Interferente.ro Cultura Personalitati Lev Nicolaevici Tolstoi

Sâmbătă, 07 Mai 2011 17:30

Lev Nicolaevici Tolstoi

 

 

„Nu este măreţie acolo unde nu este simplitate.” Lev Tolstoi

 

Lev Tolstoi sau Contele Lev Nicolaevici Tolstoi (rusă Лев Никола́евич Толсто́й) (n. 9 septembrie 1828, Iasnaia Poliana - d. 20 noiembrie 1910, Astapovo) romancier, povestitor, eseist şi dramaturg rus a fost considerat de către critici ca fiind unul dintre cei mai importanţi romancieri ai lumii.

 

Capodoperele lui epice, Război şi pace şi Anna Karenina, au avut o influenţă hotărâtoare asupra dezvoltării romanului, iar credinţele şi ideile lui filosofice, sociale, politice, teologice şi estetice, propovăduite de-a lungul vieţii prin celelalte opere, sunt cunoscute sub denumirea de „tolstoism”.

 

Alături de Fiodor Dostoievski, Tolstoi este unul dintre scriitorii de seamă din timpul perioadei cunoscută ca vârsta de aur a literaturii ruse (începută în 1820 cu primele opere ale lui Puşkin, şi terminată în 1880 cu ultimele lucrări ale lui Dostoievski). Deşi contemporani, Tolstoi si Dostoievski nu s-au întâlnit niciodată.

 

Proza, dramaturgia şi scrierile sale autobiografice constituie o vastă frescă a Rusiei secolului al XIX-lea, în care reconstrucţia sociografică, meditaţia istorică şi analiza psihologică se combină exemplar cu reflecţia asupra unei lumi alternative ideale.

 

Opera de debut a fost “Copilăria” iar scrierile sale fac parte din curentul realist. În opera sa a fost influenţat de alţi mari scriitori cum ar fi: Aleksandr Puşkin, Laurence Sterne, Harriet Beecher Stowe, Charles Dickens, Platon, Aristotel, Jean-Jacques Rousseau, Arthur Schopenhauer, Nicolai Vasilievici Gogol, Biblia.

 

Tolstoi s-a manifestat totodată ca reformator în domeniul educaţiei şi, spre sfârşitul vieţii, ca fervent comentator al învăţăturilor cristice, în sensul lor social, pacifist şi nemediat de vreo putere lumească. Ideile sale despre rezistenţa nonviolentă, expusă în opere ca „Împărăţia lui Dumnezeu este cu tine”, vor avea un profund impact asupra unor personalităţi de referinţă din secolul al XX-lea, printre care Mahatma Gandhi şi Martin Luther King Jr., dar opera sa va influenţa alte mari personalităţi ca: Virginia Woolf, Orhan Pamuk, Ludwig Wittgenstein, Edna O'Brien, James Joyce, Vladimir Nabokov, J. D. Salinger.

 

Efigia lui Lev Tolstoi a fost imprimată pe o monedă rusească din aur.

 

Biografia

 

„Privindu-mi viaţa, examinând-o din punctul de vedere al binelui şi al răului pe care l-am făcut, îmi dau seama că toată lunga mea existenţă se poate împărţi în patru perioade: prima, cea poetică, minunată, inocentă, radioasă a copilăriei, până la patrusprezece ani. Apoi cei douăzeci de ani oribili, de grosolană depravare în slujba orgoliului, a vanităţii şi mai ales a viciului. A treia perioadă, de optsprezece ani, a durat de la căsătorie până la renaşterea mea spirituală: lumea ar putea-o califica morală, pentru că în cei optsprezece ani am dus o viaţă familială cinstită şi regulată, fără a ceda nici unuia din viciile pe care opinia publică le condamnă. Dar toate interesele mele erau limitate la preocupări egoiste, pentru familia mea, pentru bunăstare, pentru succesul literar şi toate satisfacţiile personale. În sfârşit, a patra perioadă este cea pe care o trăiesc acum, după regenerarea mea morală; din aceasta n-aş vrea să schimb nimic, în afară de relele obiceiuri pe care le-am deprins în perioadele precedente.”  L. N. Tolstoi - Din jurnalul său

 

Copilăria

Născut într-o familie din nobilimea rusă, trăieşte o copilărie luminoasă şi o tinereţe aventuroasă, împărţită între studii literare şi juridice, încercări de reformare a vieţii ţăranilor, călătorii, activitate militară (participă la campaniile din Caucaz şi la Războiul Crimeei) şi scriitoricească.

 

Lev Nikolaevici Tolstoi s-a născut la 9 septembrie 1828 pe moşia Iasnaia Poliana, gubernia Tula, la aproximativ 190 de kilometri la vest de Moscova. Iasnaia Poliana („poiană luminoasă” în rusă) era o moşie de mari dimensiuni, construită într-o pădure de foioase, în secolul al XVII-lea. Tatăl său, Nikolai Tolstoi, un conte provenind dintr-o familie de nobili germani din secolul al XVI-lea, a dus o viaţă specifică aristocraţilor şi a risipit averea familiei. În 1822, el s-a căsătorit cu Maria Nikolevna Volkonskaia, devenind astfel posesorul unei însemnate averi, adusă ca zestre de către bogata prinţesă. Din cauza iresponsabilităţii sale, Nikolai a fost nevoit să folosească zestrea soţiei sale pentru a păstra situaţia financiara a familiei. Maria Nikolevna, mama viitorului scriitor, era, de asemenea, fiica unui general bogat, iar moşia Iasnaia Poliana făcuse parte din zestre, aparţinând la început părinţilor ei. Ea va muri când micul Tolstoi nu împlinise încă nici doi ani. Al patrulea fiu al lui Nikolai şi al Mariei, Tolstoi, a fost crescut şi îngrijit de bone şi servitoare. Ulterior, mătuşa Tatiana Ergolskaia, va prelua rolul mamei. De atunci, în imaginaţia lui Lev nu se regăsea decât un portret idealizat al mamei sale, perfectă, bună şi iubitoare, şi al tatălui respectat şi iubit, moşierul pe care guvernul refuzase să-l angajeze. Tatiana Ergolskaia a fost prima care i-a sădit în suflet iubirea pentru om şi frumos şi de la ea a primit Tolstoi cel dintâi îndemn de a scrie. Asemeni tuturor famililor de nobili înstăriţi, educaţia lui Tolstoi a fost încredinţată unor profesori particulari, de naţionalitate germană şi franceză, care locuiau la conacul familiei în tot cursul anului şi se străduiau să le asigure copiilor o educaţie demna de tinerii aristocraţi. Primele opere literare citite de Tolstoi au fost poeziile lui Puşkin. Într-o zi, i s-a cerut să recite o poezie în faţa unuia dintre prietenii tatălui său. În vârstă de numai opt ani, Tolstoi l-a impresionat puternic pe invitatul tatălui său, recitând fără greşeală şi cu patos două poezii.

 

În anul 1837, întreaga familie se mută la Moscova, pentru a înlesni copiilor continuarea studiilor în instituţiile de învăţământ superior. Încentul cu încetul, copiii s-au obişnuit cu viaţa de oraş. În acelaşi an tatăl lor moare iar orfanii sunt luaţi sub tutela contesei Osten-Saken, sora mai mare a tatălui lor. Nu după mult timp însă, moare şi contesa Osten-Saken, iar copiii trec sub tutela contesei Iuşkova, cea de-a doua soră a bătrânului Tolstoi şi soţia guvernatorului oraşului Kazan. În urma acestor evenimente, copiii s-au mutat în Kazan. Lev, care acum avea 13 ani, a început să studieze limbile turcă, arabă şi tătară împreună cu profesorul său particular. În aceeaşi vreme a citit şi operele complete ale lui Rousseau, toate cele 20 de volume, îndrăgostindu-se imediat de filosofia acestuia.

 

Tinereţea

În anul 1844, Lev Tolstoi începe să frecventeze cursurile facultăţii de limbi răsăritene, secţia filologie turco-arabă, de la Universitatea din Kazan, însă după un an abandonează studiul limbilor şi se înscrie la Facultatea de ştiinţe juridice. În final se întoarce în satul natal înainte de a-şi încheia studiile, descurajat fiind de calitatea slabă a relaţiilor sociale şi academice pe care le avea. Totuşi a reuşit să-şi facă un prieten, pe Dmitri Diakov, cu care mai discuta despre religie, politică şi alte aspecte sociale.

 

Viaţa de moşier şi perioada “agitată” a vieţii sale

Fiind tot mai preocupat de prezenţa sa în înalta societate, Tolstoi îşi neglijează cursurile de la facultate. Aşa că, îşi petrecea zilele bucurându-se de orice plăcere care îi ieşea în cale. În această perioadă a tinereţii el organizează petreceri, este prezent la toate balurile şi se complace în ambianţa fastuoasă a cercurilor aristocratice pe care le frecventa.

 

Deşi pentru el chiar şi să studieze limbile străine era un privilegiu, şi-a ignorat îndatoririle şi avea numai rezultate proaste. Întrucât nu a trecut examenele finale din primul an, a solicitat să fie transferat la Facultatea de drept. Din nefericire, nici după ce a obţinut transferul, Lev nu a renunţat la vechile deprinderi. În cele din urmă, el a abandonat facultatea în primăvara anului 1847, în mijlocul semestrului şi s-a întors ca moşier la Iasnaia Poliana, pe care o moştenise de la părinţi.

 

Înzestrat cu o natură neobişnuit de complexă, Tolstoi surprinde încă de pe atunci discordanţa dintre forma strălucitoare şi conţinutul sterp al vieţii aristocraţiei nobiliare. El surprinde ridicolul acestei lumi izvorât din contradicţiile de neîmpăcat dintre fond şi formă şi începe să fie frământat de gânduri contradictorii, care devin cu atât mai complicate cu cât i se lărgeşte orizontul cultural. Cunoaşterea vieţii Rusiei devine pentru Tolstoi problema centrală a preocupărilor sale.

 

În anul 1847, fraţii îşi împart între ei averea părintească. Lui Lev Tolstoi îi revine moşia Iasnaia Poliana. Când a preluat atribuţiile de moşier, avea tot felul de idei umaniste asupra modului de conducere a moşiei. Însufleţit de idei democratice, Tolstoi căuta să îmbunătăţească viaţa celor 330 de iobagi de pe moşia sa. Încercările lui au dat greş chiar de la început, deoarece iobagii îşi priveau noul stăpân cu neîncredere, iar tânărul Tolstoi nu înţelegea contradicţiile de neîmpăcat dintre iobagi şi moşieri (experienţă relatată în romanul Învierea).

 

La începutul anului 1849, Tolstoi întreprinde o călătorie la Petersburg în vederea susţinerii examenelor de candidat la ştiinţe juridice. Tot în această perioadă, a şederii lui la Sankt Petersburg a devenit dependent de jocurile de noroc şi, după multe partide pierdute, a realizat că era înglodat în datorii. Atunci părăseşte Petersburgul. Întors la Iasnaia Poliana, Tolstoi şi-a descoperit o nouă pasiune: muzica ţigănească. A chemat la conac un grup de muzicanţi şi le-a cerut să-i cânte melodii populare ruseşti. Serghei, fratele lui mai mare, venea şi el adesea să îi asculte, şi în cele din urmă s-a împrietenit şi s-a căsătorit cu una dintre cântăreţe. Însă dragostea lui Tolstoi pentru muzica lor era doar trecătoare.

 

Înrolarea în armată şi debutul literar

Mereu frământat de necesitatea de a activa într-un domeniu oarecare, de a fi de folos societăţii, Tolstoi se înrolează în anul 1851 în rândurile armatei ruse care acţiona în Caucaz. Departe de lumea mondenă, în mijlocul sălbaticei naturi a Caucazului, cântată cu atâta măiestrie de Puşkin şi Lermontov, în mintea lui Tolstoi se înfiripa ideea „autodesăvârşirii”, care, cu timpul, va căpăta amploare, devenind baza filosofiei lui de esenţă mistică, religioasă şi, în ultima instanţă - reacţionară. În ianuarie 1853, tânărul soldat a trecut, în cele din urmă, examenul de cadet pentru a deveni subofiţer de artilerie, având astfel prilejul de a-şi dovedi vitejia şi a câştiga un renume glorios ca erou de război.

 

Tot în această periodă, Tolstoi îşi începe activitatea lui de scriitor. A început să lucreze la primul său roman „Copilăria”, pe care îl schiţase în linii mari cu un an înainte. Era o povestire autobiografică a anilor copilăriei petrecuţi la Iasnaia Poliana.

 

În acelaşi timp, Tolstoi a regăsit avantajele traiului printre cazaci. În ciuda vieţii lor simple, cazacii aveau un cod etic militar şi umanist la care ţineau cu înverşunare, iar Tolstoi îi admira. Îi vedea ca pe un model de urmat pentru toţi ruşii, şi un exemplu către care să tindă toţi tăranii şi chiar aristocraţia. Aşa că şi-a propus să scrie despre experienţele petrecute în mijlocul lor. Romanul s-a numit, după cum era de aşteptat, „Cazacii”, şi s-a bucurat de un succes imediat la publicare sa în 1863.

 

Acum va scrie şi povestirile „Incursiunea”, „Tăierea pădurii” şi altele, cu subiecte luate din viaţa de campanie.

 

În anul 1854, Tolstoi este transferat în armata dunăreană şi locuieşte timp de câteva luni la Bucureşti. Referitor la această perioadă, într-o scrisoare adresata mătuşii sale, contesa T.A. Ergolaskaia, tânărul ofiţer descrie astfel Bucureştii: „Sunt năucit. Un oraş mare şi frumos, obligaţia de a te prezenta multora, opera italiană şi teatrul francez...”

 

Se reîntoarce în patrie odată cu începerea războiului din Crimeea şi ia parte la apărarea Sevastopolului. Cu acest prilej Tolstoi se manifestă ca un devotat fiu al patriei, luptând alături de soldaţii de rând, în care vede întruchiparea vitejiei şi a abnegaţiei duse până la sacrificiul de sine. Scenele de bătălie, deosebite prin plasticitatea lor, pe care le întâlnim în epopeea „Război şi pace” sunt rodul observaţiilor proprii din timpul apărării Sevastopolului. De altfel Tolstoi imortalizează acest moment de cotitură în istoria Rusiei în ciclul intitulat „Povestiri din Sevastopol” („Sevastopol în decembrie 1854”, „Sevastopol în mai 1855” şi „Sevastopol în august 1855”).

 

În anul 1856, Tolstoi demisionează din armată şi se dedică activităţii beletristice. În această perioadă el colaborează la cele mai însemnate reviste ale timpului, printre care şi la revista „Sovremennik” - devenită tribuna de luptă a democraţilor-revoluţionari. De la „Sovremennik”, Tolstoi se retrage în acelaşi timp cu Turgheniev, după ruptura ce are loc între scriitorii aparţinând clasei nobiliare şi cei din rândul raznocinţilor.

 

În 1857, scriitorul a întreprins prima lui călătorie în Europa de vest. A călătorit mai întâi la Paris, unde a luat pentru prima dată contact cu o naţiune liberă. Aici a locuit pe Rue de Rivoli, într-un apartament mobilat, fiind vecin cu Turgheniev. Vizitează muzeele, frecventează teatrele, sălile de concert, merge la circ, urmează cursuri la Sorbona şi la Collége de France. Din Franţa a mers în Elveţia, iar apoi în Germania, şi în cele din urmă s-a întors acasă, la Iasnaia Poliana.

 

La 26 de ani, Tolstoi scria despre el: „Sunt irascibil, plictisitor, intolerant şi timid ca un copil. Sunt un bădăran. Ceea ce ştiu, am învăţat, singur, rău, câte puţin, fără nicio ordine; şi e foarte puţin. Sunt nestăpânit, nehotărât, nestatornic, stupid de vanitos şi de expansiv, ca toţi oamenii slabi. Nu sunt curajos. Sunt cinstit, în sensul că iubesc binele, sunt nemulţumit de mine când mă îndepărtez de bine şi bucuros când mă reîntorc. Şi totuşi, există un lucru pe care-l iubesc mai mult decât binele: gloria. Sunt atât de ambiţios,încât dacă ar trebui să aleg între glorie şi virtute, mă tem ca aş alege-o pe prima. Hotărât, sunt lipsit de modestie. Acesta este motivul pentru care apar timid văzut din afară, dar în sine mea sunt orgolios.” L. N. Tolstoi - Din jurnalul său

 

Maturitatea

Tolstoi nu putea rămâne departe de frământările legate de problema desfinţării iobăgiei şi vede rezolvarea problemei în „împăcarea dintre mujic şi moşier”. După părerea lui Tolstoi, aşa cum reiese din operele scrise în această perioadă şi în special din povestirea „Dimineaţa unui moşier”, mujicul trebuie să dea ascultare mai departe boierului, iar acesta din urmă, credincios „principiului autodesăvârşirii”, trebuie să dea dovadă de generozitate faţă de fratele-mujic şi să facă tot ce-i stă în putinţă pentru a-i îmbunătăţi viaţa.

 

Pentru înlesnirea apropierii dintre ţăran şi moşier, Tolstoi considera că pasul de început trebuie să fie făcut cu ajutorul răspândirii culturii în popor. În acest scop el înfiinţează la Iasnaia Poliana o şcoală, pleacă din nou în străinătate pentru a sta de vorbă cu cei mai de seamă pedagogi ai Europei şi se reîntoarce hotărât să procedeze în alt chip, întemeindu-şi un sistem propriu de educaţie liberă, „ce avea la bază metoda conversaţiei libere cu şcolarii”. În scopul răspândirii principiilor sale pedagogice, Tolstoi înfiinţează revista „Iasnaia Poliana”, având drept colaboratori pe învăţătorii şcolilor din împrejurimi. Munca pedagogică îl captivează pe scriitor care are prilejul să cunoască îndeaproape copiii de ţărani, înzestraţi cu aptitudini şi talente deosebite.

 

În august 1862, Tolstoi se căsătoreşte cu Sofia Andreevna Berg, fiica unui medic din Moscova. El avea 34 de ani iar ea doar 18. La început, îndrăgostit cu adevărat de Sofia, au petrecut momente liniştite şi plăcute, iar viaţa de familie era fericită. A fost pentru Tolstoi o căsătorie ideală: soţia sa îi administrează moşia, îi recopiază manuscrisele (îi transcrie de 7 ori „Război şi pace”!) şi îi dăruieşte 12 copii.

 

Curând după căsătorie, Lev îşi reia preocupările literare întrerupte de munca pedagogică, socială şi de gospodărirea moşiei, şi începe să scrie romanul „Război şi pace”. În 1869, după terminarea marii epopei îşi reia activitatea pedagogică. Preocupat de educaţia poporului, Tolstoi scrie un abecedar şi predă el însuşi la şcoala de pe moşia sa. În 1878 apare un alt roman reuşit al scriitorului, „Anna Karenina”, dramatică şi complexă analiză a vieţii de familie şi a sentimentului de dragoste.

 

Timp de 15 ani trăieşte din plin fericirea vieţii de familie, după care începe o perioadă de nelinişte. Torturat de o nelămurită angoasă, se confesează: „Iubeam, eram iubit, aveam copii frumoşi, aveam glorie, sănătate, vigoare fizică şi morală. Eram în stare să cosesc ca un ţăran, să lucrez zece ore în continuu, neobosit. Dar deodată viaţa mea s-a oprit. Nu mai aveam dorinţe, nu mai aveam ce să-mi doresc. Adevărul este că viaţa era absurdă. Ajunsesem pe marginea prăpastiei şi vedeam că în faţa mea nu era altceva decât moartea. Eu, omul viguros şi fericit, simţeam că nu mai puteam trăi.” L. N. Tolstoi - Din jurnalul său

 

Criza acută pe care o traversează îl face să renunţe la avere, transcriind-o pe numele soţiei, să scrie numeroase opere de reformator - asupra religiei, iubirii aproapelui, artei, sărăciei. Caută insistent să cunoască viaţa celor în mizerie. În jurul său se constituie un grup de discipoli: cel mai fanatic dintre aceştia fiind Certkov; spiritul său malefic va avea o influenţă nocivă, diabolică, asupra scriitorului. Strania întorsătură în viaţa sa spirituală creează o atmosferă insuportabilă în familie. În fond, comportamentul său este plin de contradicţii şi dominat nu numai de sinceritate, ci şi de un mare orgoliu. După apariţia romanulul Învierea, Biserica îl excomunică. Prietenia tinerilor Gorki şi Cehov îi mai da un oarecare echilibru.

 

Între anii 1881 - 1901 Tolstoi locuieşte mai mult la Moscova, pentru a înlesni copiilor posibilitatea de a urma şcoala. Îşi continuă munca literară şi felul de viaţă simplu, luând parte în acelaşi timp la viaţa obştească. În 1882, participă la recensământul din Moscova, iar în anii de foamete 1891 - 1894, ia parte la organizarea ajutorării ţăranilor. Între anii 1880 - 1900 Tolstoi scrie nuvelele: „Moartea lui Ivan Ilici”, „Sonata Kreutzer” şi operele dramatice: „Puterea întunericului”, „Cadavrul viu” şi „Roadele instrucţiunii”.

 

Spre sfârşitul ultimului deceniu al secolului al XIX-lea, Tolstoi scrie romanul „Învierea” şi nuvela „După bal”, opere în care artistul realist ocupă din nou primul loc, lăsând în umbră pe filosoful moralist.

 

Anii senectuţii

La 70 de ani Tolstoi e în culmea gloriei - o glorie universală, cum numai Voltaire şi Goethe o mai cunoscuseră. Dar în familie viaţa devine infernală.

 

În anul 1901, Tolstoi pleacă în Crimeea pentru a se vindeca de pneumonie, după care se reîntoarce la Iasnaia Poliana, unde rămâne până în preajma morţii sale. În acelaşi an el este excomunicat din Biserică (mai ales din cauza ultimului său roman - „Învierea” - unde atacă făţiş biserica).

 

Revoluţia din anul 1905 l-a găsit pe scriitor preocupat de acelaşi frământări şi chinuit de contradicţia dintre sincera lui dorinţă de a veni în ajutorul ţăranilor şi teoria neîmpotrivirii la rău prin violenţă. Credinţa în eficacitatea acestei teorii îi este de multe ori contrazisă de mersul firesc al istoriei iar el nu poate să nu recunoască uneori binefacerile revoluţiei. Tolstoi nu poate rămâne indiferent la numeroasele execuţii din perioada reacţiunii stolîpiniste de după revoluţia din 1905 şi scrie plin de revoltă şi îndignare articolul „Nu pot să tac” (1908), în care atacă direct guvernul.

 

Contrastul dintre viaţa lui de liniştită bunăstare şi mizeria în care trăia poporul, îl face să sufere din ce în ce mai mult şi îl duce la obsedanta idee de a-şi părăsi familia şi de a se refugia undeva în sudul Rusiei sau în Bulgaria, pentru a duce o viaţă simplă şi liberă. „Sufăr din ce în ce mai mult, aproape fiziceşte, din cauza inegalităţii, a bogăţiei, a prisosului de care ne bucurăm în mijlocul mizeriei şi nu sunt în stare să atenuez această inegalitate. Iată unde se ascunde tragismul vieţii mele.”  Tolstoi - Din jurnalul său

 

Acest sfâşietor chin moral îl determină pe Tolstoi ca la 28 octombrie 1910, în vârstă de 82 de ani, să părăsească Iasnaia Poliana, şi să plece, împreună cu fiica sa, Alexandra, şi medicul D. Makoviţki. Nerezistând călătoriei, Tolstoi răceşte şi moare la 20 noiembrie 1910, în mica gară Astapovo. Ceremonia de doliu este, potrivit prevederilor exprese ale defunctului, dintre cele mai simple cu putinţă. Fără fast, fără forme exterioare. Pe 22 noiembrie între orele 11:45 şi 14:15, mii de oameni îşi iau rămas-bun de la Tolstoi. La orele 15:00 are loc înhumarea lui Tolstoi în pădurea Zakaz, în locul dorit de el, în locul unde în copilărie căutase beţişorul fermecat cu ajutorul căruia urma să dăruiască omeniri fericirea.

 

Dacă Dostoievski a avut parte de o înmormântare aristocratică, aristocratul Tolstoi a avut parte de una simplă. Primul a fost iertat de Biserică pentru păcatele lui. Al doilea nu a iertat niciodată Biserica pentru păcatele ei.

 

Opera literară

 

Premiul Nobel, refuzat de Tolstoi

 

În 1901, Comitetul Nobel a decis să propună premiul unui scriitor ce părea să corespundă testamentului lui Alfred Nobel şi i-a scris lui Lev Tolstoi. Una dintre condiţiile acordării era recunoaşterea pe plan european a valorii operei. Trei scriitori ruşi fuseseră traduşi în limba franceză: Tolstoi, Dostoievski şi Puşkin. Traducerile fuseseră susţinute financiar de la caseta ţarului Alexandru al III-lea, în ruble-aur.

 

Tolstoi refuză, motivând că banul este „ochiul dracului” şi că el trăieşte în acord cu normele creştine, ca un adept adevărat al bogomilismului. Un grup de scriitori şi jurnalişti suedezi, între care şi Selma Lagerlöf, s-a constituit într-un comitet de susţinere a lui Tolstoi.

 

De două ori scriitorul rus a avut ocazia să ajungă şi în Suedia însă n-a mai apucat. Prima dată, atunci când refuzase Premiul Nobel iar a doua oară, atunci când a fost invitat la un Congres Internaţional al Păcii de la Stockholm.

 

Surse şi adrese web utile:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Lev_Tolstoi

 

Addthis

Related news items:
Newer news items:
Older news items: