Interferente.ro Cultura Diversitate Orice stiinta este o prevedere afirma Mihai Eminescu

Marţi, 13 Ianuarie 2015 01:27

Orice stiinta este o prevedere afirma Mihai Eminescu

Orice stiinta este o prevedere afirma Mihai EminescuCuvintele Orice stiinta este o prevedere” incheie una din insemnarile eminesciene aflate in manuscrisul 2255 (fila 402) ar putea deschide o posibila cale de intelegere a interesului manifestat de poetul Mihai Eminescu pentru stiinta. Iata insemnarea intreaga:

“Dar parintii insisi n-au facut decat sa-si coadopteze intelectul unor medii consecutive si rezultanta acestor coadaptiuni consecutive e inteligenta noastra. De aceea si avem intelegerea oricarui timp din trecut si putina pricepere pentru viitor. Caci orice stiinta e o prevedere”.

Este un text care merita el singur o discutie atenta, pentru care aici nu este deloc desigur loc a o face. Vom sublinia doar, pentru a-l situa in epoca, apropierea de ideile lui Darwin privind evolutia, publicate in 1859. De asemenea, el ne duce cu gandul la un mare om de stiinta si ganditor contemporan, Manfred Eigen, autorul singurei (poate) incercari notabile de a explica aparitia structurilor vii intr-o secventa logica anorganic – organic – viu. In modelul sau, cunoscut sub numele de hiperciclu, intalnim tocmai asemenea adaptari succesive la conditii din ce in ce mai complexe de mediu, care leaga intre ele cicluri evolutive locale intr-un hiperciclu al carui rezultat sa fie aparitia primului organism viu. Numai ca modelul lui Eigen a fost elaborat la un secol de cand Eminescu incetase de fapt sa mai creeze. Nimeni nu s-ar gandi, inca o data este bine sa precizam acest lucru, sa faca din Eminescu vreun precursor al gandirii stiintifice contemporane – doar sa spunem din nou ca, iarasi si iarasi, marile idei reapar in haine specifice epocii, de fiecare data imbogatite astfel si ducand cu cate un pas mai departe cunoasterea naturii. In sensul acesta stiinta este o prevedere si pentru aceasta cred ca s-a aplecat cu atata pasiune Eminescu asupra unor texte celebre sau obscure. Era pentru el un fel de a experimenta, dupa cum gasim in acelasi manuscris, doar cu 8 file mai departe:

Experienta nu exista decat sa verifice ceea ce noi am stiut de mult”.

Aceasta afirmatie cu rezonanta platoniciana ne conduce mai departe, unde gasim:

Experienta consta deci in repartitia exacta a numitorilor de sub numarul comun; fiecare termen nou este un nou numitor, dar suma tuturor numitorilor e = numaratorul de sus = 1. tot progresul stiintelor consta intr-aceea ca se iau atributele (numitor) de la un termen si se atribuie altora”.

Si iarasi ideea “unului”, principiului comun, a unei “arhe”, cum am fi spus daca am fi citit aceste randuri pe vremea lui Thales sau Heraclit – nu trebuie sa le privim ca facand parte dintr-un text de matematica! Este evident ca nu regulile de adunare a fractiilor ii intereseaza aici. Fractiile sale nu se aduna, ele se despart dintr-un intreg, sunt ramurile care cresc dintr-un sigur trunchi pentru a face un copac bogat cat o padure. Peste 100 de ani au trebuit sa treaca de la data cand Emiescu a scris radurile acestea, pentru ca sa intalnim in alt context, sa-si spunem “oficial” stiintific, exprimata aceeasi convingere: transferul atributelor, al cunostintelor, al ideilor, al tehnicilor experimentale si teoretice intre diversele stiinte si intre diversele domenii ale aceleiasi stiinte (pe care de altfel il face posibil cu eficienta sporita si aparitia in ultima vreme a domeniilor asa-numite interdisciplinare) este cel care in mare masura permite cu adevarat progresul real al stiintelor. Al stiintelor care insumate dau Stiinta, cu majuscula: “Stiinta: o trecere si o retrecere de unitati foarte mici cand la un termen fractionar, cand la celalalt: o vecinica corectura”.

Randuri pe care cred ca le putem aseza printre cele mai frumoase scrise vreodata despre stiinta. Caci gasim aici si incapatanarea stiintei de a nu se multumi nicicand cu ceea ce stie si modestia cercetatorului caruia maretia naturii, ale carei taine este chemat sa le afle, ii impune lipsa oricarei infatuari sau ostentatii si corectarea continua, migaloasa a fiecarui rezultat. De n-ar fi fost asa n-am mai fi avut mecanica relativista si mecanica cuantica urmand mecanicii clasice, n-am fi avut electrodinamica cuantica urmand electromagnetismului si nici lumina laser “corectand” lumina obisnuita. Si, nici multe altele, in toate stiintele.

Addthis