Interferente.ro Descopera Diverse Povestiri apocrife despre cetatea Bran

Sâmbătă, 25 Aprilie 2015 23:49

Povestiri apocrife despre cetatea Bran

Povestiri apocrife despre cetatea BranIn jurul cetatii Bran, istoria, vicleana si neguroasa, a tesut o sumedenie de povestiri ce-si vor fi avut, la inceput, un punct de pornire in intamplarile de fiecare zi. Mircea cel Mare, Iancu de Hunedoara, doamna Stanca (sotia lui Mihai Viteazul), principele Gabriel Bathory ori studentul francez la Padova Pierre Lescalipier, haiducul Bucur Cimpeanu, taranul Aron Mosoua si vicecastelanii Johann Raab si David Horvath sunt tot atatea nume, rupte din clase sociale diferite, care fie au stapanit cetatea, fie i-au infruntat pe otomani, fie s-au bucurat de ospitalitatea castelanilor, fie s-au minunat de belsugul curtii, fie au masacrat oameni, fie s-au revoltat impotriva asupritorilor care-i adusesera pe sateni (numiti in acele vremuri colibasi) intr-o stare de suferinta paroxista, fie, in fine, au fost siliti sa suporte imaginatia descatusata a unora, din care nu o data au tasnit cele mai ciudate metode de tortura.

O fata destul de fidela a istoriilor coborate din cetatea Branului e de multa vreme inregistrata de documente, de cronici si hrisoave, prinse azi intru-un corpus graitor pentru specialistii care au gasit in aceste probe scrise un mod de a reface adevarul, de a da la o parte perdeaua inchipuirilor cetoase, lasata incet, ca o rufa uda, peste faptele inghitite de vreme. Printre ele, oamenii au strecurat insa si unele povesti greu verificabile, ivite poate din spaima inflamata a oprimatilor sau din admiratia naiva fata de lucrurile secrete, nepatrunse cu gandul niciodata. Domnii, domnitele, imparatul nu erau, la acea data, doar muritori investiti cu putere, ci si purtatori ai unor enigme tulburi, fiinte cu daruri mirobolante, prezente stranii intr-o lume a suferintei insingurate. De ei se leaga, prin urmare, fie grozavii din cele mai nefiresti, fie acte miraculoase plasate intr-un timp nedeterminat, infasurat in aburul mitului.

Una dintre povestirile cele mai imbibate de inchipuiri negre e aceea in care-l aflam pe Vlad Tepes ca rezident al castelului in perioada sa de peregrinare, rezidenta, dup cate stim, neatestata de nici un document. Se spune ca Vlad s-ar fi deghizat o zi intreaga itr-un taran nevoias, asteptand carele negustorilor dinspre Transilvania si prefacandu-sea voi sa cumpere. Mimand nepriceperea intr-ale comertului, domnitorul le dadu chiar ei ocazia de a-l insela, asa incat cei care se dovedeau a di necinstiti se alegeau cu un semn facut cu carbunele pe coviltir si erau lasati sa plece in pace. Seara, Vlad, insotit de un grup de osteni, a gonit pe urmele negustorilor, aflandu-i gata asezati in tabere pentru innoptat. Cercetandu-le din nou carutele pentru a le afla pe cele insemnate, domnitorul i-a adunat la un loc pe cei necinstiti si si-a aratat adevarata indentite, spre marea spaima a acestora, care de acum nu se mai asteptau la nimic bun. Dupa ce le-a taiat nasul pe loc si mana dreapta, i-a insirat pe drumul din fata cetatii ce ducea spre Brasov, a chemat satenii sa asiste la judecata aspra ce urma sa aiba loc si a poruncit ca din cinci in cinci sa fie trasi in teapa. Locul unde se petrecu grozavia a fost numita de localnici “sirul hotilor”, denumire ce se pastreaza si azi, indicand portiunea de sosea dintre castel si Tohanu Nou. Intr-o foarte stransa contaminare cu aceasta povestire, circula si aceea despre principele Transilvaniei Gabriel Bathory, care s-a dovedit, dupa toate sursele istorice, de o cruzime iesita din comun. Se spune ca principele, dupa o judecata cu brasovenii, privind dreptul de posesiune a cetatii, a patruns prin viclesug in castel, promitandu-le vicecastelanilor domenii si imunitate. Ajuns inauntru, Bathory si-a schimbat brusc atitudinea si i-a inchis in temnita cetatii, infometandu-i si supunandu-i zilnic la cate un nou supliciu. Suferintele celor doi intemnitati au fost atat de mari si de neinchipuite, incat au devenit, pentru oamenii de rand, un tipar al spaimei si ororii. Ramas singurul stapan al castelului, Bathory a poruncit, dupa cum aflam din poveste, sa lise taie mai intai urechile, apoi degtele de la maini si de la picioare, pentru ca in final, cand nefericitii isi dadusera deja duhul, sa li se scoata si ochii. Toate aceste chinuri au fost duse la implinire de macelarul castelului, care, cuprins de groaza, a innebunit el insusi si s-a aruncat de viu in fantana interioara, despre care se spune ca este fara fund, pentu a-si spala, chipurile, pacatele. De atunci, in mentalitatea locuitorilor s-a transmis interdictia de a fi privita temnita printre zabrele, deoarece ochii schingiuitilor, ramasi inauntru, ar produce curiosilor vise malefice. Temeiul tuturor acestor intamplari pare a fi disputa, reala, dintre principe si brasoveni, terminata prin judecata in fata Dietei, la Sighisoara, unde Gabriel Bathory a cerut drepturile brasovenilor pentru drepturile pe care si el revendicau asupra cetatii. Din documente stim ca la 4 aprilie 1612, Bathory ii convinge pe vicecastelanii Johann Raab si David Horvath sa-i predea cetatea fara lupta, dar, odata intrat inauntru, a ordonat mutilarea si spanzurarea lor. Temnita la care se refera imaginatia povestitorului pare a fi constructia zebrelita de la baza turnului de observatie, una din cele mai vechi inchisori ale cetatii.

 

Addthis

Related news items:
Newer news items:
Older news items: