|
Duminică, 22 Mai 2011 16:57 |
|
Legenda rândunelei - de George Coşbuc
 Din zori, de cum s-aprind,
Tot cântă rândunica
Sub streşini ciripind -
Era şi fată mare
Şi mândră de-a cătare
Şi-apoi, pe lângă toate,
Şi fată de-mpărat.
Uşor se duce nume
De-un lucru bun în lume,
Dar mai uşor de-un lucru
Frumos cu-adevărat.
Şi-n toată lumea vestea
I-a mers, cum merg de-acestea,
Când trec din gură-n gură
Grăbit din sat în sat.
Dă roate şoimu-n zbor
Şi ţipă rândunica
Şi n-află ajutor.
Cum vin în şir cocorii,
Venit-au peţitorii:
Ieşea din casă unul,
Iar celălalt intra.
Și ea şi-a plâns durerea:
- “O, dă-mă cui ţi-e vrerea,
Măicuţo, dar străină,
Departe nu mă da!”
Şi-n ciuda bietei fete,
Ea, vitrega, o dete
Străinilor de-acolo,
Veniţi de undeva.
Cad fulgi pe câmpul gol
Şi plânge-o rândunică
Pierdută dintr-un stol -
Pe-un larg adânc al mării
Spre-adâncul larg al zării.
Se duc corăbii multe
Cu fata de-mpărat.
De-amar ea nu mai poate:
Inelul scump şi-l scoate,
Din deget şi-l aruncă
În marea ce-o străbat.
- “Atunci, să ştii tu bine,
Voi mai vorbi cu tine,
Când mi-or găsi inelul.”
Iar mirele-a-ngheţat.
La cuib venind acum,
Sfărmat găsi ea cuibul
Iar puii morţi în drum -
Ea blândă se supune
Şi face tot cum spune
Bărbatul ei, şi-n toate
Nu-i dă nici un cuvânt
De plângere; nu-şi frânge
Nici mâinile, nu plânge,
Ci rabdă datul sorţii.
Dar, tare-n jurământ,
E mută a ei gură:
Nici dragoste, nici ură
N-arată, ci rămâne
De-a pururi un mormânt.
Prin pomi sunt laţuri mii.
Prin aer zboară şoimii,
La cuib pândesc copii -
Și iată! azi răsună
De multă voie bună
Palatul tot; cu vuiet
La rege robii vin.
Un peşte-au prins în mare
Şi-n el, în bună stare,
Inelul scump al doamnei.
I-l dau, de sânge plin!
Stăpânul îl priveşte
Și vesel se porneşte
La doamnă-sa să-i spuie,
Scăpat de-atâta chin.
Aripele i-au frânt,
Se zbate-acum de moarte
În ţărnă, pe pământ -
- “De-acum tu nu mai plânge!”
Și-n braţe el o strânge.
Cu mâna cea purtată
Prin sânge pe inel,
Bărbia el i-o prinde:
Dar breţele-şi întinde
Cu ţipet doamna-n aer,
Uitându-se la el.
Iar breţele-i deodată
În vânt încep să bată,
Mişcări părând de aripi
Cu umblet uşurel.
Şi s-a-nălţat în vânt
Deodată rândunica!
E negru-al ei vestmânt,
Că-n negru se purtase
De când se măritase!
De-atunci ea vesel zboară
Pe dealuri şi pe lunci
Şi-ntruna ciripeşte
Şi-ntruna povesteşte
Tot ce-a tăcut o viaţă
De jale şi de munci.
Și cum fu dezmierdată
De-o mână-nsângerată,
E gâtul rândunelei
Ca sângele de-atunci.
Related news items:
Newer news items:
Older news items:
|
