Joi, 07 August 2014 02:33

Pe Valea Dambovitei

Pe Valea DamboviteiDoua paraie – Boarcasul, din sud si Vladul, din nord – izvoarand din Muntii Ieze-Papusa, de sub culmea Mezea-Oticu, se aduna la Gura Vaii Vladului, dand nastere Dambovitei. Inca de aici, din inima muntelui, drumurile forestiere o insotesc pas cu pas. La inceput raul curge spre nord-vest, primind o multime de mici afluenti de pe ambele versante ale muntelui: paraiele Berivoiescu, Colti, Lutele Mici si Lutele Mari, Foisoru, Bradu, Parau lui Aron … Desi fortele i-au sporit, totusi Dambovita-i inca abia un manzoc de apa – ce-i drept, naravad uneori – acolo unde omul o incaleca prima oara si o strange in chingi de beton. Acumularea complexa de la Pecinegru va aduna in spatele barajului un volum enorm de apa. Pentru ca am inceput cu cateva date tehnico-biografice, inarmam drumetul si cu cele hidrologice.

Lungimea raului, pana la confluenta cu Argesul (la Budesti) ese de 266 km. Se poate remarca marea suprafata a bazinului hidrografic si panta de scurgere, cu o marcanta diferenta de nivel pe sectorul superior, care este vijelios si navalnic. De asemnea, enorm este si volumul de apa scurs la Podul Dambovitei, la confluenta intre Dambovita si Bambovicioara, precum si la varsarea in Arges.

La Pecinegru, punctul in care braul de beton al barajului a inchis firul vaii, Dambovita coteste brusc, luand-o spre sud-est si apoi spre sud. Primele asezari – Saticu de Sus si Satic, apartinand de comuna Rucar, numara abia cateva case. Dupa 15 km se intra odata cu raul in Podul Dambovitei, asezare apartinand comunei Dambovicioara. In imediata apropiere se gasesc ruinele vechii cetati a Dambovitei, amintita intr-un document din anul 1231. Confluenta este in amonte de podul ce da numele asezarii. In centrul acesteia, o inscriptie pe o cruce de piatra mentioneaza construirea, de catre Constantin Brancoveanu, a podului peste rau. Tot in amonte de sat, pe drumul forestier ce urca pana aproape de izvoarele raului, se fala Pestera Ursilor (Pestera de la Coltul Surpat) unde s-au gasit schelete de Ursus spaeleus. Margand insa DN 73, intalnit la Podul Dambovitei, spre Bran si Brasov, se ajunge la Dealul Sasului (km 90) unde este amplasata Pensiunea Dealul Sasului. Tot de la pod se deschide, se deschide drumul pe Valea Dambovicioarei, spre comuna omonima, spre cheile si pestera cu acelasi nume. La 10 km, complexul turistic de la Brusturet dispune de cazare si si cazute de vacanta, fiind punctul principal de plecare spre creasta sudica a muntilor Piatra Craiului. Calator pe aici, Vlahuta scria: “… iata ca in fata noastra se ridica un munte inalt si drept ca un zid naprasnic, de crezi ca aici e sfarsitul lumii. Ne apropiem si, deodata, la o cotitura, parca se deschide, printre doua stanci colturoase, intrarea inlauntrul muntelui, cheia adanca si ingusta a Dambovicioarei. E racoare si vuietul apei rasuna asa de tare, ca nu-ti mai auzi glasul. De pe fundul acestei prapastii poti privi cu groaza in sus la namilele de stanci animate de paretii cheii ca niste dihanii ce stau la panda …”. Nota de calatorie se refera la cheile din sectorul Gilgoaie-Brusuret, respectiv Gangul Brusturetului si Cheita, unde peretii verticali se ridica la peste o suta de metri, inchizand valea intr-o menghina de piatra.

Revenind la firul Dambovitei, tot pe DN 73, spre Campulung se ajunge in Rucar, unde acelasi Vlahuta gasea ca “toate te inveselesc aici: aerul curat, freamatul padurii, suietul apelor, casele albe presarate printre copaci, infatisarea mandra si voiniceasca a gospodarilor, chipul ruman si luminos al rucarencelor, si portul lor adevarat romanesc”. Aici, Dambovita primeste din dreapta un alt afluent important: Rausorul, care vine si-i odihneasca apele muncite, dintre Podul Dambovitei si Rucar, loc in care si-a triat exceptionalele chei, dintre Muntele Posada si Ghimbav-Cheile Mari ale Dambovitei. Si cetatile ce am amintit de Posada, gandind si la stravechile ruine ale cetatilor din Rucar, si la drumul lesnicios spre Brasov, cine stie daca nu cumva Posada victoriei lui Basarab Intemeietorul asupra maghiarilor lui Carol Robert n-a fost cumva aici?

Pornim la drum, alaturi de Dambovita, pe DN 73 iar dupa 4 km se intra in comuna Dragoslavele, asezare mentionata documentar inca din anul 1377. Cateva monumente de arta medievala merita a fi mentionate: biserica din lemn (sec. VXII) din satul Podisor si alte doua de piatra, datand din 1661 si respectiv 1745, chiar din comuna. Drumul national incepe sa urce Muntele Mateiasului – pe culmea caruia se afla Mausoleul Eroilor, din primul razboi mondial – indepartandu-se de apa Dambovitei, luand-o prin Namaiesti spre Campulung Muscel. Dar un alt drum, DN 72 A, va insoti o vreme raul, din comuna Stoienesti, pana aproape de Targoviste. Dupa comuna Cetateni, pe teritoriul careia intalnim un schit rupestru si vestigii dacice, cei-i poarta numele: prima asezare careia ii da binete – comuna frumoasa cu nume frumos – Malu cu Flori. Mai departe, inainte de Candesti, soseaua traverseaza Dambovita, ramanand in stanga ei. Traditia orala, atribuie toponimul, ca si pe cel al comunei urmatoare. Voinesti, lui Candea si Voinea, doi capitani ai lui Mihai Viteazul, care au condus ariergarda ce apara tabara de la Stoenesti (1595). La Candestii din Vale, in catunul Velinas, se afla o biserica din anul 1828, iar la Vartop – o capodopera de arhitectura taraneasca – biserica din inima de stejar. De altfel, stejarul domina vechii codri din acest loc si se spune – afirma B. P. Hasdeu – ca numele Dambovitei se trage de pe “raul pe care curg frunze de stejar”. In Voinesti se afla statiunea pomicola ce a produs minunatul mar zis “frumosul de Voinesti”. De altminteri, aici se tine din vechme targul merelor.

Mai departe, dupa comuna Tatarani, renumita prin specificele porti mai din lemn, sculptate de artizani locali, se trece prin Manesti si se intra in comuna Dragomiresti. Aici raul se desparte de DN 72 A, care se indrepata spre Targoviste (10 km), resedinta domneasca din timpul lui Mircea cel Mare (1396). Pentru acest oras cu minunile arhitecturale ale Curtii Domnesti va trebui sa ne rezervam timpul altei drumetii prin istorie.

Dambovita isi continua drumul trecand prin Vacaresti (7 km de Targoviste) – unde se afla conacul construit de Enache Vacarescu – traveerseaza calea ferata spre Titu si soseaua E 15 A, ceva mai jos de Branistea, iesind prin apropierea palatului brancovenesc de la Potlogi, din judetul care-i poarta numele. Urmeaza Brezoaiele, Joita si Dragomiresti Vale, comune situate in apropierea Bucurestiului. Despre cum iese Dambovita din intalnirea cu capitala tarii, deocamdata, nu se poate scrie. Viitorul ne-o va reda asa cum, de-a lungul istoriei si-a creat faima prin precunoscutul distih “Dambovita, apa dulce / Cin te bea nu se mai duce …”.

Addthis