe la Miorcani viseaza Ion, in satul lui, botezul,

E un pamant si-o lume sfanta, facute-aici a doua oara,

Cu munti si ape bastinase si o evlavie usoara,

Mai pe-nteles decat aievea si-atata mai adevarate,

Asa cum la „Chindia” portul e mai curat decat la sate.

Si-apoi acest pamant si lume aduse de poet aproape

Se micsoreaza luminoase din trei dimensii doar cu doua

Si soarele-o strabate toata cu scaparari de foc si roua.

In sticle mici cu plumb la margini incap minuni acum si pilde

Si tot e-un geam de catedrala, nevrednic dar al unei ghilde,

Cu insusi mesterul, in gluga de pelerin, ca un detaliu,

Taiat in vanat si in aur pe o speteaza de vitraliu.