Miercuri, 20 Noiembrie 2013 14:40

Migratia miturilor

migratia miturilorE banal sa spunem ca intrebarile fundamentale ale umanitatii sunt, formulate simplu: de unde venim?, incotro ne ducem?, cine suntem? Desi semintele viitorului sunt deja incoltite in prezent, incertitudinea submineaza cunoasterea (prevederea) lui. Trecutul, in schimb, e consumat, turnat definitiv in forme. Cunoscandu-l, ne cunoastem pe noi insine in masura in care suntem cu adevarat alcatuiti in parte si din Trecut – din viitorul devenit adineauri Trecut …

 

Drumul cunoasterii inverse, a inceputurilor, s-a croit in zorii umanitatii, cand omul s-a identificat pe sine ca entitate distincta in tumultul Naturii, al Cosmosului. Orice lucru are un inceput – si-a spus privind in jur -, o nastere. Si i s-a parut ca descopera Mama Universala, Mama primordiala care a creat tot ce ne inconjoara, o Mama “nascuta” in fapt de cei ce se socoteau nascuti de ea. Asa s-au ivit miturile si riturile care repeta simbolic actele creatiei, ale cunoasterii si luarii in stapanire a Lumii de catre Om.

Spre deosebire de cei vechi, noi nu consideram miturile ad literam, ca expresii ale adevarului faptic, istoric, ci ale unei stari poetice impregnate de intuitie si uimire in fata fenomenelor. Aspectul lor ludic – neresimtit ca atare – a fascinat si a captivat mai degraba decat uscaciunea verificarii in eprubeta; iluzia e mai captivanta decat complexa realitate care de mult nu mai e posibil sa fie cuprinsa, in toate alcatuirile ei, intr-o singura minte. Astazi insa miturile se releva a fi o incursiune spre cunoasterea de sine nu numai prin abordari pishologice, antropologice ori sociologice, ci si prin cele comparativ-istorice; acolo unde arheologia tace ori are prea putine cuvinte, mitologia contemporana poate reconstitui istoria umanitatii.

Nu este numai cazul indo-europenilor, spre a caror civilizatie lingvistica a deschis cea dintai portile cunoasterii, ci chiar cazul unei culturi pre-indo-europene cvasi-universale, stravechi de cca. 30.000 ani daca nu si mai mult si situate in Asia centrala. Cheia a oferit-o cel mai vechi cult universal, al Zeitei-Mama ori ale Marii Zeite, ale carui urme sunt detectabile pe intreg Pamantul. In formele ajunse pana la noi, mitul Marii Zeite se afla pe trepte diferite de evolutie – e transformat, incat doar in colaborare cu arheologia s-a putut recladi structura lui initiala, deducandu-se totodata si nucleul de proliferare, localizat istoric si geografic.

Stramosii nostri foarte indepartati posedau un sistem de credinte si o imagine culturala a lumii ale caror elemente centrale le constituiau fecunditatea si moartea. Leroi Gourhan (Les religions de la prehistoire) plaseaza prin 35.000 i.Hr., la inceputul paleoliticului superior, perioada in care s-a constituit cadrul simbolic unic al unei culturi pre-indo-europene, dar urme tot mai diluate au fost detectate chiar si mai devreme, inainte de insusi homo sapiens. In Irak, de pilda, un om de Neanderthal a fost ingropat – dupa cum a demonstrat analiza polenurilor fosile gasite in pamantul din jur – pe un pat de flori …

Zona acoperita de acest cult ancestral al Marii Zeite se intinde – prin atestari (figurine, picturi parietale, sepulcre etc.) – in Siberia, America de Nord, Grecia si Creta, Siria, Egipt si Mesopotamia, valea Indusului, insulele anglo-normande, Italia, Franta, Spania, Urali.

Piramidele aztece si maya, egiptene si babiloniene au atari asemanari, incat nu o data s-a socotit ca deriva unele din altele. Dar de fiecare data ipoteza s-a lovit de marele interval care le separa si care pare a contrazice ideea traversarii timpurii a Atlanticului sau Pacificului; marile piramide egiptene au fost construite la inceputul mileniului 3 i.Hr., cele babiloniene la mijlocul mileniului 2 i.Hr., cele aztece si maya in mileniul 1 d.Hr. Si nici destinatiile lor nu sunt identice; cele egiptene sunt morminte, cele babiloniene – temple hierogamice (destinate casatoriei sacre secrete), cele aztece si maya – temple sortite sacrificiului uman. Sistemul mitic al Marii Zeite (alaturi de cel al Marelui Zeu, cu care s-a aflat in conflict – simbolizat, de pilda, de lupta dintre sarpe si pasare – sau cu care a fuzionat – sarpele cu pene) ne arata ca e vorba despre echivalente simbolice: mormantul in (ori dupa) piramida aminteste de Marduk al babilonului mort, inchis in munte, ceea ce e acelasi lucru cu Marduk casatorindu-se cu Marea Zeita in incaperea sacra a ziguratului, numita gigunu (ceea ce inseamna mormant). Moartea prin sacrificu inchinat Zeitei e un alt echivalent simbolic al mortii-nuntire; chiar daca sacrificiile aztece se faceau unui zeu si nu unei zeite, alternarea e de inteles daca ne gandim la “masculinizarea” Marii Zeite (Urania devoratoare a devenit mai tarziu Uranus, Artemis ucigasa a devenit Ares si Marte etc.) Unul din principalele simboluri aztece, sarpele cu pene, apartine unui zeu, dar e cunoscut faptul ca sarpele este unul dintre cele mai raspandite simboluri ale Zeitei …

Asadar, piramidele apartin aceleasi traditii, dar nu uneia arhitecturale, ci uneia mitice, care a traversat stramtoarea Bering in timpuri imemoriale …

Addthis

Related news items:
Newer news items:
Older news items: