Vineri, 14 August 2015 01:28 |
Adormirea Maicii Domnului - traditii, credinte, superstitii si obiceiuri
Pe 15 august e sarbatoarea de Adormirea Maicii Domnului, cunoscuta si sub denumirea populara de Sfanta Maria Mare. La aceasta data se marcheaza trecerea la cele vesnice a mamei Domnului nostru Iisus Hristos. Cu aceasta ocazie, se au in vedere numeroase traditii, credinte, superstitii si obiceiuri.
Intreaga suflare si mai ales femeile maritate se duc la biserica de dimineata, ducand cu ele fructe din recolta de struguri sau prune, pentru fi sfintite de catre preot. La finalul slujbei, acestea sunt oferite credinciosilor.
La biserica e bine sa mearga si fetele nemaritate, ce duc cu ele flori din gradina, pentru a fi sfintite, dupa care sunt asezate la icoane. Se zice ca vor fi protejate atat ele, cat si familia vor fi protejate de necazuri si boli.
Si femeile insarcinate se duc in aceasta zi sfanta la biserica, rugandu-se Maicii Domnului sa aiba o sarcina usoara, nastere fara probleme si copii sanatosi.
Credinciosii se roaga si pentru sufletelor celor adormiti, existand traditia tamaierii mormintelor in dimineata zilei.
Pe 15 august incepe sezonul nuntilor care va tine pana la inceputul Postului Craciunului.
in perioada curprinsa intre 15 august (Santamarie Mare/Sfanta Marie Mare) si 8 septembrie (Santamarie Mica/Sfanta Marie Mica) e bine sa fie facute semanaturile de toamna.
In aceasta zi ciobanii isi coboara oile de la munte, fiind un semn ca anotimpul calduros este pe sfarsite, iar toamna si vremea racoroasa incepe sa isi faca simtita prezenta.
Fetele nemaritate se roaga in aceasta zi de Sfanta Marie Mare pentru a-si gasi ursitul. Un obicei stravechi spune ca e bine sa se poarte in san un fir de napraznic / feriga in alte parti, pe parcursul intregii zile. Se vor ruga la icoana Maicii Domnului si vor tine candela aprinsa. Exista credinta ca napraznicul e aducator de dragoste celor ce il poarta in ziua aceasta.
In aceasta zi sfanta e bine sa consumati cucuruzi/porumb, fierti sau fripti pe jar, fiind o mancare specifica acestei sarbatori.
Pe 15 august, Santamarie Mare, se sarbatoreste Ziua Mariei, Maica Domnului fiind considerata protectoarea "lupilor de mare".
15 august, Adormirea Maicii Domnului, a ajuns sa fie declarata zi libera si sarbatoare legala.
Nu e bine sa iti tai parul in aceasta zi si sa il arunci la gunoi.
Nu e bine sa te scalzi in ape curgatoare.
E bine sa pui busuioc sub perna, mai ales fetele nemaritate, care vor sa-si viseze ursitul. In aceasta zi, Adormirea Maicii Domnului, puterile sunt foarte mari, iar plantele prind puteri tamaduitoare, ce pot vindeca diferite boli.
Barbatii isi schimba palaria cu caciula.
Evitati sa mergeti inapoi, caci acest lucru o intristeaza pe Maica Domnului.
De acum inainte nu e bine sa dormi afara ori pe prispa casei in aceasta zi.
Daca in ziua de Sfanta Marie Mare infloresc trandafirii, e semn ca toamna va fi lunga, frumoasa si calduroase.
Newer news items:
Older news items:
|
Tundra si zapezile vesnice - expeditii Tundra este o formatiune vegetala alcatuita din arbusti, subarnusti si plante ierboase care populeaza suprafete intinse din Islanda, nordul peninsulei Scadinave, extremul nord al Rusiei...
Read moreFelicitari animate de Valentines day – Ziua Indragostitilor Iubirea, o intamplare fericita a fiintei noastre. Dragostea este motivatia si poate scopul nostru pe acest pamant. Alaturi de persoana iubita suntem mai puternici,...
Read moreCreta - atractia greceasca si bijuteria Mediteranei De-a lungul istoriei, Insula Creta a avut privilegiul vecinatatii unor civilizatii impunatoare, ale caror amprente le poarta, de la legendara Atlantida pana la Imperiul...
Read moreDacă de Rudyard Kipling De poţi fi calm când toţi se pierd cu fireaÎn jurul tău şi spun că-i vina ta,De crezi în tine, chiar când omenireaNu crede, dar să-i crezi...
Read moreZodii si mancare mananca dupa cum iti dicteaza astrele Fiecare dintre noi are anumite preferinte culinare. V-ati gandit ca astrele si mersul lor normal sau retrograd sunt “responsabile” si pentru ceea...
Read moreTipograful antichitatii Munca scribului care scria textul pentru prima oara – in antichitate - se aseamana cu cea a copistului care il transcria. Numai ca responsabilitatea primului era mai mare. De...
Read moreSergiu Nicolaescu, 15, film „15” este un film romanesc din anul 2005 regizat de Sergiu Nicolaescu. Filmul urmareste doua actiuni paralele: moartea dramatica a unui tanar marinar in decembrie 1989 la...
Read moreRegiunea istorica - Tara Barsei Din stravechime Carpatii au obladuit cu trupul lor intinderi manoase pe care romanii, urmasii directi ai daco-romanilor, traitori dintotdeauna pe aceste pamanturi, le-au numit “tari”. Ne...
Read moreOliver Hardy Norvell Hardy, cunoscut indeosebi sub numele de Oliver Hardy sau Bran, a fost actor si regizor, devenind celebru in cuplul de comici Stan si Bran. Biografie Oliver Hardy s-a nascut pe...
Read moreAparatul digestiv la om Corpul nostru are nevoie de hrana sau de alimente, ca sa-si intretina viata si sa creasca. Alimentele insa, asa cum si le pregateste omul, nu...
Read moreTaiatul porcului la romani - datina straveche Prin unele parti ale tarii, conform traditiei si a obiceiurilor, porcul se taie in ziua de Ignat, mai exact pe 20 decembrie, caci in...
Read moreAseară pe-nserate Aseară pe-nserate, Fecioara Maria În Viflaim cetate Călătorind sosea. {youtube}1lgNKNYkb8A{/youtube}
Read more1 Iunie Ziua Internaţională a Copiilor planşe de colorat 1 Iunie, Ziua Internaţională a Copilului trebuie să însemne multe bucurii pentru copii, baloane colorate, jucării, dulciuri, hăinuţe noi, jocuri şi distracţii în...
Read moreCrizanteme Etimologie Crizantema (chrysantemum hortorum) este una dintre cele mai frumoase plante de toamna, o floare delicata si impunatoare totodata. Numele ei in latina “Chrysanthemum" inseamna floare de aur. Cuvantul crizantema provine de la...
Read moreMesaje, sms, urari si felicitari de Sfantul Andrei Sarbatoarea Sfantului Andrei, ocrotitorul romanilor, celebrata pe 30 noiembrie este o buna ocazie pentru a trimite mesaje de felicitare, sms-uri si urari celor...
Read moreSchiul - altfel de cum il stim Daca exista un sport care exercita o atractie irezistibila asupra majoritatii oamenilor de azi si care pe unii de-a dreptul ii fascineaza, acesta este...
Read more