Mircea cel Batran

Sunt in istoria noastra figuri mari, domnitori de aceia care au luptat pentru natie si pentru tara si pe care poezia i-a imbracat cu o haina frumoasa, maiastra, completand astfel ceea ce cronica trecutului ne-a transmis.

Intre acestia ocupa un loc de frunte Mircea cel Batran, care a tinut carma statului Munteniei de la 1386 pana la 1418.

Pe atunci, acest stat era puternic si intins. Hotarele lui mergeau de la Portile de Fier pana la Marea Neagra. Iata cum se intituleaza Domnul tarii in 1387: “Mircea Domnul tatal tarii ungro-romane, al partilor de peste Carpati si al tarilor tataresti, ducele Amlasului si Fagarasului, stapanul Banatului de Severin si al orasului Silistria si pe ambele tarmuri ale Dunarii pretutindeni pana la marea cea mare.”

Pe atunci turcii erau puternici. Armatele lor victorioase au raspandit spaima in toate tarile Europei si vedem in vremea lui Mircea aliindu-se ostiri din diferite tari crestne ca sa stea impotriva puterii Semilunei. Voievodul roman, care s-a impotrivit la inceput singur iataganului turcesc, e bucuros acum ca are tovarasi, dar in lupta de la 1396 la Nicopole aliatii sunt batuti.

Turcii au dorit sa pedepseasca pe Mircea pentru ajutorul dat francezilor si celorlalti in lupta de la Nicopole. Oastea romana insa rezista si turcii se intorc inapoi.

Puterea si fata voievodului Mircea au ajuns asa de mari incat insusi un pretendent la tronul imparatiei sultanilor cere ajutorul lui si izbutesc chiar – cu acest ajutor – sa se urce pe tron.

Amicul lui Mircea insa nu poate sa stea multa vreme linistit. El pierde domnia si negresit invingatorul se hotaraste sa pedepseasca pe Mircea, mai ales ca acesta nu a dorit sa-i plateasca un tribut greu ce-i impunea.

Astfel, porunceste sultanul contra lui si intra in tara. Ce frumos a povestit poetul Eminescu intamplarile acestea! Voievodul vrea sa-i vorbeasca, sultanul il asteapta in cort si se mira mult cand vede ca vine inainte-i.

“Un batran atat de simplu, dupa vorba, dupa port.”

Romanul e mandru in fata puternicului mparat.

“- Tu esti Mircea?

- Da, imparate!

- Ai venit sa mi te-nchni

Sa nu schimb a ta coroana intr-o ramura de spini.”

Voievodul, la aceasta indrazneata apostrofa, raspunde cu modestie, dar cu demnitate:

“Despre partea inchinarii, Doamne, sa ne ierti.

Dar acum vei vrea cu oaste si razboi ca sa ne certi

Or vrei vrea sa faci intoarsa de pe acuma a ta cale

Sa ne dai un semn si noua de mila Mariei Tale,

De-o fi una, de-o fi alta, ce e scris si pentru noi

Bucurosi le-om duce toate, de e pace, de-i razboi.”

Cand sultanul il ameninta cu puterea lui cea mare, cu faima ce a dobandit-o in Europa, Mircea raspunde:

“N-avem sti, dar iubirea de mosie e un zid

Care nu se-nfioara de a ta faima! …”

Dupa aceasta convorbire, se incepe lupta faimoasa de la Rovine (judetul Ialomita), in care soldatii voievodului roman fac minuni de vitejie si izbutesc a goni peste Dunare pe “furtunosul” sultan, care voia sa cucereasca Europa intreaga.

Asa este. Cu putina oaste, dar cu multa virtute, se face totdeauna minuni.

Marele in razboaie, Micea, a fost si in vreme de tihna un stapanitor intelept, care a asezat rostul intocmirilor in tara sa.

Pazitor al credintei stramosesti, el a zidit frumoasa manastire a Coziei din tinutul Valcei. Acolo in biserica se afla zugravit chipul lui. Privindu-l, un alt mare poet al nostru Grigore Alexandrescu, a scris o frumoasa poezie “Umbra lui Mircea la Cozia”, in care zice:

“Salutare, umbra veche! Primeste inchinaciune

De la fiii Romaniei care tu o ai cinstit.

Noi venim mirarea noastra la mormantu-ti a depune:

Veacurile ce-nghit neamuri al tau nume n-au hrapit.

Noi citim luptele voastre cum privim vechea armura

Ce un urias odata in razboaie a purtat,

Greutatea ei ne-apasa, trece slaba-ne masura,

Ne-ndoim daca asa oameni intr adevar au stat.”

Da, au stat, au existat aceste figuri marete, au trait acesti eroi ai neamului nostru. Datoria noastra de urmasi este sa le cinstim amintirea si sa ne silim in toate chipurile a fi vrednici de ei.

Este deci binevenita ridicarea monumentului din Dobrogea a carui piatra fundamentala s-a asezat la 1 martie. Acest monument va fi traducerea intr-o lucrare de arta a documentelor istorice ale trecutului ce stabilesc drepturile noastre vechi de stapanitori ai Dobrogei.