Interferente.ro Parinti si copii De Sarbatori Obiceiuri de Craciun in Tara Oasului

Miercuri, 24 Decembrie 2014 02:02

Obiceiuri de Craciun in Tara Oasului

 

Obiceiuri de Craciun in Tara OasuluiE vorba de cea mai mica „tara” romaneasca, Tara Oasului, singura ce poarta acest nume la granitele nord-vestice ale romanismului, dar bogata de oameni mandri, voinici si darji. Scriitorul Ioan Slavici, intr-o impartire a neamului nostru din Ardeal, a pus pe oseni alaturi de nasaudeni. Asemanarea aceasta e spre cinstea osenilor nostri, prinsi ca intr-un cleste pe limba lor de pamant, intre ruteni si unguri.

Unul din satele cele mai interesante ale acestei tarisoare este Camarzana – cea mai dinspre miazanoapte comuna a Oasului.

Asezat intr-un colt aproape uitat de lume – un cronicar insemna ca datorita acestui fapt „aici n-a putut patrunde nici ciuma”, - satul e cuprins intre dealuri mari, care iti dau impresia ca-l innabuse. Dincolo de ele sunt targuri si sate straine: unguresti si rutene – alte neamuri, alte tari. Suntem la un punct extrem al romanismului.

Si totusi – cata viata adevarat romaneasca bate inca pe aceste meleaguri!

Insemnam pe scurt cateva din amintirile, inca atat de vii, ale unui popas de acum multi ani, in Tara Oasului.

E seara de Ajunul Craciunului: ziua incepe sa se ingane cu seara, cand pe la uriasele porti ale caselor cu acoperisuri tuguiate isi fac loc intaile grupuri de „coconi”: copii sub 10 ani. Ceva mai tarziu se arata si baietasi mai mari. Glasurile lor argintii pornesc o melodie taraganata de colinda:

„Mare neaua ce-o pchicat

Pe un darabut de sat:

Oile tate-or zghierat!

Dumnezeu le- d-auzit,

Gios la iesle-o coborat

Pe o scara – tat de ceara,

Sa culeaga flori de vara ...”

Seara incep si feciorii si barbatii insurati. Acestia sunt insotiti de un „ceteras-cercetas” (viorist) sau de un cantaret din fluier care „duce dantu” (ii acompaniaza). Colindele acestora, multe ramase din batrani, sunt pline de versuri de o deosebita frumusete. Iata parti dintr-una dintre ele:

„Colo-n dealul dupa deal

Este-un boteias de oi:

Cel mai mare, pe cel mic

Ca pe oi sa le dintoarce;

Oile cand le-nturna,

Legea lui gata era:
Ori din puste sa-l impuste,

Ori sin sabghii sa-l arunce:

........................................

Pe mine de ma-t pusca,

Pe mine ma-t ingropa

Inaintea strungurilor,

In locul galetilor;

Dar la alca cine-si umbla?

Umbla-si doi pacuraroi.

Boticuta mea cea dulce,

De la alca cine-si umbla?
Umbla-si doi pacuraroi.

Boticuta mea cea dulce,

De mi i-ot pune de cruce;

Fluierul dupa curea,

Baltagasu-n mana mea,

Tramghita alaturea!

Si pe mine m-or jeli

Oile cele cornute,

Coborand incet pe vai;

Mirencile cu lanele

Si mieii cu danturile,

Ca le-am tinut tare bine

Toamna si primaverile.”

Oricum ii va fi, desigur, usor sa recunosca, in aceasta „colinda a pacurarului”, cum ii spun osenii, cantecul vestitei „Miorite”, pastrat pe aceste meleaguri in forma de colinda. Ce minunata dovada a unitatii neamului nostru – care pastreaza aceleasi poezii si obiceiuri, fie ca sunt raspandite pe Valea Timocului, in Dobrogea sau in apropierea Tisei!

In dimineata de Craciun, copiii mici umbla prin case, spunand: „Buna dimineata la Craciun!”. Cu acest prilej, ei obisnuiesc sa ureze cu urmatarele versuri:

„Puica neagra, baga-n sac,

Scoala, baba, da-mi colac!

Nu-mi da mic,

Ca mi-i frig,

Ci-mi da mare,

Bine-mi pare!”

Toti copiii umbla si in ajunul Bobotezei, strigand la fiecare casa: „Chiraleisa pe an nou!” sau spunand urmatoarele versuri:
”Chiralecisa!

Grau de primavara

Si-n pod si-n camara!

Pe din dud de casa,

Tuturu sa iasa!”

„Tuturu” sunt poamele uscate si nucile, care se dau micilor uratori cu acest prilej, sau se dadeau, conform obiceiului. Azi se mai pastreaza datina? Pesemne tot mai rar ...

Tinut in care pastoritul avea un rol destul de insemnat, e firesc ca obiceiurile si credintele de la sarbatrile Craciunului sa fie puse in legatura cu viata pastoreasca. Spicuim cateva pilde, putin cunoscute in alte regiuni. In seara de Ajun, osenii legau picioarele mesei cu un lant, care ramaea acolo pana in ziua de Craciun. Aceasta se facea in credinta ca s-a „legat gura lupului”, care nu va mai putea prapadi oile. Pentru acelasi scop – ca vitele sa nu fie „stricate” – se punea in ajun un lant si o casa in usa grajdului. Daca se intampla ca o faca sa fete „intre ajunuri”, se mulgea putin lapte si se facea un colacel. O bucatica din aceasta se dadea vacii. Se facea apoi, cu un sfredel, o gaura in cornul ei drept, se farama colacelul marunt si se turna in corn, care era astupat cu un corn de lemn. In acest chip, osanul se simtea asigurat ca nimeni nu-i va mai putea „strica” vaca, adica nu-i va lua laptele.

Pastoritul a lasat urme vechi si in cantece – am amintit mai sus de Miorita. Dar cel mai interesant cantec pentru satele din Tara Oasului – care se pastreaza de altfel si in Maramuresul vecin – este cel al „fetei care si-a pierdut oile” si striga dupa ajutor:
”Haide tata, haide mama,

Ca amu’ o vinit talharii!

Oile le-o manat

Si cainii i-o impuscat

Si pe mine m-o legat!

Vina, vina, cat de tare,

Ca talharii ma omoara!”

 

Te-ar putea interesa urmatoarele articole:

Traditii si obiceiuri specifice sarbatorilor de iarna

Traditii si obiceiuri ciudate si bizare de Craciun in jurul lumii

Addthis